Teatrul nostru, arta cui…?

„Teatrul nostru, arta cui…?” a fost tema dezbaterii care a dat startul celei de-a doua zile din cadrul Festivalului Internațional Zilele Teatrului „Matei Vișniec”, Suceava. O dezbatere moderată de criticul de teatru Călin Ciobotari, pornind de la o temă aleasă împreună cu scriitorul Matei Vișniec. 

La dialog au participat: regizorii Andrei Măjeri, Leta Popescu, criticul de teatru Mariana Constantinescu, actrița Ada Lupu și autoarea dramatică Elise Wilk. 

Discuția s-a purtat pornind de la axa dintre spectator și scenă, având drept miză explorarea realității de după cortină. 

Ce se întâmplă înainte ca spectacolul să fie prezentat publicului? Ce e dincolo de ceea ce vedem în scenă? Există o tensiune de putere în interiorul procesului de creație? Se poate vorbi de o autoritate a regizorului? – la aceste întrebări, și nu doar, s-au căutat răspunsuri în cadrul dezbaterii. 

Pornind de la acestea, Marina Constantinescu a vorbit despre o schimbare de paradigmă și despre apariția unor „alți poli de putere” în procesul de montare a unui spectacol. Potrivit criticului de teatru, „Axul rămâne, totuși, regizorul, el alege textul și echipa, scenograful, trupa, designerul, universul sonor”. Totodată, relevă faptul că „Dezechilibrul vine din partea criticilor, cronicarilor”, căci, nu știe dacă „un critic e pregătit sa facă un comentariu profund racordat la dimensiunea artelor cuprinse într-un spectacol”. De asemenea, a vorbit despre importanța de a observa evoluția fenomenului teatral și dincolo de granițele țării.

Criticul de teatru Călin Ciobotari, în completare, a precizat că în calitate de cronicar urmărește, în special, regizorul atunci când vede un spectacol. Ulterior, a lansat discuția despre cum se manifestă autoritatea regizorului în repetiții. 

Regizoarea Leta Popescu susține că nu își propune să fie autoritară în procesul de creație a unui spectacol. Ea invită echipa la un joc în care fiecare are un rol ce trebuie respectat, cine nu respectă regulile jocului, nu joacă. „Teatrul e muncă de echipă, e o convenție, un joc, echipele cele mai bune sunt cele care înțeleg și respectă regulile jocului”, precizează Leta Popescu.

Regizorul Andrei Măjeri a vorbit despre o dublă instrumentalizare: pe de o parte, regizorul e conștient că are nevoie de actori, pe de altă parte, actorul – de regizor. „Eu cred că ceea ce diferențiază este absența sau prezența banului”, conchide Andrei Măjeri. 

Pentru actrița Ada Lupu autoritatea regizorului nu este frustrantă decât în momentul în care nu există o compatibilitate între viziunea ei ca actriță  asupra personajului și viziunea regizorului. Dar în acel moment începe procesul de negociere. Și chiar și acolo ultimul cuvânt îi aparține regizorului: „Eu aparțin personajului, personajul aparține spectacolului, spectacolul aparține regizorului”, a precizat în concluzie actrița. 

Vorbind despre autoritatea regizorului la nivelul lecturii unei piese de teatru, scriitoarea dramatică Elise Wilk susține că este primordial ca regizorul să fie compatibil cu textul ales pentru montare. Există texte transformate de către regizor, dar scriitoarea înțelege acest lucru: „Dramaturgul și regizorul încep prin a vorbi pe poziții egale, dar din moment ce ai terminat de scris o piesă, ea nu îți mai aparține” subliniază autoarea. 

Această dezbatere a pus în lumină, o dată în plus, importanța colaborării în procesul de creație, importanța de a face lucruri împreună, ținând cont de subtilitățile fiecărui element devenit parte componentă dintr-un tot întreg.