Cu tine, lumea-i toată fermecată

De câte ori, iubirii, prag i-am așternut…
şi casei sufletului, zâmbet am cusut,
de câte ori crâmpeie de fior au tresărit
să mă fi vrut iubit, ştiut, dorit…

Atingerile sunt doar amintiri,
de nu-s hrănite cu belşug de dor,
iar gesturile de iubire mor,
atunci când noi ne ştim doar din priviri.

Iar glasul sufletelor e o doină nestemată,
când se-nfiripă murmur de izvor,
curând vom conjuga cuvântul Dor:
…cu tine, lumea toată-i fermecată!

sursa foto: Edmund Dulac; pictură: Masaaki Sasamoto