„Hedwig and the Angry Inch” sau despre fragilitate altfel la FESTIS

Ieri, 04 octombrie 2023, a avut loc deshiderea celei de-a VI-a ediție a FESTIS-ului, organizat la Teatrul Național „Satiricus”. Ediția din acest an are drept generic: „Gândește liber”, iar spectacolul „Hedwig and the Angry Inch” care a deschis festivalul poate fi considerat drept un simbol al gândirii libere.

Spectacolul „Hedwig and the Angry Inch” de John Cameron Mitchell, regizat de Răzvan Maziliu, este o producție a teatrului „Stela Popescu” din București, România și pune în scenă istoria de viață a unui băiețel pe nume Hedwig, interpretat cu asumare totală de către actorul Tudor Cucu Dumitrescu, un băiețel crescut în cuptorul unui Berlin despicat în două. Crescut fără tată și fără de alinările și încurajările mamei. Crescut în nepăsare. Abandonat, deși trăiește în aceeași casă cu mama. Acest copil care visa să devină un mare cântăreț este bătut cu cartofi de propria mamă în momentul în care îi cântă. De la cine să învețe el iubire? Cine să îi explice cine este, de unde vine și încotro ar trebui să se îndrepte? Acolo, în Estul Berlinului, creștea zilnic tragedia lui, alimentată de un interes copleșitor față de Berlinul de Vest. Ignoranța familiei și dorul de nou l-au determinat să trăiască la limite. Să accepte toate provocările vieții, așa ajunge să-și amputeze organul genital și să ia numele mamei sale în acte pentru a își urma iubitul în America.
Acolo își trăiește toate momentele de glorie la care a aspirat vreodată, atât în muzică, cât și în viața personală. Dar nu a durat mult fericirea. Iubitul a plecat, zidul Berlinului a căzut și o dată cu el s-a fisurat și noua identitate a lui Hedwing. Nu mai știa cine este, orbecăia sfâșiat între est și vest, între bărbat și femeie. Trăia o acută criză identitară, singur(ă), într-o țară străină, cu un nume străin, un păr străin, cu gene străine, imagine. „Plâng, pentru că altfel ar trebui să mor de râs”, spune Hedwing, disperat(ă).

De fapt, spectacolul este un musical. Hedwig își cântă povestea, o pune pe note de rock, acompaniat fiind de band și de fetele de la backing vocal, care, pe alocuri, descarcerau atmosfera. Acest musical a început și s-a încheiat cu două momente destul de sugestive, la care nu știu câți din sală au fost atenți, și dacă au fost, nu știu cât de multă importanță i-au dat. Mă refer, mai întâi, la momentul în care Yitzhak, jucat cu măiestrie de Carina Matei, intră în scenă purtând la braț o cutie pe care scrie „Fragile”. Cutie pe care o pune pe podea, în arriere-plan, asemeni unei lumini care veghează și, în același timp, înregistrează și cronometrează totul. „Fragilitate” – aceasta ar fi, după mine, definiția acestui spectacol. Dincolo de controversatul subiect al travestiului pe care îl abordează într-o manieră unică, spectacolul ne amintește despre fragilitatea umană, despre limitele noastre și despre nevoia continuă de afecțiune și empatie. Ne amintește, de asemenea, și despre sacrificiile pe care trebuie să ni le asumăm de-a lungul vieții. Or ce este viața dacă nu un șir lung de sacrificii, mai ales când alegi să îți urmezi orbește instinctul. „Fiecare renunța la o părticică din el pentru libertate” – repetă Hedwig obsesiv. El a renunțat la organul genital și a devenit femeie, iar Yitzhak a fost obligat(ă) să nu se mai dea cu ruj pentru a îl/o putea urma. În final însă Hedwig înțelege că a fost o constrângere și decide să îi ofere libertate totală lui Yitzhak, rujându-i buzele – și acesta este cel de-al doilea moment cheie care mi-a atras atenția. Două simboluri – cutia și rujul. Primul vine să ne atenționeze, al doilea să ne încurajeze să fim noi, să fim autentici, liberi, asumați și să alegem singuri la care anume părticică din noi renunțăm pentru libertate.