Scrisoare către copilul din noi

Zboară puiule, zboară. Cât mai sus, cât mai departe, dincolo de orizont, de tot ceea ce putem vedea noi, adulții. Deschide-ți larg ochii sufletului și privește acolo unde doar imaginația creează culori, forme și obiecte. Întinde-ți aripile și nu te uita înapoi.

Dar mai acuși… mai rămâi un moment, o clipă să te mai strâng în brațe, o dată să te mai sărut pe frunte și să îți mângâi părul. O zi să mai fii lângă mine, să-ți simt parfumul inocenței pentru încă o ultimă dată. Apoi vei pleca. Vei pleca pe drumul vieții tale, iar eu voi rămâne în spate, originalul din care te-ai desprins la început.

Sper că te-am învățat să-ți legi șireturile la adidași, astfel încât să nu te împiedici, să-ți faci în fiecare dimineață patul, pentru a păstra ordinea și curățenia, să ajuți pe cel de lângă tine, ca să fii la rândul tău ajutat la nevoie, să fii puternic, dar umil, să nu te lauzi, dar să lupți pentru ceea ce îți dorești, să visezi, să crezi că totul este posibil și ascultă-mă pe mine, va fi.

Sper că ți-am spus Te iubesc de fiecare dată și încă de o mie de ori, sper că te-am ascultat când nu aveai cu cine vorbi, sper că ți-am fost sprijin când nu aveai de ce te agăța, sper că am fost umărul pe care ai plâns, deși mi s-a rupt sufletul de fiecare dată când o lacrimă ți-a atins obrazul.

Sper că îți vei reaminti de mine peste ani și ani, când vei crește, vei deveni un adult responsabil, prins în vâltoarea vieții, în responsabilitățile de zi cu zi. Sper că și atunci, în zilele mai grele sau în momentele de cumpănă, te vei opri puțin. Și mă vei căuta. Căci eu voi fi acolo unde m-ai lăsat. Te voi aștepta să vorbim, să povestim, să depănăm amintiri sau doar să ne sfătuim. Să te desprinzi o secundă din cotidian și să intri în imaginarul sufletului. Să nu mă pierzi. Ține minte: cine își pierde copilul interior, se pierde pe sine însuși…și e păcat.

Aș vrea să putem vorbi cu copilul din noi, la propriu. Să ne uităm unul în ochii celuilalt și să vedem doar dragoste. Să ne vindecăm de traumele trecutului, să discutăm despre supărările care au apărut – inevitabil – de-a lungul timpului, să ne acceptăm greșelile și să ne iertăm. Cel mai important, să ne iertăm. Pentru că doar iertând trecutul, putem privi cu seninătate spre viitor. Doar împăcarea cu noi înșine ne aduce pace și liniște în suflet. Și avem nevoie de aceste 2 elemente ca de aer, chiar dacă preferăm să ne ascundem în spatele unui orgoliu șubred, clădit pe nesiguranță și frică.

Așa că fă-ți un cadou acum, nu mai târziu și vorbește cu copilul tău interior. Fii sincer, deschide-te în fața lui, iar el te va înțelege, te va asculta până la capăt, iar firul roșu dintre voi va deveni vizibil. Iartă-te pe tine și vei fi iertat. Iubește-te pe tine și vei fi iubit. Crede și se va împlini.

Imagine preluată: http://www.montessoriapproach.com/independence-and-freedom-of-the-child-by-montessori/