Poezia, pentru dumnealui, este o modalitate de a-și curăța sufletul și de a-i ajuta pe ceilalți să se apropie de lumea divină. Cuvântul său este cules din grădina lui Dumnezeu, iar ideile sunt preluate din dialogul pe care îl are încontinuu cu Tatăl Ceresc. Fără îndoială, putem afirma că Vasilisk Donica este un trimis al lui Dumnezeu printre oameni, este un promotor al slovei angelice, drept dovadă servind artele literare pe care le împărtășește cu semenii, al căror mesaj este, cu adevărat, pătrunzător.
Revista Timpul apreciază și este profund recunoscătoare dăruirii de sine și sacrificiul zilnic pe care îl face Vasilisk Donica în numele artei, literaturii și a frumosului. Cu părere de bine, avem deosebita ocazie să facem cunoștință cu creațiile literare ale poetului din prima sursă și să fim, deseori, primii care le publică. Totodată, mulțumim creatorului pentru încrederea pe care o are față de portal și pentru faptul că este unul din cei mai activi colaboratori. Indubitabil, din poezia lui Vasilisk Donica cunoști viața cu adevărat și ai posibilitatea să-i descoperi tainele, în același timp, reușind să intri în dialog cu Dumnezeu.
De menționat este și faptul că de curând Vasilisk Donia a lansat și primul său volum literar, intitulat – ,,Poteci spre ziua a șaptea”, aceasta fiind încă o dovadă a succesului său și al potențialului major în marele univers al literaturii.
În continuare vă puteți delecta din câteva opere literare ale poetului sus-menționat.
Răstignit
Ascultă tăcerea
când somnul ți-o soarbe
să crezi că noaptea
va spăla suferința
și inima ofilită
va reuși să de-a-n muguri,
aprinzând lumina în plină culoare,
Lumina lipsește
miroase a vremi necurate
cum am mai fi pământ
cum am mirosi a roade
atât de obosit pământul
nu îmbătrânește vreodată
așa răstignit
de un dor de iubire curată
dezbrăcat de visuri
în toamna păcatului.
Pâine și vin
în greul zăduf al zilei
ară-n ogoare de suflete vii
la vremea semănatului de grâne
din spicele holdelor crescute în stele
macină faina dreptății la moară
și-n aluat presară semințe de lumină
îl dospește-n sfințenia stropită cu vinul
stors din strugurii copți de soarele iubirii
ca pâinea și vinul viață să fie
ca toate să mai nască-un cer
Întâlnire
Pe iconostasul de sfinți
ce privesc în iubire
pătrunsă demult e lumina
să fugi de ea
ar însemna
să te ascunzi de soarele
dogorâtor în amiaza vieții
și umbră să-ți faci
cu o frunză de brusture
ciuruită de grindini
te sucești
te răsucești
te zbați
te străbați
fugi
și fără să bagi de seamă
te întâlnești cu El.
Se naște cerul în inima mea…
Vine-ntr-un alb imaculat
cuminte-n lumină-mbrăcat
bucurie cerească
pe pământul iubit
pentru mine cel mereu nemulțumit
pe paie și fân
între dobitoace
mai curat ca la mine-a găsit…
Plânge…
și-n plânsul de prunc nevinovat
împrăștie fulgi
își așterne-n palat
covoare de lacrimi ce-au înghețat…
Adun azi iubire din fulgii de nea
și dau tuturor cioburi de stea
sărbătoarea nu e-n zadar
un eu răstignit
fac cât zece în dar…
Și ce dacă?
Prea pământesc înțeles
are astăzi glasul de înger
și ce dacă azi e Crăciunul?
și se înalță tot omul?
Prea simplu ne vrem înapoi
rătăcind drumul spre casă
și ce dacă naște salvarea?
și ce dacă crește speranța?
Prea vag strălucește steaua
tristeți omenirea inundă
și ce dacă naște cerul?
și se dezleagă misterul?
Lumina se naște spre jertfă
iubirea curată renaște
săltați azi inimi deșarte
umpleți din simplitate
credința salvării prin moarte!
Răspunsuri