Cosmosul în poezia lui Claudiu Dumitrache

   “Semnele-au venit demult” ne afirmă Claudiu Dumitrache în poezia sa plină de gânduri și metafore profunde, mature și, aș îndrăzni să afirm, geniale pentru vârsta lui fragedă de doar 20 ani. Totul este o inocență infinită, un sunet al sublimului și o șoaptă a desăvârșirii.

  Tânărul poet ne propune o poezie cosmică, pământul fiind prea mic pentru el. Prin versurile sale, pe aripile luminii, iubirii și credinței în bine, într-un dans imaculat ”pe inelul lui Saturn”, ne îndeamnă să descoperim alte dimensiuni ale infinitului, reflectate atât de frumos în sufletele și inimile cititorilor aidoma unei oglinzi de stele, de ”vieți cu diferit cuvânt”. Poezia lui Claudiu Dumitrache este o chemare din strălucirile ”unui glas astral”, o chemare de a nu înceta niciodată a crede în puterea miraculoasă a iubirii.

   Claudiu Dumitrache este un adevărat ”Slujitor al lui Apollo”, amintind tuturor, poate involuntar, dar foarte hotărât de rădăcinile poporului român și de ”povara lui străveche”. Cu „un suflet de copil” ce ”fugea de tot ce-i viu”, Claudiu Dumitrache vine cu o poezie adevărată, plină de lacrimile luminii ”plânse pe pian” și ”cântate pentru neam”.

   ”Și nu e sufletul de vină, că-i divin, e rădăcină”, vine Claudiu cu un îndemn absolut și nemuritor, care, de-a lungul multor milenii, se transmite din generație în generație, din poet în poet, din geniu în geniu, spre a nu se uita rostul vieții – ”să iubești fără să primești.”

   Vă îndemn să fiți cu ochii pe acest tânăr extrem de talentat, cu un viitor foarte promițător. Doar să nu obosească să muncească de a ”scri pe copaci”, pe cer, pe lacrimi, pe tot ce se poate scrie. Că doar așa poți ”cunoaște adevărul…”