„Plecarea dă sens întoarcerii”

Cea de-a VI-a ediție a FESTIS-ului a adus la Chișinău mai multe surprize teatrale, printre care și spectacolul „Occident Express” de Matei Vișnec, o producție a Teatrului Municipal „Matei Vișniec” din Suceava, România.

De la intrarea actorilor în scenă și până la ieșirea acestora pe aceeași ușă pe care au intrat, spectacolul ne ține captivi în lumile pe care le crează actorii. Regizorul Alain Timár aduce actorii printre spectatori cu un scop anume, nu doar de dragul de a-i plasa mai aproape de noi, cum se întâmplă în unele spectacole, când actorii fac abstracție de prezența spectatorilor, intră și iesă din scenă printre oamenii din sală fără a-i vedea. Nu, Alain Timár știe excat ce-și dorește de la coborârea actorilor din scenă. El și-a propus un contact direct cu spectatorul, care ne face să ne simțim parte a tot ce se derulează în fața ochilor noștri.

Sursa foto: https://festival2023.satiricus.md/spectacole/43-occident-express-de-matei-vi-niec#photoalb_detail-6

Primul actor, Cătălin Ștefan Mîndru, care reușește să creeze foarte firesc diverse personaje, atât ca tipaj uman, cât și ca sensibilitate, și care transmite explicit sentimentul bucuriei de a trăi a fiecărui personaj pe care îl interpretează, în pofida hăului lăuntric al fiecăruia, fie că e vorba de orbul deportat în Siberia sau de emigrantul băgat la închisoare, care se pregătește moral și fizic să fie biciut, ciocănește discret la ușa Sălii Mari a Teatrului Național Satiricul Ion Luca Caragiale, intră, salută publicul și se prezintă. Ne spune că el este român, dar îi place să vorbească în franceză, la fel cum le place și celor doi prieteni ai săi pe care îi invită în sală: actrița Cristina Florea, care ne-a cucerit cu rolurile din toate istorioarele, a trăit (nu a jucat) și frica femeii care ajunge în Albania, și disperarea prostituatei din America, și iubirea pentru bunicul orb de la gară. Cu ea, intră în sală și actorul Horia Andrei Butnaru, care păstrează pentru fiecare rol din dramele prezentate un licăr al speranței. Trece ușor de la atitudinea de mitocan al soldatului american la atitudinea de soț grijuliu, responsabil de integritate mintală și emoțională a soției cu care ajunge în altă țară decât cea spre care au pornit. Ei ne salută la rândul lor cu prietenie și ne anunță că urmează să ne zică câteva istorioare. Urcă în scenă și ne invită în lunga lor cursă după trenul-simbol – Orient Express. O găselniță absolut fascinantă a regizorului acest tren imaginar care vine și pleacă pe tot parcursul spectacolului. Un tren care reprezintă, de fapt, ținta românilor, visul, idealul. Occidentul e văzut drept o salvare, iar cel care îl atinge se simte împlinit, precum se întâmplă cu bătrânelul orb din prima istorioară. Cu el începe, de fapt, totul. Cu povestea unui orb care vine zilnic la gară pentru a auzi cum trece trenul mult râvnit, însoțit de nepoțica lui. Cu această istorie începe și se termină spectacolul, acest tren fiind, de fapt, motivul central al reprezentării scenice. Acest bătrân, care a fost și deportat, mai are un singur, ultim, vis în viață – să atingă trenul – simbolul Occidentului. Tren care nici măcar nu vine vreodată. Mitul trenului fiind întreținut de nepotică și de Vasile, șeful gării.

Pe lângă această istorie, ne sunt prezentate și multe alte drame individualizate, drame și nostalgii a unor oameni concreți care și-au dorit un viitor mai bun, dar care ne vorbesc despre o problemă la scară largă. Prin drame mici – o dramă mare –cea a emigrării în masă. Drama unei femei plecare în America, care, în tentativa ei de a se prostitua, devine ridicolă. Drame ale femeilor care nu prezintă un interes real în străinătate. Care sunt văzute drept forță de muncă, nimic mai mult.

Istoria cuplului, jucat de Cristina Florea și Horia Andrei Butnaru, care urcă într-un camion pentru a ajunge în Italia, dar se trezesc în Albania, într-un câmp gol, imens, ne scoate în prim-plan decepțiile și încurcătorile în care ajung emigranții. Doi tineri care lasă tot și pleacă legați la ochi.Câmpul în care ajung accentuează și mai mult neajutorarea lor, rătăcirea, eșecul.

Aceste dificultăți au fost cumva atenuate de înlăturarea frontierelor, odată cu intrarea în UE. Dar asta nu a făcut decât să sporească numărul celor care aleg să plece din țară. De aici dorința bătrânului orb, interpretat de Cătălin Ștefan Mîndru, care a fost deportat 7 ani în Siberia, de a face pipi pe locul în care a fost cândva frontiera între Ungaria și România. Această înlăturare a frontierelor lasă și mai multe case goale, triste. Casele, în totală singurătate, ajung să vorbească între ele, să își vorbească despre dorul de cei care au clădit-o. Case care sunt singure timp de 11 luni pe an și care sunt încălzite o singură lună.

Poveștile puse în scenă, cu o economie de decor în favoarea textului, a mesajului rostit cu profesionalism de actori, sunt, de fapt, drame universale, pentru că foarte multe țări din lume se confruntă cu fenomenul migrației. Așa se întâmplă că românii ajung să vorbească italina sau franceza, sau engleza cu accent românesc, iar copii lor vorbesc româna cu accent italian, franțuzesc sau englezesc. Să își vadă casele contruite pe banii câștigați în afară pe whatsapp și să contribuie încontinuu la menținerea Europei. Pentru că fiecare a doua roșie importantă în România, este culeasă de un român.

Un spectacol care ne invită la o meditație profundă asupra condiției omului pe pămât, a rostului, a rolului, a valorilor umane. Devenim sclavii sentimentului stării de bine pentru care renunțăm la tot, chiar și la noi. De aceea, cei trei actori, care au jucat fenomenal, trecând cu lejeritate de la un rol la altul, prin textul lui Matei Vișnec, prin regia lui Alain Timár ne trage un semnal de alarmă. Ne amintește că noi am urcat prea târziu în Trenul Globalizării pentru a avea pretenții mari acum. Din spectacol reese că cel mai pertinent simbol cu care se identifică România în Occident este Dracula. Dar oare nu au românii și alte merite? Sigur că da, dar cine să le valorifice dacă marea majoritate pleacă, toți pleacă, pleacă și cei din Moldova, se pleacă și din alte țări. Pleacă cu toții pentru a reveni. Pentru că doar plecarea dă sens întoarcerii.