Drepturile „furate” în pandemie

Anul 2020 a pus sub lumina reflectoarelor nu doar incertitudinea sau haosul pandemiei, ci și drepturile omului. Guvernele au fost nevoite să implementeze măsuri pentru protejarea sănătății publice și, inevitabil, libertățile de care ne bucurăm în mod normal sau drepturile garantate prin legi au fost temporar limitate. 

Sunt drepturile absolute? O întrebare retorică, am spune mulți, pentru că tocmai în acest context s-au analizat teoriile care infirmă asemenea posibilitate, dar asta nu împiedică apariția speculațiilor sau semnelor de întrebare despre legalitatea restricțiilor impuse cetățenilor. 

Vorbind despre diferențele dintre ideal și realitate, teorie și practică sau interpretare și utilizare, se poate constata necesitatea evaluării drepturilor din perspectiva critică și interdisciplinară ca fiind singura modalitate de a percepe obiectiv limitele sau obligațiile. Este foarte ușor să percepem eronat situația actuală dacă nu distingem întâi drepturile de libertăți. Deși par a fi unul și același, există o diferență între cei doi termeni, cel puțin în relația dinte stat și cetățean sau individ și comunitate. Ai libertatea să nu porți mască, dar nu ai dreptul să intri acolo unde este obligatorie. Ai libertatea de a consuma alcool, dar nu ai dreptul să conduci după. 

Cum anume sau pe ce criterii se stabilesc restricțiile și de ce sunt unilaterale, de ce se schimbă constant? ONU/OMS sau consiliul UE emit anumite recomandări ca un ghid, dar guvernele formează comisii independente și iau decizii după evoluția virusului, a stării actuale din țara pe care o guvernează, măsuri care trebuie să fie proporționale cu riscurile prezente. 

În multe state, restricțiile au exacerbat violarea drepturilor care nu par să aibă o legătură cu pandemia (Serbia, Polonia), dar aceste incidente nu ar trebui generalizate și folosite ca speculații despre subminarea drepturilor sub pretextul pandemiei, „argumentând” conspirații. ONU și Consiliul UE rămân instituțiile care supraveghează autoritățile și în pandemie, pentru a se asigura că nu comit abuzuri, iar sancțiunile se pot aplica în continuare. 

Secretarul general ONU, Antonio Guterres a scos în evidență un aspect important legat de datoria națiunilor în pandemie: „Nu virusul discriminează, ci efectele, iar datoria noastră este să folosim resursele necesare pentru a minimaliza inegalitățile”.

Nu a fost prima dată în istorie când marile puteri au dezbătut ce anume primează: puterea și influența politică, economia sau protejarea cetățenilor? Tot istoria ne-a învățat că puterea și politica se stabilizează pe timp de pace, economiile se dezvoltă prin intermediul cetățenilor, dar decesele rămân singurul lucru iremediabil…

Un foarte bun exemplu este abordarea inițială a Suediei sau a Regatului Unit față de pandemie. Pentru a evita un colaps economic, au încercat să minimalizeze perturbarea activităților sociale, industriile sau turismul și au pus accent pe responsabilitatea și datoria civică a cetățenilor, fără a impune restricții sau sancțiuni. Aceste strategii au fost recunoscute ca eșec de către autorități imediat după primele rapoarte, unde rata mortalității a fost mult mai mare decât era anticipată, iar economiile scăzute la un nivel aproape egal cu media celorlalte state UE .

Reflectând la actualele restricții, observăm disconfort și mai multă revoltă pe zi ce trece în rândul unor cetățeni care aduc în discuție Constituția sau tratate internaționale. Paradoxal, pentru că nu putem pretinde drepturi limitând drepturile celorlalți. Sună a clișeu, bineînțeles, mai ales că trăim în epoca „interesului personal”, dar celebrul citat al filosofului John Stuart Mill, „Libertatea ta se termină acolo unde începe libertatea celuilalt”, ne duce cu gândul la utilitarism, bucățica aceea care lipsește din puzzle. 

Libera exprimare, socializarea, învățământul sau libera circulație sunt câteva dintre restricțiile care au stârnit cele mai mari controverse și ostilitate față de autorități.

Să obligăm un profesor la predare în clasă, invocând dreptul copiilor la educație, am comite o discriminare, o gravă încălcare a dreptului fundamental de a fi protejat în pandemie. 

Dreptul la libera exprimare nu poate fi invocat în condițiile în care afectează negativ sănătatea publică sau securitatea națională, la fel cum nu poate fi invocat dacă aduce prejudicii prin denigrare sau discriminare.

În era dezinformării, dificultatea elaborării unui plan sau a unor inițiative pentru informarea din surse oficiale era de așteptat, mai ales când nu există încredere în sistemul medical sau autorități, așa că asistăm în continuare la opinia publică împărțită în două tabere. Efectul? Lipsa solidarității și zădărnicia luptei împotriva virusului. 

Dreptul la libera circulație, de asemenea, poate fi condiționat în stare de urgență, nediscriminatoriu. Un stat membru UE sau care a aderat la ONU cu angajament de a respecta Carta, își păstrează suveranitatea și poate limita oricând libertățile, adesea rezultând în controverse sau chiar conflicte internaționale. Dacă însă condițiile de liberă circulație sunt stabilite unilateral, părăsirea unui teritoriu fiind permisă, dar nu și deplasarea în altul, rezultă situații similare cu cele de anul trecut, când conaționalii noștri au rămas blocați pe autostrăzi, între Austria și Ungaria sau între Regatul Unit și Franța. Singura modalitate de a soluționa aceste incidente stă în datoria țărilor de a-și repatria cetățenii și a le asigura acest drept în continuare. Drept valabil chiar și în cazul în care dificultățile întâmpinate rezultă din lipsa cooperării acestora cu recomandările de a călători numai în situații excepționale. 

„Răspunsul la pandemie necesită cooperare internațională. Inegalitatea și vulnerabilitatea celor defavorizați necesită cooperare la nivel comunitar și național”, ne spun experții de aproape un an de zile. 

Probabil este o opinie subiectivă, dar cred că este de apreciat organizarea asociaților non-profit, serviciilor comunitare și sprijinul oferit de guvernul irlandez cu privire la protejarea celor vulnerabili. De la alimentele oferite pentru elevi în perioada carantinei, ajutorul financiar necondiționat de contribuții sociale pentru șomeri, legi temporare care stopează evacuarea chiriașilor afectați de pandemie și până la scheme noi pentru educație sau cursuri on-line, menite să ofere oportunități de angajare în alte industrii pentru șomeri. 

O întrebare controversată… Unde stă vaccinarea obligatorie în sfera drepturilor omului? Deocamdată rămâne o dilemă și un subiect „epuizat” de opinia publică, deși nu a fost emis nici un comunicat oficial în legătură cu presupusa obligativitate. 

Bineînțeles, acest aspect va fi dezbătut curând de către experți și comisiile împuternicite cu gestionarea pandemiei, sub aspectul legal și al sănătății publice, nu de artiști, creatori de modă sau formatori de opinie pe platformele de socializare…