Umbre pierdute

Mi s-au rătăcit umbrele,
de acum îmi port singur destinul,
sper ca noul stapân
– dacă au găsit unul –
să fie mai norocos,
să le hrănească mai bine,
erau atât de slabe,
de parcă aș fi trăit mereu apusul.

Cu ele am pierdut și câțiva pași,
toate fug de mine,
bucuriile, tristețile,
am rămas și fără lacrimi,
le-am lăsat zălog
pentru o noapte de odihnă
sub cerul liber.
Chiar și grijile mi-au fugit.
Atât de prost stapân pot să fiu?

Fără umbre,
fără pași,
fără nicio grijă,
îmi port crucea,
Golgota mea nu se vede,
cine știe unde am să fiu răstignit!