Aromă scandaloasă

Te aștept la cafeluță și scandal.
Te rog să nu întârzii cum mai faci.
Am rezervat o masă cu sertar,
De se va-ntâmpla să fii cu draci.

Am vrut demult să-ți spun...atâtea,
Dar nu mă lasă vremea:
Ba plouă, ba te reții în amoruri de durată
Și totuși, mă știi...nu las ceva neterminat
aproape...niciodată.

Din întâmplare am lăsat la tine 
Cămașa preferată
Și câțiva ani de-adolescență 
Distrusă și demoralizată.

Mai am agrafe pe sub paturi
Le-aș găsi, tu crezi c-acolo nu se face praf
Așa cum ai crezut că eu n-o sa te las
Văd că-ți pare rău, viața te-a cam tras.

De altfel, n-ai căuta cafele
Și nu ți-ai pune dracii în sertar.
Te bate vântul fără de bretele
Și fără bani murdari în buzunar.

Publicat în Fără categorie

Nicio persoană nu a recomandat încă

Recomandă acest articol

Categorii: Fără categorie

Răspunsuri

Nu există încă răspunsuri aprobate la acest articol.

Doar utilizatorii autentificați pot lăsa comentarii.

După trimitere, comentariul trebuie aprobat înainte să apară public.

Autentifică-te