Istoria-cum o vedem astăzi

Acum ceva timp mi-a venit în minte această întrebare: Cum de mă interesează istoria noastră, când văd în jurul meu atâta ignoranță și repulsie față de aceasta?

Dacă e s-o luăm așa, majoritatea oamenilor tineri se gândesc astfel (sunt și tineri care sunt foarte interesați, nu generalizez): Păi, la ce îmi trebuie mie să știu de trecut, dacă eu vreau să mă bucur de prezent și viitor? Asta e! Istoria înseamnă trecut, iar trecutul este ceva ce s-a întâmplat și nu mai are niciun pic de relevanță. Așa e? Mda…

Ei bine, dați-mi voie să vă spun opinia mea. Noi, ca națiune, fără trecut nu putem avea NICI PREZENT și NICI VIITOR. Și nu spun pentru că vreau să repet ceea ce alții au spus înaintea mea, ci e pentru că ne îndepărtăm de elementul esențial care ne ajută să ne formăm ca oameni. Avem nevoie și de trecut, fie că vrem sau nu.

 Președintele Academiei Române, Ioan Aurel-Pop, a ținut o conferință Ted la Universitatea Babeș-Bolyai. Și țin mine aceste cuvinte: Prezentul și viitorul sunt un mister. Trecutul este singura parte a timpului care ne este cunoscută. 

ATENȚIE!!!!!!! Nu spun că trebuie să și TRĂIM în trecut. ÎN NICIUN CAZ! Dacă e să mă gândesc, există două categorii de oameni, în cazul în care e să ne raportăm la trecut: oamenii cărora nu le pasă  și oamenii care trăiesc în trecut. În ambele cazuri, urmările pot fi dezastruoase, pentru că nu suntem în stare să înțelegem ce s-a întâmplat și, totuși, să avem și o detașare față de evenimentele de atunci. În loc să-i ascultăm pe cei care au trăit în vremurile grele și să le oferim respectul pe care îl merită, ne apucăm să-i înjurăm pe cei din politică, de parcă nouă ni s-a făcut răul respectiv, sau să-i batjocorim pe cei care chiar au suferit. Din acest motiv, noi, generațiile tinere, nu suntem învățați să abordăm așa cum ar trebui istoria și mergem pe calea ignoranței.

Un alt motiv este acela că vedem profesiile care au istoria ca bază, simple „slujbe”, în sensul că nu câștigăm suficient, sau că n-o să avem niciun viitor. Aici sunt mai mulți factori; de pildă, societatea contemporană și părerile descurajatoare ale celor din jur. Dacă luăm istoria ca pe o simplă materie la școală (sau de Bac pentru cei de la profilurile umaniste), e clar că interesul va scădea semnificativ. E important să înveți și pentru Bac, însă e și mai important e să ai informația înregistrată în minte, pentru cultura ta generală.

Nu trebuie să te gândești: La ce îmi trebuie mie să știu de Regina Maria?  O să mă întrebe la interviul de angajare când a avut loc Mica Unire? De ce trebuie să știu de Hitler și Stalin? Doar sunt morți, nu?  

Chiar nu înțeleg o astfel de mentalitate. Oare am ajuns chiar atât de leneși, niște suflete lâncezite ce așteaptă ziua de mâine ca să repete ciclul neștiinței și al inculturii? Atunci să nu ne mirăm de ce nu mai avem conducători morali, care știu de reguli, sau oameni care nu-și apreciază munca și-și bat joc de suflete nevinovate! Aceste efecte se văd deja oriunde am merge, și poate nu va mai dura mult până când vom fi ținta unor interese mai mult sau mai puțin „dubioase”.

De aceea cred că ar trebui să fim mai deschiși spre ce înseamnă istoria și să fim mai atenți la oamenii care văd „enteresul și iar enteresul” .

Fiecare parte a timpului (trecut, prezent și viitor) are rolul ei. Subminând una dintre acestea, le subminezi pe celelalte. Un lucru pe care foarte puțini oameni îl înțeleg! Ca cineva, care face parte din generația tânără, să se interese de lucruri pe care majoritatea le ignoră, e ca și cum ar merge împotriva curentului, mai ales când nu are sprijinul necesar!

Eu am început să am un interes față de istorie pentru că am vrut să aflu mai multe despre deținuții politici care au fost împotriva regimului comunist și a prerogativelor sale. Cum se poate să nu te gândești la acești oameni care au fost separați de familiile lor și pe care unii nu i-au mai revăzut? Cum să nu te intereseze, ca ființă umană și ca român, ce li s-a întâmplat după ce au trecut prin decenii întregi de tortură fizică și psihică? De ce nu vrem să ne deschidem ochii și să vedem ce s-a întâmplat, de fapt? Chiar suntem atât de egoiști, încât să nu arătăm respect pentru aceste ființe umane care au cărat o cruce mult mai grea și mult mai apăsătoare decât ne-am fi imaginat vreodată? Și totuși, mulți au scăpat cu bine, în ciuda traumelor pe care le-au îndurat și încă le mai îndură.  Acesta este unul din evenimentele istorice mai recente, și cred că unul dintre cele mai importante. Ei au făcut ISTORIE!

Nu doresc să vă ofer o imagine a unei fanatice care răspândește doar vorbe goale, însă e ceva ce mă frământă de la un timp și nu fac altceva decât să-mi expun opiniile în fața celor care vor să mă asculte. Istoria este cel mai frumos dar al omenirii. O oglindă în care ne privim și ne întrebăm ce putem face pentru a ne transforma în ființe mai bune. Căci cine nu știe istorie, e predestinat să o repete… .