Romeo Aurelian Ilie: „Poemele mele gravitează în jurul conceptului de libertate spirituală, de discernământ religios”

Dragă Romeo, ai lansat în cadrul atelierului „Vlad Ioviță”, noua ta carte intitulată Liniștea de a doua zi, prilej pentru care te felicit din toată inima. Cât timp ai lucrat la această carte și cu ce vine nou pentru cititori?

Bună, Natalia! Da, este o carte nouă, deși unele poeme din ea nu sunt atât de noi, de exemplu cele din prima parte a volumului, Născut de ziua potopului, precum și o parte dintre cele din ciclul Cruci și wc-uri, sunt scrise între primul și al doilea volum. Dar pur și simplu, am simțit că nu se pliază pe conceptul din Lacrima Tatălui și le-am lăsat atunci deoparte. Iar pentru al treilea volum am construit un concept care să le înglobeze și pe acestea. Sper că mi-a ieșit. Revenind la întrebare, e greu de spus cât de mult durează munca la o carte de poezie, mai ales că pentru mine este foarte importantă construcția. Cu ce vine nou această carte? Am încercat să mă și reinventez, pe alocuri, mai ales în ciclul I.A. – R.A.I., unde am „mimat” cumva poezia postumanistă. De asemenea, zic eu că în Cruci și wc-uri am fost puțin mai curajos decât înainte.

Ai lansat volumul și în România și în Republica Moldova. Cum a fost primit acest volum de către publicul din Chișinău?

Publicul din Chișinău a fost unul foarte cald. M-am simțit înconjurat de prieteni și asta m-a ajutat să scap mai repede de emoțiile inerente.

Coperta este una foarte sugestivă, iar pomul amintește de volumul tău anterior, Lacrima Tatălui, pe care l-ai publicat în 2022. Există o conexiune și la nivel de poetică între aceste două cărți?

Sigur că da. Între cele două coperți există o strânsă legătură: desenul de pe coperta volumului Liniștea de a doua zi este realizat de artistul plastic, Silvia Olteanu, cea care a realizat integral și coperta de la  Lacrima Tatălui, și căreia îi mulțumesc nu doar pentru cele două colaborări, ci și pentru o frumoasă prietenie. Desigur că există o conexiune și la nivel poetic, între cele două cărți, prin prelungirea filonului religios din cea dintâi în cea de-a doua. Iar pomul, simbolul comun ambelor coperți, este o trimitere la Pomul cunoștinței binelui și răului prezent în Biblie, în cartea Facerii, pentru că poemele mele religioase gravitează în jurul conceptului de libertate spirituală, de discernământ religios.

Cruci și wc-uri, și Confesiunea toaletei, sunt titluri care șochează și scoate cititorul din zona de confort, iar pe cel neavizat, s-ar putea să-l inducă în eroare. Este o poezie despre demitizare sau despre contraste?

Da, sunt titluri care pot șoca, mi-am asumat asta de la început, deși nu am ținut cu tot dinadinsul să șochez. Ceea ce am vrut eu să punctez cu poemele din ciclul Cruci și wc-uri este faptul că în viața noastră de zi cu zi, sacrul și profanul se întrepătrund la tot pasul, că nu există o falie reală între cele două. Pentru că omul este și fiu al cerului și al pământului și deși tinde toată viața spre cer, totuși trăiește pe pământ, unde mizeria tinde uneori să domine puritatea, chiar și la nivelul sufletului omului. De fapt, tema centrală este tocmai această luptă între păcat și virtute.

Spune-mi, te rog, poezia religioasă, din punctul tău de vedere, are un public de nișă sau un public larg?

Poezia religioasă poate avea și un public mai larg, trebuie doar ca publicul larg să-și pună întrebări religioase. Mi se pare mult mai nișată poezia postumanistă sau cea construită în jurul unor anumite ideologii. Pentru că religia face parte sau ar trebui să facă parte inclusiv din cultura generală a tuturor.

Iisus, fiind pe cruce, s-a îndoit pentru un moment de Tatăl Sfânt și i-a reproșat: „Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?” Au existat în viața ta momente de deznădejde când te-ai supărat pe Dumnezeu? Cum ai trecut peste asta?

Sigur că da, ca orice teolog serios, și eu am avut momentel mele de răzvrătire. Nu de îndoială, nu m-am îndoit niciodată de Dumnezeu. Nici nu m-am simțit vreodată abandonat de El. Cu Biserica, ca instituție am avut eu ceva neplăceri. Cu ierarhia, cu erori ale clerului. Dar m-am oprit din a „demola” Biserica când mi-am amintit că Hristos este capul Bisericii. Și în Hristos nu este nimic rău. Și astfel m-am liniștit și am rămas în Biserică. De altfel mi-am amintit și de ceea ce ne-a spus părintele Badea Gabriel (actualul meu duhovnic), pe când ne era profesor de Dogmatică la Seminar: „Biserica este comunitatea desăvârșită a celor nedesăvârșiți”. 

Crezi în minuni? Le-ai văzut sau simțit vreodată?

Da, cred în minuni. Și am avut de-a lungul timpului mai multe momente în viață în care am simțit că mâna lui Dumnezeu își face simțită prezența în mod deosebit. Dincolo de aceasta, cred că fiecare zi din viața noastră este o minune de la Dumnezeu. Fiecare copil care se naște, fiecare lucru care ne iese și ne face fericiți, fiecare om care ne iese în cale și ne face viața mai frumoasă fie și numai pentru o clipă, iată alte câteva minuni de zi cu zi, pe care din păcate, de multe ori le ignorăm. 

Majoritatea tinerilor debutează pe la 18, 19 ani, iar tu ai debutat la 30 de ani cu volumul de poeme Patruzeci și unu. Eu, surdo-mutul, care a câștigat Premiul 1, 2, 3 și în cadrul Premiului Național pentru Debut „Traian T. Coșovei”. Tu n-ai avut tentații să publici mai devreme sau ai fost conștient că vrei să debutezi cu un volum matur?

Desigur că, scriind încă din copilărie, mi-a venit și mie gândul de a debuta pe la 20 de ani. Dar am avut șansa de a avea lângă mine, periodic, oameni care mi-au spus și mi-au explicat că nu este încă momentul. Și se pare că momentul a venit la 30 de ani. Da, unii pot spune că este un debut târziu. Eu cred că debutul a venit firesc, când poezia mea s-a maturizat, când a scăpat de imitații, când am avut ceva inedit de transmis.   

Se spune că un poet care vrea să scrie, trebuie să citească mult. Care sunt poeții tăi preferați? Dar prozatorii? Prin ce te fascinează?

Grea întrebare!!! Pentru că citesc destul de mult. Dar totuși, am să încerc să răspund la întrebare, chiar dacă s-ar putea să fie un răspuns lung. Poeții mei preferați, care m-au marcat și la care mă întorc oricând cu drag sunt: dintre clasici, Eminescu, Coșbuc și un poet de tranziție spre modernism, Panait Cerna, dintre moderniști: Arghezi, Bacovia, Blaga, Barbu, Minulescu și avangardiștii în frunte cu Geo Bogza și Sașa Pană, iar dintre contemporani Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Gellu Naum, Emil Brumaru, Cristian Popescu, Ioan Es. Pop, Lucian Vasilescu, Mihail Gălățanu, Cosmin Perța, Robert Șerban, Dan Coman, Florin Partene și desigur, din Republica Moldova, Dumitru Crudu, frații Mihail și Alexandru Vakulovski, Moni Stănilă și Maria Ivanov. La prozatori cred că o să fiu mai scurt și o să-i enumăr doar pe următorii: Ion Creangă, I. L. Caragiale (și ca prozator și ca dramaturg), Marin Preda, Liviu Rebreanu, Cosmin Perța (îmi place enorm și ca prozator), Roxana Ruscior, G.P. Ermin, Bogdan Răileanu, iar din Republica Moldova, Iulian Ciocan și Dumitru Crudu, pentru că și pe el îl apreciez și ca prozator. Cât despre motivele pentru care îi citesc, în primul rând pentru că sunt originali, fiecare are ceva al său, care se numește autenticitate.  

Scrii cronică literară în mai multe reviste din Republica Moldova și din România. Care sunt cele mai recente cărți despre care ai scris?

Aici este ceva mai simplu: cele mai recente cărți despre am scris sunt: ma-ma de Tudor Crețu, Perfecțiunii îi e frică de noi de Iarina Copuzaru, New Era Eva de Daniela Bejinariu și Iluzia Popescu, debutul post-mortem al regretatului nostru prieten, Alexandru Constantin Popescu.

Ai stat câteva zile în Republica Moldova. Cum ți-ai petrecut timpul? Ce-ți place să faci când vii la Chișinău?

Este adevărat, am stat 2 zile la Chișinău. Mi-ar fi plăcut să stau mai mult. Chișinăul este un oraș superb! Iar acum, gătit de sărbătoare este de-a dreptul feeric, mai ales noaptea. Cum mi-am petrecut timpul? M-am întâlnit cu oameni dragi, m-am plimbat prin oraș și am intrat în câteva librării de unde mi-am făcut plinul de cărți 🙂