dă-mi un chibrit să-mi aprind o țigară

și poți merge fără să mergi
doar să dai impresia că ești viu și că ești printre ei
printre oamenii ăștia grăbiți și apatici
fericiți și triști cu măști sau naivi
poți să fii ca toți sau ca niciunul
și-atunci nimeni te vei numi

și poți drege toate aceste imperfecțiuni ca și cum ar fi ale tale
să le faci una cu cerul și pământul
să te dai mare că ești iubit și că ai de toate
și aceste de toate te-au făcut un împlinit smintit

și poți gândi fără să te gândești că și alții gândesc
că ești firul de praf din propriul tău ochi
că ești o memorie în urma tălpii ăluia din fața ta
sau fumul de țigară sau bradul gătit din centrul orașului vechi
sau șoferul indian de taxi care așteaptă plictisit cu masca până la ochi
dar nu ești nimic cuviincios și-atunci te-apucă furia
rămâi vulgarul respectuos, dar prost, să crezi că mâine o să fie mai bine

și poți scrie un poem pe placul tău
dar nimeni nu va înțelege că acest ghem de dureri și căderi
e totuși o viață pe care-o strângi la piept de parcă ar curge sau ar da să fugă
e viața ta și-o ciufulești
o răsfeți
bând ca nebunul un vin pelin pe fugă

și poți scrie un poem pe placul lor
să le spui de iubiri și de lucruri sfinte
dar din respect te vor ocoli ca nebunul pe tabla de șah
și-a doua zi nimeni nu te va ține minte

și poți merge fără să mergi și să dai din cap că ai înțeles toate acestea
să nu-ți faci templu din minusuri și nici din căderi
dă-mi un chibrit să-mi aprind o țigară
că uite ce bine-i și vântul cu ploaie cum bate pe-afară.

13 decembrie 2020