Peregrinări

Din țară tu de ai pleca
Ce-ai lua cu tine în bagaj,
Ai mai privi în urma ta
Și cui ai spune „Bun-rămas”?

Și ce valiză ai alege
Să-ncapă-o viață de trăiri
Să iei și lacrima ce plânge,
Regrete, doruri și-amintiri.

Ți-ai cumpăra și pungi vidate
Ca să-ndeși vise și suspine
Și să le duci apoi departe
Pe toate să le ai cu tine?

Atunci când ai păși în zare
Cu ce picior ai vrea să calci,
Te-ai mai gândi la ziua-n care
Îți va fi dat să te întorci?

Dar, dacă te-ai împiedica
Și-n drumul tău ar fi un lemn,
Să pornești iar, ai mai putea
Sau ai crede că e un semn?

Un pic de ai privi în spate,
Ai mai găsi curaj să pleci
Sau te-ai ascunde bine-n noapte
Oare mai ai timp să alegi?

…………..

Iată c-a venit momentul,
Te cheamă-n zare viitorul
Pășești în grabă, calci trecutul
N-ai vreme să petreci cu dorul.

Ceasul confirmă: „Este timpul!”
Te-ndrepți spre ușă tremurând
Pașii nu vor, te-mpinge vântul
Pe prag îți lași ultimul gând.

Afară te lovește frigul
Toamna în doliu s-a îmbrăcat 
Aerul rece dă cu biciul
Ți-arată că faci un păcat.

Mașina-așteaptă să te urci
Pe jos frunzele sunt căzute
Cu-amărăciune-ncerci să strigi
Dar sunetele-s toate mute.

Te resemnezi, durerea tace
Vântul îți suflă-n ceafă șoapte
Iar timpul liniștit întoarce
Cu măiestrie ultima-i carte.

Grăbit te-ndepărtezi de frați
Și traversezi orașe, sate
Lași munți și dealuri și copaci
În urmă se târăsc regrete.

La vamă… inima te-apasă,
Vameșii nu-s cardiologi
Ei doar actele-ți controlează 
Și nu le pasă de ce pleci.

Pe-autostrăzi te rătăcești,
Norii își iau avânt și tună,
O rugăciune-n gând rostești 
În limba ta: limba română!

Mașini gonesc pe lângă tine,
Gâtu-ncordat ți se rotește
În spate, soarele apune,
În față… viitorul te primește!

Și-n suflet lacrimile-ți curg
Afară plouă, plouă, plouă…
Se-aud parcă și pietrele cum plâng
E semn că ai ajuns în lumea nouă.

– Hai, mergi de intră-n noua casă!
De ce ți-e frică să cobori?
Pașii nu recunosc că au ajuns acasă,
Vor să le amintești că azi nu este ieri!

– Nu te-ndoi, să mergi tu știi deja
Acum mulți ani ai învățat,
Când te ținea de mână mama
Și tu-i zâmbeai nevinovat!

Pășești cu dreptul, sufletul pare chinuit
Ochii aleg să se ridice-n zare
Cerul se-ndură și-ți șoptește blând:
Acceptă: „Viața e PEREGRINARE!”

Poezia Peregrinări a participat la Concursul Peregrinări 2020, organizat de Itaca Organization Dublin

Sursa foto: arhiva personală, 2019