Diana Maria – Talida: „shared land”

n-am să mai împart jurământul cu nimeni.

zbuciumul din rezervație nu se compară cu

străzile noastre mâzgălite rapid în pauza de masă

pe carnețelul cu povești pe care alegem să le spunem

doar pante abrupte pe care te avânți

în speranța că va exista un loc miraculos în secvența casă-muncă

în fiecare zi ne transformăm în peisaje fără substrat aparținem

unor maeștri fără viziune politică.

cine m-a pus pe mine

păpușă acum mecanică cu șuruburi în genunchi și tălpi

să decid ce înseamnă cu adevărat să împarți?

un șir nesfârșit de lucruri neterminate pentru că asta

ne face buni astfel existăm

nu doar prin respirație, ci prin afirmare. faptul că trăiesc, respir și pot să mor

se va măsura mereu în numărul problemelor rezolvate pe minut

n-am găsit niciodată vreo greșeală în machetă, iar finalul comun

e o scară rulantă pe care urc

chiar dacă ea coboară. sus, m-aștepți ca și când nu am lipsit o clipă

ne privim în tot acest proces de abandon

ce trebuie să mai împart când știu că există

colonialism și pământul ăsta

adunătura de minerale, apă & materie vie

nu face decât să mă susțină gravitațional

nici locul lor nu a contat mai mult de atât

deci ce să împart?

strâng acum din dinți pentru că pe trail of tears

n-a fost decât expulzare forțată în timp ce alții au lăsat

urme în crăpăturile solului nefertil

apă ce înmoaie tălpi uscate ale unor

picioare care nu s-au bătătorit pentru un bine comun

nici măcar atunci când l-au smuls forțat din mâinile altora.

să dormi, să mănânci și să vezi cu ochii tăi cum trec zilele

atât.

din ceea ce mi-a rămas mie încerc

să înțeleg cum aș putea să și dau ceva înapoi

cât contează

mă gândesc la mulți oameni mă gândesc iarăși

la scara rulantă dacă mă întorc din drum

n-am să pot repara fisura din teritoriul ăsta și nici de tine

n-am să mai dau. am plecat.

stai liniștit, nu te stresa – așa testez principiul împărțirii

când nu mi se cere dau tot mai mult

ești tot ce trebuie

nu cred asta

când o să ni se ia și nouă totul nici faptul

că batem pământul cu pași izbitor de asemănători,

că trăim în comuniune și că nu avem nevoie

de mai mult

n-o să mai conteze.

în sud aerul e uscat, dar nu s-a plâns nimeni de sete deocamdată

am mers departe pe frântura asta de pământ deșertic

și până acum

faptul că ne-a mai rămas ceva neterminat mă face să am

ceva mai multă speranță

Diana Maria – Talida (n. 2001, București) a terminat studiile la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București, având o licență în Studii Culturale Americane. În prezent urmează cursurile programului de masterat ale aceleiași specializări. A publicat pe platforme de promovare a poeziei contemporane precum Șangri-La Artistic Ground, Casa Poemelor, decopertat, Poezia de Duminică, note de subsol, Parnas XXI și în ediția din decembrie 2021 a Revistei Culturale Axis Libri, editată de Biblioteca Județeană V. A. Urechia din Galați. Câteva dintre poemele sale au fost, de asemenea, traduse în limba Spaniolă și publicate în ediția din August 2021 a Revistei Kametsa (Peru). Prima sa lectură publică de poezie a avut loc în cadrul festivalului ECOSISTEM (prima ediție), organizat de echipa Șangri-La Artistic Ground, în vara anului 2022. Se consideră o persoană care nu renunță niciodată să încerce.