Buturuga mică răstoarnă carul mare
Am fost o mare perfecționistă. Totul trebuia să fie perfect…. inclusiv cunoștințele, ceea ce normal că e utopic. Nimeni și nimic nu e perfect, chiar dacă pare.
Partea proastă a perfecționismului ăsta e că s-a răsfrâns asupra stilului meu de predare destul de mulți ani. Astfel, ezitam să laud, să încurajez cursanții pentru că omiseseră o chichiță, făcuseră o greșeală. De fapt, era suficient să văd o singură greșeala („greșeluță” cum o numește tata) strecurată în cadrul unui exercițiu și gata – îmi cădea cerul peste cap, trebuia să iau la puricat cum și de ce nu e bine, 5 versiuni de reformulare urmate de explicații de ce versiunile respective sunt potrivite. Totul era bine… până la un punct. Uitam să-mi încununez feedback-ul cu fraze de validare cum ar fi „Bravo! Vezi că ți-a reușit!?”, „Vezi că poți! Foarte bine”. Cuvintele contează și ele, dar tonalitatea contează enorm aici. Replicile-model de încurajare de mai sus trebuie spuse cu un ton cu adevărat apreciativ, de încântare, autentic și firesc, altfel e fals, iar cursanții filtrează falsitățile.
A trebuit să treacă mulți ani ca să înțeleg că nu vreau să urmez modelul profesorilor mei exigenți care, indiferent cât de mult ne dădeam silința, oricum rămâneau nemulțumiți de rezultatele noastre academice.
De ce numea tata greșelile „greșeluțe” când eram eu elevă? În acest fel, el mă îndemna să creez un pod, o punte de trecere, spre greșeala care să ducă la acceptarea ei. Cel mai probabil o făcea inconștient, dar o făcea bine. Parentingul încă nu intrase în drepturi la începutul mileniului doi în spațiul românesc. Cu toate acestea, modelele eficiente de comportament au fost disponibile dintotdeauna.
Astfel, am început să integrez din ce în ce mai des frazele de încurajare în cadrul cursurilor pe care le predau.
Bunăoară, în cadrul curs de ieri i-am zis „Bravo! Vezi că te-ai descurcat!?” cu o voce jovială unui cursant adult. N-o să mă credeți cât de mult i se luminase fața!
Atât problemele vieții, cât și concentarea maximă ne încruntă. Încurajarea ne descruntă ca un antidot și ne amintește că suntem în stare, că putem, că tot ce avem nevoie este un umăr cald pe care ne putem sprijini.
Profesorul eficient este acel umăr cald și de încredere de care avem nevoie cu toții.
Răspunsuri