Gelu Diaconu, Dan Deaconu & Mihai Deaconu. Când rolurile se suprapun. Cum lucrează împreună oameni care sunt nu doar colegi, ci și familie?

„Colaborarea noastră a fost dintotdeauna bazată pe un principiu simplu, dar esențial: fiecare are ultimul cuvânt în domeniul în care este expert.” Dan Deaconu

Dialogul face parte din ancheta „Când rolurile se suprapun. Cum lucrează împreună oameni care sunt nu doar colegi, ci și familie?”, realizată de Cătălina Bălan

Cum ați început să lucrați împreună?

Gelu Diaconu: Cred că noi, cel puțin în principiu, am lucrat dintotdeauna împreună. Am vorbit mereu despre ce avem de gând să facem, ne-am împărtășit speranțele și visurile tot timpul în familie. Indiferent din ce parte ar fi venit, aceste visuri au fost puse pe masă, cum s-ar zice, dezbătute, disecate, îmbunătățite. Totul în familie, în bucătăria care a devenit un fel de terra magnifica, chiar dacă în principiu e doar un spațiu comun, o încăpere într-un bloc obișnuit.

Odată cu O mie de semne s-au schimbat unele lucruri, într-adevăr, colaborarea a prins altă formă, visurile noastre s-au întrețesut și au căpătat vitalitate prin contribuția fiecăruia dintre noi. O mie de semne s-a născut ca o consecință a visurilor noastre și ca o necesitate de a umple spațiul literar cu ceva despre care noi credeam că lipsește, anume cu o combinație între creativitate, ingenuitate (da, e adevărat!) și dorință de a face în așa fel ca literatura, sub diferitele ei forme, să ajungă la cât mai mulți oameni.

Dan Deaconu: O mie de semne s-a născut cât se poate de natural, fără un plan mare și strategic în spate, ci mai degrabă dintr-o energie comună pe care o simțeam de mult timp. Ideea unui blog nu era chiar nouă pentru noi — Gelu mai testase terenul prin postări pe pagina de Facebook Gelu’s Library, iar de-a lungul timpului au tot existat intervenții și pe paginile personale, semne că nevoia de a scrie și a împărtăși era acolo, doar că nu își găsise încă forma potrivită. Și apoi, într-o seară, în bucătărie — locul în care noi avem cele mai lungi și mai aprinse discuții despre toate subiectele posibile — vorbeam, printre altele, și despre cum ar putea arăta o platformă proprie. Gelu ne povestea cum, la redacția unde lucra la acea vreme, exista o regulă: editorialele trebuiau să aibă cel mult o mie de semne. Și exact în momentul ăla ni s-a aprins becul — aveam nu doar o idee, ci și un nume perfect. A doua zi, site-ul era deja sus. Așa a început totul: din conversație, din entuziasm și dintr-un impuls pe care n-am vrut să-l amânăm.

Mihai Deaconu: O mie de semne a luat naștere dintr-o pasiune autentică pe care tatăl meu a avut-o dintotdeauna, dorința de a avea propria lui „librărie digitală”. Noi am venit firesc în jurul acestei idei și am format o echipă unită, construită pe susținere și încredere. După multe conversații frumoase acasă, dintr-o simplă viziune a prins contur O mie de semne. Țin minte că încă de la început a avut un impact pozitiv și a crescut rapid în social media, ceea ce ne-a confirmat că ceea ce construim, cu pasiune și deschidere către cititorii din online, are sens și rezonanță.

Cum vă împărțiți rolurile?

G.D.: Dacă e să vorbim strict tehnic, Dan se ocupă de tot ce înseamnă logistică (filmări, aranjamente platou podcast, regie etc.); Mihai este omul bun la toate (cameraman, relații publice, relații de grup etc.), iar eu am grijă să existe flux pe site, cu tot ce înseamnă asta (comunicate, promovări de carte, recenzii, Poșta redacției etc.) și, atunci când realizam podcastul, să avem invitați, subiecte, să pregătesc cât mai bine interviurile și așa mai departe. 

Fiind o echipă, totul e conectat între noi, iar rolurile și responsabilitățile se pot schimba cu ușurință. Chiar și când apar bombăneli, stăm la masă și discutăm. E drept, chiar dacă există granițe care pot fi trecute, responsabilitățile, în momente concrete, sunt foarte clare pentru fiecare dintre noi. Asta nu înseamnă că ne pricepem la ceva anume și atât. Ne sfătuim, corectăm erori, căutăm soluții, fără a avea pretenția că putem acoperi chiar totul. Ne completăm.

D.D.: Eu, Dan, mă ocup în principal de partea tehnică — mă asigur că site-ul funcționează fără probleme, că totul e la locul lui din punct de vedere al infrastructurii digitale. Dar rolul meu nu se oprește aici: sunt și cel responsabil de partea audio-video, mai ales în cadrul evenimentelor mari precum Bookfest sau Gaudeamus. Până de curând, filmare, montaj, construirea narativă a fiecărei zile în care Gelu descoperă noile cărți lansate — toate treceau prin mâinile mele. Practic, Gelu este vocea și sufletul platformei, iar eu sunt cel care se asigură că acea voce ajunge la oameni în cele mai bune condiții. Gelu, la rândul lui, se ocupă de tot ceea ce înseamnă conținut: de la articole și recenzii, la interviuri, colaborări cu autori și edituri, cercetare și documentare. Fiecare dintre noi și-a asumat zona în care se simte cel mai bine, și exact asta ne-a ajutat să funcționăm atât de bine împreună.

M.D.: M-am ocupat în mod special de partea de filmare în cadrul evenimentelor mari, precum Bookfest sau Gaudeamus, dar și de montajul podcasturilor din Biblioteca lui Gelu. În același timp, modul în care lucrăm nu este rigid, fiecare dintre noi și-a asumat o zonă principală, însă suntem mereu pregătiți să intervenim acolo unde este nevoie. Flexibilitatea și disponibilitatea de a prelua responsabilități în momentele-cheie sunt esențiale pentru felul în care funcționăm ca echipă.

Cui i-a venit ideea colaborării?

G.D.: Nu a existat cineva anume care a venit cu ideea înființării O mie de semne. Au fost unele discuții preliminare, iar eu am zis într-o seară: ce mult mi-aș dori să avem un site de literatură. Iar Dan și Mihai au zis: păi hai să-l facem! Dan a realizat platforma și am pornit la drum. Când a venit vorba de numele siteului, am avansat la început ideea că aveam deja o pagină de Facebook Gelu Diaconu`s Library (traducerea în română, Biblioteca lui Gelu, avea să devină denumirea podcastului), însă dintr-una-ntr-alta mi-am amintit că în redacția ziarului Ring, unde lucrasem, 1000 era numărul maximum de semne pe care trebuia să-l aibă editorialul. Și am zis că O mie de semne e un nume potrivit pentru ce urma să facem.

D.D.: Sincer, nu cred că putem pune degetul pe un singur moment sau pe o singură persoană. Așa cum spuneam, totul a venit natural. Fiecare dintre noi știa, cumva instinctiv, că e o idee foarte bună să pornim pe drumul ăsta împreună, iar piesele din puzzle s-au așezat de la sine. Nu a existat un discurs convingător sau o propunere formală — pur și simplu am simțit cu toții că are sens și că putem construi ceva frumos. De-a lungul timpului, proiectul a crescut organic: au apărut cartolinele pe Facebook, care și în ziua de azi au un succes remarcabil și sunt primite cu mult drag de comunitatea noastră, iar mai târziu, odată cu lansarea podcastului Biblioteca lui Gelu, prezența online a crescut și mai mult. Fiecare pas nou a venit firesc, ca o prelungire a ceea ce construiserăm deja.

M.D.: Ideea colaborării a venit cât se poate de natural. Am știut cu toții, încă de la început, că vom merge pe acest drum împreună, fără ezitări. A existat o viziune comună, aceea că putem construi ceva valoros în echipă. Proiectul a crescut organic, iar lansarea podcastului Biblioteca lui Gelu a fost un pas important, care ne-a ajutat să ne consolidăm prezența și pe YouTube și să ajungem la un public și mai larg.

Se întâmplă să mai asculte și părinții de copii în colaborări sau e doar invers? Care au fost cele mai mari provocări ale colaborărilor voastre?

G.D.:  La prima întrebare cred că am răspuns deja. Chiar dacă sunt uneori încăpățânat (e o trăsătură de familie), ascult de sfaturile venite de la Mihai și Dan. Nu se poate altfel într-o echipă.

Pe de altă parte, cred că cele mai mari provocări au fost, în ordine, materialele filmate la Bookfest și Gaudeamus, podcastul Biblioteca lui Gelu și, bineînțeles, cele trei ediții ale FILIT Iași la care am participat. Ar fi trebuit să fie patru până acum, dar anul trecut nu am fost invitați. Sigur că totul e într-o anume dinamică și colaborările au fost mai numeroase. Și vor mai fi, cu siguranță. Suntem împreună de opt ani și nu ne oprim aici.

D.D.: Colaborarea noastră a fost dintotdeauna bazată pe un principiu simplu, dar esențial: fiecare are ultimul cuvânt în domeniul în care este expert. Eu, Dan, m-am ocupat mereu de partea tehnică și, în zona asta, decizia finală îmi aparține. Când vine vorba însă de conținut — colaborări, interviuri, direcția editorială — Gelu este cel care decide și cel care face tot research-ul necesar ca lucrurile să iasă ca la carte. Deci da, părinții ascultă de copii, și o fac cu toată încrederea, pentru că respectul față de expertiza celuilalt e baza pe care am construit tot ce avem. Bineînțeles, clinciuri mai apar din când în când — și ar fi ciudat să nu apară, mai ales când lucrezi cu familia. Dar le-am privit întotdeauna ca pe ceva sănătos, nu ca pe un obstacol. Fiecare mică neînțelegere ne-a împins să creștem, să îmbunătățim ce făceam și să ne întrebăm mereu: cum putem ajunge la și mai mulți oameni cu un conținut și mai bun? Provocările au existat, dar niciodată nu au fost mai mari decât dorința noastră comună de a duce O mie de semne mai departe.

M.D.:  Colaborarea noastră s-a bazat mereu pe două elemente esențiale, comunicarea și echilibrul. Am reușit să rămânem concentrați chiar și în momentele mai dificile, abordând fiecare provocare cu calm și deschidere. În zona de conținut, Gelu este cel care face documentarea necesară pentru ca totul să iasă la cel mai înalt nivel. Pot spune sincer că părinții ascultă de copii și invers, pentru că respectul față de expertiza fiecăruia este fundamentul pe care construim împreună. Atunci când au apărut neînțelegeri, le-am transformat în oportunități de feedback și creștere, ceea ce ne-a ajutat să evoluăm constant ca echipă.