Afară-i toamnă – Butnari Lucian, Gr. EEC-232

Afară-i toamnă —
dar parcă e aceeași zi care se repetă,
ca un fișier corupt.

Vântul răscolește frunzele
ca un animal flămând,
căutând ceva ce nu mai există.

În cameră, e liniște,
o liniște rece, industrială,
ca haloul unei fabrici abandonate.
Lumina cade strâmb,
ca o greșeală.

Te caut în reflexiile din geam —
dar ele se frâng,
se desperechează,
se multiplică,
până devin un zid.

Afară-i toamnă.
La mine-i prăbușire.

Afară-i toamnă.
Înăuntru-i gol.
În mine-i noapte.