Vasilisk Donica: Cugetări la Pilda celor zece fecioare

Cele zece fecioare sunt toate dornice să intre la nunta Mirelui ceresc. Cinci mai puțin, fiind un pic delăsătoare, alte cinci – un pic mai mult și pregătite cu râvnă.
Astăi, nimeni dintre noi nu avem dorința să intrăm cu Mirele la nuntă sau poate nu atât de dur? Voi reformula – doar câțiva Îl mai așteaptăm, azi, pe acest Mire divin. De ce? Fiindcă nu Îl cunoaștem. De ce nu Îl cunoaștem? Fiindcă niciodată nu L-am căutat.
Atât de aproape e de noi, dar atât de departe. Îl întâlnit în tot ce suflă, în tot ce ne înconjoară, dar nu Îl recunoaștem. Îl purtăm în fiecare clipă în noi, dar nici nu știm că e acolo, nici nu ne interesează chiar. Îl inspirăm în aerul proaspăt sau mai puțin proaspăt și Îl expirăm în faptele noastre, dacă nu cumva am inspirat aerul stricat de egoismul nostru propriu.
Din seninul neștiinței și nedorinței de știință nu putem vorbi de candela aprinsă și alimentată cu untdelemnul faptelor bune, dacă nu avem măcar candela obișnuită aprinsă în casă, la icoana din ungherul dinspre răsărit.
Care undelemn al faptelor bune dacă nu știm să iubim aproapele? Care iubire dacă nu știm să respectăm pe nimeni și nimic? Despre ce fel de iubire putem vorbi, dacă societatea e plină de cerșetori și sărăci, bătrâni pe care nu are cine să îi adopte, iar pușcăriile sunt pline de infractori ce nu au ajutat acești bătrâni, ci din contra, i-au violat în diferitele chipuri existente ale violenței? Ce fel de iubire dacă noi ne omorâm proprii copii, avortându-i cu miile, chiar cu milioanele?
Da, poate pare că întârzie Mirele, deși nu e așa. Dar întârzierea nu ar trebui să fie motivul adormirii pe vecie în noroiul păcatului.
Și cum să vină acum? La ce bun să mai vină dacă e totul un pustiu?! Nu mai are loc curat unde să calce, darămite să petreacă nunta mult visată?
E trist. E cumplit de trist. Cumplit de trist e totul azi. În tristețea aceasta m-aș ascunde în scorbura unui copac uscat și aș plânge acolo pentru lumea întreagă până copacul ar înverzi. Dar toți trebuie să ne întoarcem, așa ca ninivitenii, rugându-ne, postind în sac și în cenușă de la prunc la bătrân, de la om până la dobitoc, de la floare până la pom. Numai așa putem să întâmpinăm Mirele mult așteptat și intrând cu El la nuntă, să fim fericiți veșnic.
Mai există un medicament precis pentru toate – dragostea. Dacă luăm acest medicament nu numai că ne vindecăm, dar moștenim viața de veci, completând cetele îngerilor, devenind sfinți. Trebuie să conștientizăm cu toții că nu Dumnezeu este cel ce nu ne iubește, căci ne trimite încercări, ci noi suntem cei care nu Îl iubim și nu Îl mai putem vedea, fiindcă între noi și El, între el și ea, între eu și tu, între noi și voi, între ei și ele stă zidul neiubirii. Haideți să sfărâmăm acest zid diabolic și să refacem legătură cu Mirele ceresc, căci altfel, cum putem intra la nuntă dacă nu iubim?!
Vasilisk Donica, Sfânta și Marea Marți, 2021.
Răspunsuri