Ioan Vasiu: ,,CATRENE”

doar poeţii pot s-audă cum plânge marea-ntre stânci

doar poeţii pot să vadă luna sărutând un nor

doar poeţii pot s-adune liniştea din văi adânci

doar poeţii pot să cânte în al primăverii cor

              000

m-ascund în poeziile ce plâng

m-ascund în amintirile ce curg

m-ascund în al iubirii verde crâng

m-ascund în norul blestemat de-amurg

            000

eu cu tristeţea nu am dialog

din suflet o alung şi-o scot în stradă

să umble ca un cerşetor olog

ţinându-se de garduri să nu cadă

          000

într-un geam întredeschis

lacrimile-ncep să fiarbă

pe maşina mea de scris

de o vreme creşte iarbă

          000

mă cert cu viaţa uneori în vis

pentru un gram în plus de fericire

mă simt mereu un geam spre cer deschis

prin care poezia să respire

        000 

locuiesc într-o pădure plină cu melancolii

într-o peşteră comodă de furtună mă ascund

mă destăinui câteodată primăverii timpurii

şi traduc şoaptele blânde din oceanul fără fund

        000

chiar dacă-mi dă pădurea loc de casă

şi-un lan de grâu m-aşteaptă şi mă-mbie

iar marea să visez pe ţărm mă lasă

prefer să locuiesc în poezie

         000

îmi scrie mama să nu mă grăbesc

balul bobocilor în rai să-l prind

că nu e gata corul îngeresc

repetă încă cel mai nou colind

        000

mi-e dor de casa părintească tot mai des

parcă mă cheamă mama la culcare

şi-aud un cântec tot mai greu de înţeles

şi-adorm visând poveşti nemuritoare

       000

într-o iubire

cu prea multe lupte

şi visul umblă

cu sandale rupte

       000

singurătatea n-o primesc în casă

singurătatea e un vis urât

când o primesc o simt cum mă apasă

ca un bocanc neiertător pe gât

      000

într-un lan de grâu cu maci m-am logodit

doar într-o livadă am vrut să mă-nsor

am iubit în taină un tăpşan cosit

şi-am visat pe perne pline cu mohor