Cugetare în Sfânta și Marea zi de Sâmbătă

   E tăcere peste toată făptura – în biserici, în casele creștinilor, în natura întreagă. Deși pe alocuri poate apărea o mare forfotă, așteptarea o înăbușă. Ce așteptăm? Ce va urma? Știm că după o liniște de mormânt ceva se întâmplă – un trăsnet, un cutremur, o bubuitură, o explozie.

   Mormântul a fost pecetluit, Lumina pare că a apus, Hristos stă mort întins cu trupul în mormântul întunecat. Așa credeau cei care L-au înfășurat în giulgiu, punându-L în mormânt și prăvălind piatra grea deasupra, așa credeau cei ce au pecetluit mormântul, așa poate mai cred și unii din cei ce încă nu au înțeles cine este cu adevărat Hristos.

   Nu poate mormântul rece și întunecat să ascundă Lumina, nu poate ține mormântul pe cel care a făcut cerul și pământul. Nu stă Dumnezeul cel viu să se relaxeze în mormânt timp de trei zile ca mai apoi să învie întru slavă. Nu stă El în așteptare. Acum când ni se pare că e atâta liniște și tăcere, Fiul cel smerit și supus are de împlinit sfatul părintelui – salvarea lui Adam și a întregii omeniri înghițită de păcat și ținută în întunecimea iadului. Acum în adâncuri e bubuitură mare care se va resimți la suprafață abia mâine.

   În tot acest răstimp cât înafara mormântului e tăcere, Hristos s-a coborât în iad ca un Atotputernic și l-a golit, a slobozit din cămările lui pe toți cei ferecați. lăsându-l pustiu. Pentru asta a pătimit, pentru asta a murit pe cruce ca să spele cu sângele lui păcatele întregii omeniri, ridicându-i pe toți împreună cu El în gradina preafrumoasă a Edenului, la origini. Asta face Hristos în fiecare an când este pus în mormânt, salvează pe toți cei care-L caută, cei care-L doresc, cei care-L primesc și se unesc cu El.

   Astăzi este Sâmbăta cea Mare, o zi de profundă tristeţe, dar şi de bucurie, pentru că este ziua premergătoare Sfintei Învieri a lui Hristos și sărbătorim, neapărat, înfrângerea morții de către acest Hristos iubitor. Acolo jos în iad, Hristos cu lumina sa luminează întunericul iadului precum luminează lumânarea cămara întunecată de noapte și în ea se face lumină, iar noaptea este alungată afară.

   Puterea iadului a fost biruită de Hristos anume în această zi – Sâmbăta cea Mare, iar biserica întreabă prin sfinții ei: ,,Unde-ți este moarte, boldul? Unde-ți este iadule, biruința? Înviat-a Hristos și tu ai fost nimicit. Sculatu-s-a Hristos și au căzut diavolii. Înviat-a Hristos și se bucura îngerii. Înviat-a Hristos și viața stăpânește. Înviat-a Hristos și nici un mort nu este în groapă; că Hristos sculându-Se din morți, începătura celor adormiți S-a făcut. Lui se cuvine slava și stăpânirea în vecii vecilor.’’(Sfântul Ioan Gură de Aur) și înțelegem prin aceasta că toți cei care nu sunt cu Hristos vor fi biruiți o dată și o dată.

    Astăzi ai fost golit, iadule, și mâine Hristos se arată lumii înviat din morți și, odată cu el cu El, învie  toți cei care doresc cu adevărat aceasta.

   Să-L așteptăm pe Hristos să răsară din mormântul întunecat, luminându-ne pe toți cei ce-l dorim cu adevărat cu lumina sfintei sale învieri!