Carnavalul în dar orașului

Grafică: Vladimir Șimansсhi

Fotografii: Varvara Slabojanina

Prin ce este unic Chișinăul? Cum se simte această unicitate, cum se manifestă? Fiecare dintre noi poate găsi propriul răspuns la această întrebare. Și iată un exemplu: printre particularitățile orașului nostru se numără un nou carnaval, desemnat în anul 2016 de Agenția Turismului a RM drept o atracție a Chișinăului. Inițiativa și organizarea acestuia aparțin Teatrului-Studio de improvizație ZaO. Un proiect unic prin concept, forme și caracter interactiv, carnavalul a fost prezentat pentru prima dată de Ziua Orașului, la 14 octombrie 2007. Studioul își propune să dezvolte inovația printr-un dialog ludic cu Chișinăul. Iar publicația Timpul urmărește cu interes evoluția acestei noi tradiții urbane.

Este ciudat, chiar și pentru un carnaval! Anume această atmosferă o creează un proiect al Teatrului-Studio de improvizație ZaO, desfășurat în capitală de 19 ani. Și, în fiecare an, iese la iveală o nouă fațetă a tradiției clasice a carnavalului, care, dintr-un motiv sau altul, ține neapărat să-și croiască drum până la noi, în contemporaneitate.

Astfel, la sfârșitul acestei veri, la Chișinău s-a conturat un nou gen: impro-ritualurile carnavalești.

De ce teatrul intelectual, al cărui repertoriu cuprinde improvizații pe texte de Thomas Mann, Cortázar și Goethe, iese în stradă și își implică spectatorii în joc? Ce îi oferă Chișinăului carnavalul și ce îi oferă Chișinăul carnavalului? Despre tainele mereu actuale ale fenomenului străvechi discutăm cu regizoarea proiectului, Elena Cușnir.

Elena, în 2024 povesteați pentru Timpul că, în cadrul ZaO-Carnaval, apar mereu teme noi. Deși se bazează pe formele clasice ale acestui joc, ele ajung să fie neașteptate chiar și pentru echipa dumneavoastră.  Dar ea studiază istoria și teoria genului pornind de la concepțiile lui Kerényi, Bahtin, Propp și Cassirer. Consultantul științific al Studioului este doamna Josefina Cușnir, doctor habilitat, care, în cercetările sale, studiază conștiința mitologică. Atunci de unde vin aceste aspecte neașteptate?

Cred că de asemenea întrebări se ocupă fenomenologia, care își are originile în lucrările lui Husserl. Și inconștientul colectiv, conceptualizat de Jung, contribuie, cu siguranță, la aceste revelații carnavalești. Căci carnavalul nu cunoaște granițe; este doar puțin mai tânăr decât omul și evoluează odată cu el. Noi adunăm cu grijă formele clasice cu care rezonăm și le modernizăm, mai ales pe cele de aici, din Moldova. Minunata Suzana Popescu, din ansamblul Tălăncuța, ne-a ajutat să însușim strigăturile care răsună deja de mulți ani în ZaO-Carnaval. Inspirându-ne din Malanca rurală, cu caracterul ei magic, am creat odată carnavalul urban chișinăuian în perioada sărbătorilor de iarnă. Dar în 2009 însă am ales vara, deși pe atunci încă nu știam că în Moldova există și un carnaval estival! E vremea Sânzienelor.

Și înainte de a găsi pe internet o descriere amănunțită a ritualurilor de vindecare săvârșite de Sânziene, îmi venise în minte un scenariu care, în esență, reproducea acțiunile lor. Nu voi uita niciodată ce am simțit când am aflat despre această coincidență. A fost una dintre cele mai copleșitoare experiențe din viața mea. Multă vreme, de fapt, nu am înțeles legătura dintre Sânziene și carnaval. Dar această legătură există: povestea morții și a învierii constituie fundamentul carnavalului, iar vindecările magice ale bolnavilor săvârșite de Sânziene fac parte din același registru.

Astfel, alături de tema clasică a învierii, ni s-a dezvăluit în mod neașteptat și o nouă istorie carnavalescă: transformarea Morții în Colombina. În mod tradițional, Moartea nu este transformată, ci pur și simplu ridiculizată, alungată și așa mai departe.  Transformarea ei magică este varianta locală, găsită în jocul chișinăuian.

Iar anul acesta accentul s-a mutat în mod neașteptat de la narațiune spre gen?

Da, în carnaval și-au făcut loc impro-ritualurile. Și sunt diferite: unul este improvizație pură, iar celălalt – improvizație pe o temă dată.

Cum concepeți, mai exact, ritualul?

Ritualul se naște ori de câte ori, în cadrul jocului, se produce o ascultare profundă și se dezvăluie nu doar emoții, sensuri și imagini, ci însăși esența subtilă a omului și a lumii. Acțiunea în sine poate lua orice formă – tamburina șamanică nu este nicidecum obligatorie! Paradoxurile, în schimb, sunt garantate. Fiindcă esența este o taină, iar revelarea ei aduce cu sine întotdeauna ceva neașteptat, neobișnuit. Lumea se înnoiește, devine alta.

De fapt, noi suntem un teatru ritualic-dramatic, așa că ritualul este mereu prezent în spectacolele noastre. De multă vreme însă ne doream să înțelegem cum arată el în forma sa pură. La urma urmei, teatrul s-a născut din ritual, iar ritualul, la origine, era spontan. Și, mai mult decât atât, era legat de râs! Asemenea întregii magii arhaice, în care râsul întruchipa bucuria, energia creatoare a iubirii ca forță supremă. De aceea râsul salva, readucea la viață, crea. Zâmbetul era un pas spre nemurire. Nu întâmplător, de altfel, statuile antice zâmbesc.

În aceasta rezidă și sensul carnavalului. Magia râsului recrea în fiecare an, în inima realității obișnuite, lumea adevărată, o făcea să renască în pofida tuturor lucrurilor. În locul foamei – ospățul, în locul inegalității – comuniunea, în locul fricii de moarte – moartea luată în râs. Era o afirmare publică, răsunătoare și colectivă a faptului că visul este real. Priviți, iată-l! Am izbutit! Timp de două săptămâni întregi, am izbutit! Și tot așa, vreme de milenii.

E de râs că am uitat toate acestea?

Ei bine, anul acesta principala inovație a proiectului au fost impro-ritualurile carnavalești. Ca de obicei în ZaO-Carnaval, râsul era cu totul altfel decât cel pe care te așteptai să-l întâlnești la un spectacol de stradă. Părea să crească din zâmbet. Nu din zgomot, ci din tăcere. Nu întâmplător, în copaci erau atârnate suluri cu lucrări grafice de Vladimir Șimansсhi, în care zâmbetul se transforma într-un simbol carnavalesc al bărcii, al corabiei, al călătoriei îndrăznețe spre vis.

În fond, dacă un carnaval contemporan nu urmărește să reproducă formele sale istorice, atunci și râsul va îmbrăca o altă formă. Sentimentul de libertate și deschiderea către miracol – toate acestea dau naștere zâmbetului, iar zâmbetul ne poartă spre spațiul râsului. Iar acolo, într-adevăr, nu există moarte. Dacă bucuria este posibilă, atunci înseamnă că, în esență, moartea nu există.

Ce ați mai descoperit despre ritualul contemporan?

Înainte de a căuta formele carnavalești ale acestui gen, am explorat jocul  ritualic spontan pe parcursul întregii stagiuni a XIX-a, în cadrul proiectului „Colecție de impro ritualuri”. Și am constatat că, în centrul acțiunii ritualice se află întotdeauna… dorința. Voința omului. Dorința lui de a schimba ceva în sine, în lume. Ceva necesar, dar imposibil. Și atunci omul îi spune Universului: „Singur nu mă descurc, hai s-o facem împreună”. Coarda dramatică se află chiar la temelia ritualului.

Mai mult decât atât, ritualul este energie focalizată. Toate mișcările – un maximum de intenție și imagine. Iar în varianta de impro, actorii creează spontan aceste forme neobișnuite, la intensitate maximă! Personajele tind fiecare spre propria sa schimbare, iar spectatorii descifrează sensurile acțiunilor lor paradoxale. Cu alte cuvinte,  limbajul impro-ritualului devine inteligibil în joc. El se întoarce la noi sau noi ne întoarcem la el.

Dar dacă omul se adresează Universului în legătură cu dorința sa, atunci poate că și Universul are ceva să-i propună? În cadrul „Colecției” nu am reușit să explorăm această situație, însă la carnaval am făcut-o! Și, mai mult decât atât, spectatorii au fost cei care au dat glas răspunsului Universului – și au făcut-o cu atâta siguranță, de parcă ar vorbi zi de zi în numele Macrocosmosului și ar spune ce-și dorește acesta. Era doar o parte a interacțiunii cu publicul, dar una cu totul nouă! Spectatorii au propus câteva teme, actorii au ales una dintre ele, iar în timpul jocului s-au dezvăluit simultan două teme.

Le voi cita, menționând și numele autorilor. Vladimir Zlotnik a propus varianta: „E timpul să construim nemurirea.” Iar Taisia Visan a spus că „Barca trebuie să zboare.” Aveam două bărci, fără a le mai pune la socoteală pe cele desenate: una din stuf, care face parte din carnaval de mulți ani, și alta dintr-o bucată de scoarță de copac, găsită cu doar un minut înainte de începerea acțiunii.

Am vorbit deja de barcă în calitatea de simbol. De la ea vine și numele carnavalului: Carrus Navalis – Carul-corabie al lui Dionysos – străbătea străzile Atenei în loc să plutească pe ape. Cât despre zbor – se pare că nimeni nu-i ceruse până atunci așa ceva.

Și a zburat.

Dar abia la sfârșitul unui ritual foarte comic, în care Tricksterul – marele leneș al carnavalului! – își trăia din plin lenea, cufundându-se într-un somn asemenea morții. Iar ceilalți îl readuceau la viață. A existat și un „înot pe uscat”, culcat pe un geamantan vechi. Și o Cortină menită să ascundă tainele – un covoraș țărănesc, cu care personajul Chantecler separa cu grijă ceea ce se petrecea de privirile spectatorilor. Și nici nu era limpede pe cine anume ocrotea el cu atâta grijă – pe spectatori sau taina.

Apoi Tricksterul înviat a agățat, pur și simplu, Barca de Stuf de pala unui elicopter care își îndeplinește conștiincios rolul de sculptură în Parcul UTM.

M-a impresionat cea de-a treia temă, formulată de Taisia Visan – replica Macrocosmosului adresată omului: „Schimbă locul cu mine.” Sper ca într-o bună zi să realizăm și un asemenea ritual!

Una dintre marile surprize ale acestui an: era foarte ușor să joci. Spațiul însuși recepta carnavalul ca pe ceva familiar, apropiat. Poate pentru că am reușit să găsim echilibrul dintre improvizație și „partitură”, regie. Acum, carnavalul chișinăuian are deja în paleta sa ritualuri familiare deopotrivă actorilor și spectatorilor. Alături de ele există însă și alte forme, spontane: posibilitatea de a juca carnavalul în orice „aici și acum”. Probabil că, din cele mai vechi timpuri, jocul carnavalesc s-a sprijinit pe o asemenea structură unitară de tip yin-yang.

Și încă ceva: pentru prima dată, în carnavalul nostru au răsunat glasurile delicate ale flautelor. În mod surprinzător, zgomotele parcului nu le acopereau! Compozitoarea și multiinstrumentista Marta Gynku trăia în spațiul jocului asemenea unui personaj bine-cunoscut din legendele verii – numai că, oare, cum îl cheamă?

Carnavalul este un proiect independent care, de fapt, nici măcar nu beneficiază de finanțare! Nu pot să nu întreb, ce determină ZaO-Studio să-l organizeze atâția ani la rând? De unde vine această perseverență carnavalescă?

Aveți dreptate, lucrăm pe bază de voluntariat, până acum nu am reușit să găsim finanțare pentru carnaval. Însă desigur că beneficiem de sprijin în lucrurile esențiale pentru ca acest joc să poată exista, altfel, pur și simplu, nu ar fi posibil. Deja de patru ani, Studioul se bucură de sprijinul substanțial al Coaliției Sectorului Cultural Independent din Moldova și al Asociației Oberliht. În plus, ne susțin prin donații spectatorii care rezonează cu căutările noastre. Din 2023, jucăm carnavalul în Parcul UTM, unde Universitatea Tehnică ne primește cu multă căldură și ne ajută să soluționăm și alte aspecte organizatorice.

Cât despre perseverență – da, pentru noi este o chestiune de principiu ca acest carnaval să aibă loc în fiecare an. Chiar și în timpul pandemiei am creat, împreună cu colegi din alte țări, o versiune online, „Dialogurile orașelor”. Carnavalul nu este doar un experiment teatral. Este un ritual chișinăuian aparte, care, ni se pare, face ceva foarte important pentru oraș. În jocul ritualic se dezvăluie deopotrivă esența omului și cea a locului. Iar faptul că, de 19 ani, orașul continuă să ne sugereze lucruri uimitoare spune multe despre el. Poate că tocmai acest Chișinău neașteptat și subtil îl iubesc atât de mulți, chiar dacă nu pot explica de ce.