Copila cu un șoricel în inimă urlă – „Fă ceva tată”

Augustina Visan este născută la 2 mai 2001, în satul Florițoaia Nouă, raionul Ungheni. În 2020, a absolvit Liceul-Internat Municipal cu Profil Sportiv din Chișinău. Este studentă în anul II la Facultatea de Pedagogie și Psihopedagogie a Universității de Stat din Tiraspol, cu sediul la Chișinău. Frecventează atelierul de scriere creativă „Vlad Ioviță”, condus de scriitorul Dumitru Crudu, în fiecare sâmbătă, la Biblioteca Municipală „B.P. Hașdeu”.

Copilăria, ni s-ar părea că trebuie să fie sau că este cel mai frumos loc, cea mai fericită perioadă din întreaga viață a omului. Păi iată, copila cu un șoricel în inimă ne-a demonstrat, prin propriile trăiri, că anume „Paradisul” copilăriei poate fi unul infernal: cu lacrimi, cu bătăi, cu lipsă de iubire, cu răutate, cu sarcazm. Căldura unei îmbrățișări părintești o așteptăm cu nesaț mereu, căci ce ne poate înflori sufletul mai mult, decât iubirea părinților. Unii părinți, din nefericire, nu au cultura dragostei, a comunicării și a educației față de copii și astfel se rupe legătura.

O imagine crudă, directă și plină de realitatea din lumea copilăriei ne-o prezintă poeta Augustina Visan prin lansarea cărții „Fă ceva tată”, care a avut loc pe 12 noiembrie la Biblioteca Municipală „B.P. Hașdeu” și care a deschis noua colecție de debut (pulsar), de la Editura Prut Internațional. Evenimentul a fost moderat de scriitoarea Moni Stănilă, având ca invitați pe scriitoarea Maria Pilchin și Nadejda Ivanov, cercetător științific.

Tânăra poetă aduce la lumina tiparului o poezie încărcată emoțional, o poezie drastică, culeasă din copilăria sa deloc dulce. Suferința care i-a măcinat sufletul și inima a transformat-o în artă și, mai mult de atât, spunând mulțumesc părinților și unchiului.  

Poemul „Tată fă ceva” ne arată imaginea mamei care vrea să se sinucidă, iar copila, sărutându-i tălpile și mâinile, încearcă să o oprească, să o asigure de iubirea sa. Într-un final o palmă primită de la soțul său o oprește de la pasul spre moarte. Lacrimile mășcate îmi îngreunau lectura, nu mă lăsau în pace. Toate poeziile Augustinei au farmecul lor plin de tristețe și realitate crudă în care ne regăsim mai mult sau mai puțin.

În cadrul evenimentului, o mică prezentare a cărții a făcut-o și scriitoarea Maria Pilchin: „Augustina Visan face o poezie care te copleșește prin directețea ei. E semn că mai vine o generație de poeți cărora le lipsește patosul. Tema poetică este cea familială, iar familia și copilăria nu sunt nici pe departe un Paradis pierdut, ci mai degrabă un teritoriu din care supravețuim. Imaginea marială a mamei este înlocuită aici de drame de familie în care copilul cunoaște lumea prin durere. Sunt sechelele provocate, în primul rând, de părinți. O poezie despre vulnerabilitatea minorilor, despre nevrozele celor mari și despre poezia ca devenire. Un fel de bildungspoetry, cu nerv, cu trăiri intense.”

La sfârșitul evenimentului autoarea cărții s-a destăinuit astfel: „Această carte m-a ajutat foarte mult să-mi exteriorizez emoțiile interioare, deoarece în copilăria mea s-au adunat foarte multe și mereu când veneam de la Chișinău acasă, retrăiam toate momentele ce mi s-au întâmplat în copilărie. Și când am scris prima mea poezie De ce nu mi-ai curățat vesta de ciulini, am avut sarcina să scrim ceva tragic despre tată, respectiv aveam o stare de ușurare după. Și în starea ceea am scris vreo opt poezii la rând. Mă bucur că am reușit să încadrez aceste amintiri în poezie și îi mulțumesc mult lui Dumitru Crudu, care m-a ajutat foarte mult și părinților, desigur.”