Azi voi râvni un prag al tinereții

Azi voi râvni
Un prag
Al tinereții
Și Cel de Sus
Renașterea-mi va scrie-o
Pe-o filă –
Într-un zbor al libertății –
Ce-i mângâiat
De-o pană veșnic vie.
Toți sorii din iubiri
Îi voi trezi
Pentru-a-mi curta
Amurgurile toate
Și pulbere de zi vor deveni
Peste-al meu glob
De vise colorate.
Prioritar îmi vor alege
Al meu braț
Și cursei unui vers,
Din dor de dor,
Îi vor ceda –
Pentru a-mi ține saț
Sărutul unei noi ghidate sorți
De Cel
Care-mi dorește fericirea,
Iar eu
A o găsi mă îndoiesc
În timp ce mă surprind
De-a mea-mplinire,
Pe care
Numai Lui i-o datorez…
Răspunsuri