Simfonia verii

Păsările cântă colo,
La puțină depărtare,
Fiecare are-un solo
Și o oră de cântare.

Mai întâi, sunt păsărele,
Și cirip-cirip! se-ndeamnă
Ca să cânte notele
Cu o grație de doamnă.

O pereche-ndrăgostită
A trecut pe lângă mine,
El râzând, ea fericită…
S-a dus timpul cu suspine.

Pașii lor se pierd pe-alee
Într-o liniște deplină,
Dar în aer iar scânteie
Cânt de pasăre-n surdină.

Se aude-n depărtare
Pupăza neîntrerupt:
Pup-pup-pup!… Din întâmplare,
Auzii și-un guguștiuc.

Chiar atunci, pe loc, și dânsul
Începu un gu-gu-știuc!
Și dădu afar’ dintr-însul
Destul aer de-un muștiuc.

Veverițele ascultă,
Însă nu stau mai deloc,
Vor să strângă ghindă multă
Pentru iarnă, într-un stoc.

Dârz masculul-șef se-arată
Printre vrednice consoarte,
Rezemat în cot, la poartă,
Le pontează la transpoarte.

Cântă și privighetoarea!
Toate păsările, toate
Și-au oprit acum cântarea,
Să îi dea întâietate.

Și mărețu-i glas se-nalță
În văzduh, atotputernic.
Încetează orice harță,
Că-i e glasul prea cucernic.

Deodată, un măgar,
Fără nicio cuviință,
Prea crezându-se ștrengar
Se-avântă-n noua știință.

Preț de câteva secunde,
Măgărușul urecheat
Vrea cu osteneli profunde
Să se facă ascultat.

Însă glasu-i răgușit
Este aspru criticat.
Trist, cu crezul prăbușit,
Se retrage supărat.

Nu poate să înțeleagă:
De ce fluieră în cor
Toată păsărimea dragă,
Să îl ia peste picior?

După el, un grup de broaște
Să orăcăie încep.
Repede însă le paște
Mustrarea că nu pricep.

Gonite din scenă-n șuturi
Cu hulita melodie,
Se înalță iar la ceruri
Glas frumos de ciocârlie.

Pupăza îi sare-n sprijin,
La fel, din privighetori!
Guguștiucul calm, blajin,
Le-aruncă jerbe de flori.

Ce măreț spectacol este,
Ce culori, ce feerie!
Cer și parc, totul vuiește,
Totul este veselie!

sursă foto: pixabay