Dacă Dumnezeu mi-ar spune…

Dacă Dumnezeu mi-ar spune,
„mai ai o singură zi”,
nu aș ști cum s-o trăiesc.
Mi-aș dori să sar într-o băltoacă,
cu inocența copilului de altădată.
Nu, nu cred că aș începe ziua așa,
e prima idee care mi-a venit în minte.
Aș vrea să mă trezesc în brațele mamei.
Să deschid ochii
și să simt mirosul pâinii în cuptor.
Și gustul laptelui abia muls.
Să-l privesc pe tata meșterind ceva
și să-l întreb
cum de le știe el pe toate!
Mi-e atât de dor
să mă urc în dudul de la poartă,
cel cu dude negre,
să-mi trec degetele pe față,
să fiu pentru câteva clipe Winnetou.
Și uite așa a venit prânzul,
mama și tata sunt la ogor,
eu iau mingea și mai sparg un geam.
În loc de dojană și Sfântul Nicolae,
primesc un sărut pe obrăjori,
încă negri de la dude.
Acum e timpul acelei ploi de vară.
E vremea să mă tăvălesc într-o baltă.
Ce plăcut este să simți apa pătrunzându-te,
cu câtă bucurie trăiești acest moment.
Seara, o petrecem la lumina lămpii,
mama îmi spune o poveste,
ținându-mă în brațe
cum doar ea știe.
Tata mă provoacă la o bicicletă.
Imaginați-vă un țânc
de treizeci de kilograme
și un mastodont de o sută douăzeci.
Mai mereu câștigam
și nu înțelegeam cum.
După ani,
când am devenit părinte,
am înțeles.
Nu știam ce înseamnă o noapte albă,
gazul din lampă se termina repede
și adormeam în brațele tatei.
Am uitat ceva?
Doamne, mai dă-mi o zi,
nu am timp să le trăiesc pe toate.