Magdalena Sîrghi: Filosofia neantului sublim

Te-am pus pe tine-n loc de semn de carte

Ca să te găsesc mereu când mă întorc

La vechile pagini, turtite, parfumate

De adâncimea timpului intrat în joc.

Cu fiece poveste-mi ești mai drag

Și filele mi te cuprind în locul-mi

Zăritu-ți-am amprentele și la subsolul alb

Astfel te-am descifrat ca ,,Dumnezeu”.

Îngălbenit-au foile de zile

Când te-am simțit aievea fericit,

Dar ruginite sunt și literele toate

De clipele când te citeam, dar n-ai venit.

Învolburată-n din goana mea nebună,

După parfumul tău de piersici tari,

S-a întâmplat să te zăresc pe lună

Și ți-am întins cearșaf de taine mari.

Deschis-am sfânta carte cu finețe,

Ținându-i firu-ntortochiat,

Dar urmăream cu mare-acuratețe

Cum apuneai, în zori, capitulat.

Coboară, Lucifere, cât de “sfânt” n-ai fi…

Dintre coperțile acestui basm nebun.

Aspiră cât ai vrea spre crearea celor rele

Promit acestui crez dement să mă supun.