O zi din an

O zi din an aș vrea să stau
Singură într-un pat.
Să mă pot gândi la tot ce vreau
Fără a fi judecat.
O singura zi aș vrea să am
Să o dedic numai mie.
Să nu trebuiască să zâmbesc
Sau să fiu politicoasă pentru că „Așa trebuie să fie.“.
O singură zi să mi-o dedic,
Să pot plânge până nu mai pot.
Să urlu și să strig fără să-mi fie interzis
Pentru că „Domnișoarelor nu le este permis!“.
O singură zi cer, atât.
Numai una pentru mine.
O singură zi din an
În care pot fi eu cu mine.
Și dacă totuși n-aș putea
Să am o zi numai a mea,
Aș dori să mi-o petrec cu tine.
Să mă uit în ai tăi ochi fără a-mi fi silă de mine.
Să putem sta în tăcerea deplină
Fără a avea nevoia să tăiem liniștea senină.
Și din nou să mă uit ca la lună
În ochii tăi ca de mură.
Iar într-o primăvară timpurie
Să stăm pe-o pătură, să citim o poezie.
Să ți-o recit c-o mândrie absurdă
Căci numele meu va fi scris într-un colț, în umbră.
Și dacă nici asta nu se poate:
Să mă gândesc în tăcere la moarte
Sau să mă gândesc cu tine la un viitor,
Prefer, pur și simplu, doar să mor.
Să trec pe lângă îngeri care cântă,
Să-i aud vocea mamei
Văzând cum i se adâncește o cută
Căci nu merit să mă aflu printre ei.
Parcă-i văd expresia împietrită
Dar știu de ce e dezamăgită.
Să mă trimită de unde am venit
Pentru știe că n-avem nimic de vorbit.
Iar eu să mă întorc la tine…
Dar ce să vezi, nu mai ești acolo!
Te-ai dus fără a-mi memora chipul bine
Lăsându-mă să cânt un solo.
Mă uiți încontinuu și nu știu ce să fac.
Să te las în pace? Să pun capac?
Sau să persist în nesimțirea de a-ți aminti?
Deci să-ți vorbesc sau să mă iau după verbul „a amuți “?
Și știu că nu e bine să-mi fac speranțe
Că într-o zi o să-ți reamintești ce s-a-ntâmplat.
Gândurile mele sunt ca niște încurcate mațe,
Ideea de a te întreba ~gândul~ e remușcat.
Oh, degeaba scriu și scriu, și plâng.
Asta nu te va face să te-ntorci spunând
Cât mă vrei în viața ta.
Eu am plecat semnându-mă: Antonia.
Răspunsuri