Dezîndrăgostirea (I)
Să nu-ți pară rău de citești acest rând,
Eu cobor la final, fără geantă,
Iau cu mine doar cât încape-n mormânt,
Te absolv de trecut, tu mă iartă.
Îți las parte din mine, din umăr
Pieptul fad, și bătrân, și lăsat
Să nu simți că dormi singur, iubite
Să nu-ți pese că iar am plecat.
Unde merg n-au pereți, nici hotare.
Îți las casa, și masa, și tot.
Tu de vrei, dă petrecere mare
Ți le las, fă ce vrei, dă-le foc!
De citești acest rând și îți pare
Că l-am scris cu un plâns înnodat
Varsă-ți gândul și jalea-n tărie
Când ești beat nu mai vezi înnorat.
Și de-ți trece prin cap să mă cauți,
Ori insiști să rămâi în trecut,
Te blestem să trăiești veșnicia
Primei zile când ne-am cunoscut.
Of, Doamne, cât de simplu și totuși adânc!
Simt că aș fi singur stăpân peste oblânc,
Când bat calea spre tine, atât de ades,
Să cântăm împreună cel tainic Eres !