Manifest

   Cât de frumos ar fi dacă am învăța să ne trăim viața mai mult pentru noi înșine și mai puțin pentru cei care ne înconjoară. Deocamdată, acest lucru este impropriu societății în care trăim, deoarece părerea celorlalți este mai presus de orice și e ,,un păcat” să ieși din standardele stabilite.

Mă întreb, oare câte visuri s-au spulberat din cauza unor frici potențate de acest dogmatism popular, care începe a se statornici în ADN-ul nostru? Am ajuns în situația în care, înainte de realiza ceva, ne gândim la părerea vecinului sau, și mai absurd, la părerea necunoscutului… Oare, asta se numește libertate? Oare, ne consumăm viața pentru a-i face pe plac vecinului? Cu regret, constat că ne transformăm în niște marionete și pierdem ultimul germene al individualității, fiindcă continuăm să fim promotorii unui fenomen stupid care s-a transformat într-o barieră ce împiedică dezvoltarea noastră ca personalitate.

   Dacă te abați de la canoanele societății, nerespectându-le, vei fi taxat, cu siguranță, pentru că individualitatea la noi este privită ca o anormalitate. De aceea, mulți își calcă peste principii doar pentru a nu fi priviți cu ochi strâmbi sau pentru a nu intra în vizorul ,,criticului suprem”. Regretabil este faptul că am ajuns să dăm importanță mai mare opiniei celor de alături, decât să luptăm pentru propriile idealuri și să continuăm să aspirăm spre mai mult. Dacă e să ne conformăm întru totul societății, atunci, ne transformăm în niște roboți care sunt limitați să facă doar ceea ce le-a fost programat, iar dacă cumva se abat de la activitatea obișnuită, atunci, sunt considerați defecți. Un lucru trebuie să conștientizăm, că orice am face, și nu contează în ce mod, oricum, va existat cineva care va pune la îndoială sau va desconsidera realizările noastre.

   Cu părere de rău, fenomenul descris mai sus afectează din ce în ce mai mult cultura, domeniu care definește un popor și care demonstrează endemicitatea acestuia. Am ajuns într-un moment în care, din cauza superficialității unor indivizi vocali, renunțăm la unele valori care ar contribui la înflorirea noastră intelectuală. Reprehensibil este faptul că oamenii care se dedică în totalitate artei și se sacrifică pe ei înșiși pentru a promova frumosul, astăzi, sunt considerați anormali și sunt din ce în ce mai marginalizați…Să fie acesta un semn al progresului sau un semnal al decăderii intelectuale…? Probabil, s-a schimbat accentul vieții și, la această etapă, setea de cultură și-a pierdut mult din intensitate. Dacă e să deducem motivele acestui dezinteres, nu o să ezităm prea mult, fiindcă sunt evidente…

   Totuși, problema majoră nu este că se epuizează dorința de cunoaștere și explorare a universului artistic, ci grav este că a început să ia amploare un nou fenomen de subestimare și discreditare a celor care se regăsesc în artă. Unii oameni nu cântă sau nu dansează din frica de a nu intra în reflectorul societății și de a nu fi ținta atacurilor dure, chiar dacă aceasta le creează plăcere și au talent. Alții au încetat să scrie pentru a nu fi considerați dezaxați, cu toate că scriitura le oferă libertate, iar foarte mulți nu citesc, considerând că lectura e pentru oamenii bătrâni, cu toate că nici nu au îndrăznit să guste din savoarea cărților, ci doar trăiesc cu acest gând care li s-a implantat sub influențe profane. Mulți se întreabă cu ce este mai avantajos să citești o carte decât să privești un film, dar nu înțeleg că filmul îți dă totul de-a gata și nu lasă loc de gândire, limitându-te doar la ceea ce este ecranizat, pe când o carte îți oferă libertate în imaginație, iar fiecare cititor are posibilitatea de a-și regiza propriul film. Regretabil este că puțini au mai rămas dintre cei care să prețuiască expresia artistică la justa ei valoare, fiindcă societatea este în proces de robotizare și își pierde din estetică, iar cei care mai păstrează această calitate sunt în incompatibilitatea cu lumea în care trăiesc…

Motivație: ,,Cititorul din peșteră” de Rui Zink

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *