Magdalena Sîrghi: Altar de nemurire

E-atât de ger de mi se sparg genunchii de lacrimile reci,
Ce-mi tot curg din luna mai, când mă frigeau.
Și dacă totuși te-am făcut s-aștepți,
Te rog să-mi ierți nelămuririle de veci.

Am să te-aștept pe-aleea glasurilor blânzi,
Și-am să zic oricărui trecător c-ai murit.
În amintiri, în versuri și-n oglinzi
De nu mă recunosc pe mine nici un pic.

Iar dacă îndrăzni-v-ai tu să mi te-arăți,
Jur că te blestem de fericire.
Și nici nu-mi pasă că nu ești mor pe drept 
Te-aduc pe altarul meu de nemurire.