să ne dezbrăcăm de

mă gândeam să-ți spun că într-o dimineață
așa cum mergeam pe străzi și cum treceam pe lângă lume
mă gândeam că fiecare are o poveste. mă gândeam că dacă l-aș întreba pe domnul ăsta cu barbă
despre viața lui
aș scrie o carte. el nu știe că este o poveste și că poate i-aș putea-o scrie în așa fel
că s-ar vinde ca pâinea caldă.
o chinezoaică merge cu masca pusă până la ochi
grăbită merge și pare disperată după lungimea pașilor pe care-i face pe trecerea de pietoni.
un alt bărbat în pantaloni scurți cu adidași albi și cu șosete colorate și cu căciulă
mă depășește în fugă. adică el făcea sport. mă gândeam că el gândește chiar acum la caloriile pe care
are să le consume în ziua aia
mă gândeam că el se gândește la numărul de pași și la câtă apă să înghită…
mă gândeam că ești de acord să mergem pe malul mării mai spre seară și mai spre duminică
să fumez în neștire și să beau dintr-o sticlă de bere care nu se mai termină
că vezi tu berea asta nu-i pentru toată lumea așa cum nici coniacul nu-i pentru toată lumea
mă gândeam că dacă am sta așa naivi și tăcuți și albi și blânzi
până când noaptea ne-ar da un brânci spre mal spre încolo unde privirea a rămas țintă
n-ai zice nu nici la nebunia asta de a merge pe stradă și a intui poveștile din oameni

mă gândeam să ne dezbrăcăm de politețuri
să fim ca
ăia micii
îți aduci aminte că nu aveam nimic din ce avem azi și nu ne dădeam seama că nu avem
sau că vrem ceva sau când aveam ceva să ne dorim să vrem mai mult
și eram de o mie de ori mai fericiți
sunt fericit și acum că de-aia îți povestesc toate astea
știu că zâmbești și ai să spui „ai dreptate”
dar nu-i așa că măcar e bine acolo la tine în gând?
mă gândeam să te întreb dacă mă lași să scriu din viața ta o poveste.
mă lași?
îmi zici răspunsul pe malul mării mai spre seară și mai spre duminică?

Dublin, 27.01.2021