Raluca Petricel, pictoriță

Raluca Petricel locuiește în Belgia din 2001 și este licențiată în Pictură la Școala superioară de arte și imagine Le 75 din Bruxelles. În cel mai firesc mod, a urmat apoi masteratul la Școala superioară de arte ARTS2 din Mons. Raluca este o artistă pluridisciplinară. Abordează în creațiile ei mai multe tehnici, precum: sculptura, pictura, fotografia, arta textilă și poezia. Are opere expuse în Bruxelles, Tournai și Liège și este populară în rândurile publicului belgian, începând să devină cunoscută și peste hotare și, mai ales, în țara ei natală, după participarea la Bienala de Artă Minimalistă din Timișoara. O vom descoperi împreună în rândurile de mai jos, unde ne povestește cum a evoluat ea ca artist și care i-a fost background-ul formator.

Meseria de controlor de trafic

Ai lucrat timp de cincisprezece ani în aviație și ai fost controlor de trafic aerian. Ai intrat de tânără într-o lume care cerea rigoare și precizie. Cu ce reflexe ai rămas de pe urma acestei experiențe? Pasiunea ta pentru cartografie a pornit de aici sau ai avut-o dintotdeauna?

Este foarte adevărat că am intrat la Academia de Aviație când aveam puțin peste optsprezece ani. M-a absorbit și captivat întru totul de la bun început. Mi-a plăcut ordinea și strictețea acestei meserii. Cred că a întâlnit acea parte riguroasă și ordonată din mine. Meseria de controlor de trafic m-a maturizat și m-a făcut mult mai stăpână pe mine și pe deciziile mele. Cât despre pasiunea mea pentru cartografie, da, pot să spun că apărut în perioada în care am fost controlor. M-au fascinat în mod deosebit culorile în care sunt redactate hărțile de aviație și de meteorologie. De asemenea, liniile și curbele care se încrucișează, ca într-o broderie imaginară, au constituit o atracție.

M-au fascinat în mod deosebit culorile în care sunt redactate hărțile de aviație și de meteorologie.

Locuiești în Belgia de nouăsprezece ani. Cum a fost pentru tine tranziția dintr-o țară în alta? Cât a durat perioada de adaptare? 

M-am bucurat foarte tare să vin Belgia și să îmi încep aici viața de familie. O perioadă după mutarea la Bruxelles nu mi-am dat prea bine seama ce se întâmpla pentru că totul era nou, crud, proaspăt, amețitor: un nou început. Cu timpul și-a făcut loc dorul de familia rămasă în țară, de prieteni, de locurile copilăriei, chiar și de meseria de controlor pe care o lăsasem în urmă. Noul devenise vechi, ploios și gri… tipic belgian, cu tente de liniște și sumbru. Ușor, ușor am devenit nostalgică. Pot spune că perioada de adaptare a durat aproximativ un an. Și, la un moment dat, fară să-mi dau seama, „acasă” a devenit aici, iar țara mea natală s-a transformat în: „mă duc în vizită la mama.”

Declin o idee, un obiect, un desen la fel cum declin un substantiv. Pictura, desenul, sculptura din piele de fructe, broderia și arta textilă, toate se trag din cartografie sau, mai exact, din cuvântul cartografie pe care eu l-am dezbracat pur și simplu de toate aspectele pur geografice, ca localizarea sau sistemele de referință,  și l-am folosit sub toate aspectele lui.

Pictura a fost o alegere matură

Cel puțin din perspectiva pefecționării artei tale, când ai urmat mai multe specializări care să-ți confere siguranța cu care pictezi. Totuși, ceva îmi spune că a existat dintotdeauna o înclinație înspre ea. Îți mai amintești care a fost prima ta încercare artistică?

Prima mea încercare artistică mă umple și astăzi de melancolie. Este un moment aparte, având un loc special în sufletul meu. Când am împlinit patrusprezece ani, pictorul și prietenul nostru de familie, Nicolae Savopol junior, mi-a dăruit un set de culori în ulei, îndemnându-mă să pictez. Desigur, era o noutate pentru mine să descopăr culorile în ulei. La școală eram obișnuiți cu acuarele sau tempera, cu alte cuvinte, culori care se foloseau numai pe bază de apă. Ei, de data asta a fost cu totul altă poveste. Neștiind cum să le folosesc, dar mânată de curiozitate, m-am dus la Hanul cu Tei de pe Strada Blănari (situată în centrul vechi de astăzi) și mi-am cumpărat pensule și alte produse indispensabile pentru pictura în ulei. Evident că a trebuit să îmi iau și o carte ca să învăț cum să le folosesc. M-am apucat să mă joc și am descoperit o lume absolut minunată și plină de secrete. O lume în care totul era posibil și permis. Ceea ce-mi părea fascinant era că nu trebuia să fac un desen în creion în prealabil… lăsam culorile să alunece nestingherite pe pânză.

Artistă pluridisciplinară

Sculptezi, pictezi, creezi lucrări din textile sau fructe și scrii poezii. Cum se împletesc ramurile acestea? Și fiindcă tot ne aflăm aici, am observat că multe din lucrările tale au asocita câte un text. Cum se întâmplă: poezia generează imaginea pe care o creezi sau invers?

Îmi place să exploatez arta din fiecare unghi, să întorc lucrurile pe toate părțile. Să văd ce se poate întâmpla dacă schimbi forma ințială a unui obiect și, mai ales, până unde pot merge cu acestă metamorfoză. Declin o idee, un obiect, un desen la fel cum declin un substantiv. Pictura, desenul, sculptura din piele de fructe, broderia și arta textilă, toate se trag din cartografie sau, mai exact, din cuvântul cartografie pe care eu l-am dezbracat pur și simplu de toate aspectele pur geografice, ca localizarea sau sistemele de referință,  și l-am folosit sub toate aspectele lui. Granițele, meridianele, teritoriile, spațiul, vidul, plinul, curbe, paralelele, fenomenele meteorologice, natura, oamenii sunt doar un pretext pentru o nouă aventură. Iar de cele mai multe ori versurile mele sunt inspirate de creațiile mele plastice. Au fost și câteva momente în care s-a întâmplat pe dos. Am scris versuri care au rămas singuratice într-un caiet, negăsindu-și perechea până într-o zi când l-am redeschis și m-am simțit motivată să dau viață cuvintelor uitate demult pe hârtie. 

Expoziții locale

Ești un artist cunoscut în Belgia, ai expus în nenumărate expoziții de artă, belgienii știu cine este Raluca Petricel. Ce am putea noi afla în plus despre ea?

Câte ceva despre mine? Hm, aș putea spune că iubesc animalele și le consider cu mult superioare omului. Animalele, dar mai ales pisicile, mă inspiră și îmi dau suflu și energie. Mă inspir din viața lor, le studiez gesturile, iar în desenele mele apare în mod recurent tematica animalului, a hibridului în special. Oameni care se transformă în păsări, cerbi, iepuri. Sunt pasionată de mituri și ritualuri fantastice, de numerologie și vise. Toate acestea din urmă apar frecvent în operele mele. Ah, și nu se poate să nu menționez că îmi place să gătescla nebunie. Ador să fac tot felul de preparate, după rețetele altora sau chiar inventate de mine și să mă joc cu toate culorile posibile în farfurie așa acum fac și în picturile și desenele mele. 

Am scris versuri care au rămas singuratice într-un caiet, negăsindu-și perechea până într-o zi când l-am redeschis și m-am simțit motivată să dau viață cuvintelor uitate demult pe hârtie. 

Cum este o zi din viața ta creatoare pe timp de pandemie, Raluca? Ți-a afectat proiectele perioada asta încercată?

Perioada pandemiei mi-a afectat și mie proiectele, la fel ca multora dintre noi. Majoritatea expozițiilor la care trebuia să expun s-au anulat și s-au reprogramat pentru anul acesta. De exemplu, expoziția Prix des Arts Textiles 2020 din Woluwe-Saint-Pierre s-a amânat pentru luna mai din 2021, promisiunea este să se țină între 3 și 9 mai, să vedem. Dar una peste alta, am avut ocazia să particip la multe evenimente online, printre care și Bienala de Artă Minimalistă de la Timișoara, Salon Du Bon Vouloire de la Mons și Le cent Culottes care a avut loc la Maison de Livre din Bruxelles. Cea din urmă, pe lângă expoziția online, a fost deschisă fizic pentru public și s-a vizitat până când s-au instaurat noile restricții legate de confinement din luna octombrie. Una peste alta, a fost un an special, dar din care am învățat ceva. Măcar cum să ne adaptăm la astfel de situații și tot este un câștig. 

O zi din viața mea creatoare, ca să te citez pe tine, Monica, este destul de aglomerată chiar și în plină pandemie. Depinde foarte mult la ce proiect lucrez. Dacă mă ocup de fotografie, cianotipie în special,  atunci mă ascund în garaj, unde mi-am amenajat un mic laborator, și mai revin în casă în jurul prânzului. Dacă nu, îmi petrec timpul la atelierul meu din Schaerbeek pînă spre asfârșitul după-amiezei, dupa care îmi fac plimbarea. Nu ratez plimbarea de minim treizeci de minute în niciuna din zile. Mă simt privilegiată să locuiesc într-o regiune mai puțin urbană, cu trasee accesibile în apropiere, care duc către cîmpuri și păduri și o grămadă de necuvântătoare care îmi încarcă sufletul cu minunata lor existență. 

Arta ca vindecare

Se spune că arta e vindecătoare. Am observat o înclinație spre introspecție în întreaga ta creație, cu o revenire acerbă înspre trecut, înspre copilărie. Cauți în permanență un sens al pierderii și încerci să exploatezi visele. Cât de tămăduitoare este pentru tine?

Într-adevăr, creațiile mele sunt ca un drum de ințiere dinspre copilărie înspre viața de adult, cu suișuri și coborâșuri, cu lacrimi și  voioșie, dar mai ales cu teamă. Teama de adolescență și de maturitate. Copilăria și adolescența mea sunt surse principale de inspirație. Pierderea tatălui la o vârstă fragedă m-a făcut să fiu mult mai sensibilă la cuvinte precum  „singurătate”, „fragil” sau „dispariție”. Absența sa a stârnit în mine curiozitatea de a căuta ceea ce este dincolo de existența noastră și nevoia să traduc prin artă trecerea timpului, eternitatea, vidul și plinul. Așa au luat ființă sculpturile din fructe.

Ele sunt o metamorfoză a renașterii, a transformării, dar mai ales a introspecției. Ce se află înăuntrul ființei noastre? Ce ne motivează să mergem mai departe? 

Firul de ață, suplu și fragil este o punte de legătură între trecut și prezent. În toate lucrările mele, fie că sunt textile, din piele de fructe, desen, pictură, fotgrafie sau colaj, nu caut perfecțiunea, sau să redau ideea de imaculat. Din contră, arta mea este mai degrabă o versiune interiorizată și brută a parcursului dinspre copilarie spre maturitate. 

Proiecte viitoare

Ne poți vorbi puțin despre proiectele tale viitoare?

Pentru moment mă pregătesc cu două lucrări pentru expoziția Culottes Parlottes care ar fi trebuit să aibă loc în luna noiembrie 2020 la Centre Culturel din Schaerbeek și care s-a amânat pentru anul acesta, fără să se decidă deocamdată o dată anume. Anul trecut sam avut șansa ă fiu selecționată să particip la două workshop-uri care urmau să se desfășoare la Bozar, în cadrul evenimentului Belgicart, ambele găzduite de artistul Sam Dillemans. Din păcate, s-au amânat pentru primăvara acestui an și aștept să se reia activitatea limitată de pandemie.

Ai un mesaj pentru cititorii revistei Timpul Bruxelles?

În spatele tuturor gândurilor noastre, al aglomerării de amintiri și dorințe strălucește lumina ființei noastre. Vedeți acea lumină, fiți acea lumină!