Copiii care-și ascund vocea. Parinoush Sanie, Tatăl celuilalt băiat.

Câtă atenție acordăm zilnic copiilor? De câte ori luăm în serios ceea ce spun sau încercăm să ne spună copiii? Cât de des ne gândim la repercursiunile pe care acțiunile noastre le au asupra celorlalți, în special asupra copiilor noștri? Trei întrebări cu privire la care ar trebui să reflectăm necontenit – nu doar într-o lecție de parenting sau într-una de dezvoltare armonioasă în sânul familiei. O problematică ale cărei tentacule miriapodale se întind și se răsfrâng asupra dezvoltării sinelui. Spre o asemenea reflecție ne îndeamnă Parinoush Sanie în Tatăl celuilalt băiat.

Cu ochii tânărului de douăzeci de ani acum, Shahab rememorează anii primei copilării, ani în care familia și lumea din jurul său a început să se îndepărteze, treptat și ferm, de el. Problemele de natură emoțională precum furia, frica, separarea de mamă, rușinea, ignorarea, angoasa, culpa sau comunicarea deficitară, îl conduc pe micul Shahab înspre interiorizare. Vocile minții sale, acel monolog interior care se dezvoltă necontenit, capătă materialitate la nivel individual și se transformă în prieteni ai săi, Asi și Bibi. Cei doi prieteni imaginari îl vor înțelege mereu, îi vor articula fricile și spaimelor și îi vor justifica răbufnirile.

Efortul părinților de a înțelege ceea ce se întâmplă cu propriul copil se rezumă la controale medicale și la comparații cu frații săi, comportament ce nu va face decât să adâncească interiorizarea copilului. Duritatea tatălui, alături de neînțelegerea lumii în funcționalitatea ei pragmatică, îl vor convinge pe Shahab că este cu adevărat un nătărău și un prostănac, incapabil să vorbească și să articuleze cuvinte simple. Complexul inferiorității este sporit de comparația cu fratele mai mare, Arash, elevul de nota 10, și de drăgălășenia surorii mai mici.

Sociolog și psiholog de profesie, Parinoush Sanie subliniază acuitatea atenției și înțelegerii în sânul familiilor iraniene moderne. Lăsând deoparte contextul culturalo-politic, care facilitează comportamentul autoritar al bărbaților, romanul vine să sape în dedesubturile psihologice ale intimității familiale. Shahab va încerca să scape și să se răzbune pe tatăl care îl marginalizează din neputința de înțelegere. Furia sporește prăpastia dintre tată și copil până într-acolo încât pater familias va fi doar tatăl celuilalt băiat, o perfecțiune fraternă cu care simte că nu va putea concura niciodată.

Neînțeles de familie, Shahab se va transforma într-un copil problemă, căutând mereu atenția prin distrugere, prin transpunerea furiei personale în provocarea mâniei celor din jur. Un comportament impredictibil care va cutremura din rădăcini siguranța și integritatea familiei: tatăl împotriva fiului, fiul împotriva tatălui și mama ca liant tot mai șubred între cei doi:

Naser era un om demn de respect și muncitor, care ținea mult la familie, dar îi lipsea ceva, ceva ce ar fi trebuit să deprindă în copilărie, dar nu îl învățase nimeni: nu știa să-și arate iubirea.

O ciclicitate sortită eșecului pe toate planurile. Bunica maternă va fi cea care va înțelege, prin dragoste și empatie, situația nefastă a nepotului. Îi va testa limitele, va discuta despre fricile și traumele copilului, și îi va oferi, înainte de toate, atenție și dragoste. Clișeic, ruperea tăcerii va răsturna lista priorităților.

În încercarea de a avea copilul și familia perfectă, părinții își uită responsabilitățile lor cele mai primare: iubirea, ascultarea, comunicarea. O invitație spre reflecție adresată părinților și copiilor prin intermediul lecturii: Parinoush Sanie, Tatăl celuilalt băiat.

Cartea Tatăl celuilalt băiat a apărut la Editura Polirom în două ediții, dintre care una în format de buzunar (la colecția Top 10 Plus). Cartea are și o ecranizare din anul 2015 Pedare An Digari (The other one`s dad).

*sursa fotografiei: https://www.facebook.com/librarie.net/posts/2935999766480407/