Magazinul Valahia – un loc unde te simți, din nou, Acasă! La o vorbă cu dl. Ovidiu Papuc

Modest, sincer, prudent, fără nazuri de patron, dl. Ovidiu Papuc își cunoaște bine clienții și ar da orice ca să le facă pe plac. În doar câteva zile, a lăsat un serviciu bine plătit în schimbul unui magazin cu produse românești. Nu-și dorește avuții, nici câștiguri care să irumpă, a trecut vremea lui ( spune dumnealui cu un zâmbet prelung), ci își dorește ca cei care pășesc pragul Magazinului Valahia să fie mulțumiți. Să simtă că cineva are grijă ca fiecare să primească în casa sa produse de calitate înmuiate în gustul etern al copilăriei, preparate rupte din nostalgia sărbătorilor de iarnă, din mirosul cămării bunicii așa încât ele să-ți amintească de cerdacul cu nuci rostogolite, fasole uscată, ceai de mușețel și bucăți de halviță. Fără doar și poate, o vizită la magazinul Valahia e totuna cu o gură de aer proaspăt Acasă! Am petrecut un ceas și ceva lângă borcanele de zacuscă și iată ce ne-a povestit :

– Cum a luat naștere Magazinul Valahia? A fost o idee de familie? Cine v-a susținut?

– Cu ceva timp în urmă, în Vršovice, am zărit un spațiu de închiriat care deținea o florărie și-mi spuneam în sinea mea : ce-ar fi dacă aș deschide un magazin românesc? Ei, și de la acest ce-ar fi dacă, ideea a luat amploare așa cum o vedeți aici. Investiția era riscantă, clar, dar am fost susținut de familie, de soția mea, căreia îi mulțumesc că a crezut în mine și că a avut încredere că va fi bine. Eu lucram în construcții, aveam siguranța zilei de mâine, iar a lăsa totul părea o nebunie. Nu am lăsat lucrul la început, abia din luna martie s-a intamplat acest lucru, când am început să deschid magazinul online și odată cu acesta, telefonul a început să sune permanent, zilnic, mereu eram cu ochii pe telefon, și-atunci mi-am zis că nu pot lucra pe două fronturi : și să lucrez și să vorbesc la telefon. Nu, nu era corect față de colegi, mă vedeau, cum altfel ? Mi-am dat demisia și am ajuns aici. Mă ocup de distribuție, de mentenanță, de actualizarea datelor, de site, de tot ce ne este românesc și firesc.

– În ce perioadă a anului aveți cele mai multe vânzări?

– De Sărbătorile de Crăciun și de Revelion. Micii sunt primii în topul preferințelor clienților. Anul trecut am scos frigiderul din priză fiindcă nu mai aveam marfă. O mare satisfacție a fost. Nu vreau să fac avere, să arăt eu ce câștiguri îmi trag de pe urma clienților, nu, eu vreau să plătesc chiria, nu vreau Tesla, nu vreau Mercedes, sunt mulțumit cu mașina mea de peste 10 ani, sunt bine. E adevărat, în luna iunie, vânzarile au mai stopat, dar în septembrie clienții se întorc iar. Uitarea se stinge și ni se face foame. Magazinul e deschis până la orele 20:00 fiindcă am clienți care termină serviciul la 19 seara. Nu demult, s-a întâmplat ca într-o zi doar un client să intre în magazin și atunci abia la 19:30. Vă dați seama? Uneori sunt zile când stau degeaba. Dar pentru un client facem orice.

– Ce naționalități pășesc pragul Magazinului Valahia?

– De regulă vin cehii români din Banat, vin sloavacii, vin sârbii, ei vin  pentru că iau varza pentru sarmale de la noi, ba chiar unul din sârbi mi-a zis că o să mă pună în legătură cu un magazin sârbesc ca să le procur varza. Aștept, nu mă grăbesc. 

– De unde vă aprovizionați magazinul și cine face selecțiile acestea pur românești?

– Eu singur fac selecțiile, la cererea clienților, de exemplu cafeaua Fortuna am adus-o la sugestia unui ceh care este căsătorit cu o româncă. Domnule, eu vreau cafeaua Fortuna – îmi zice – o păstrez în borcan, este foarte bună. Ei, bine, când vine cehul acesta ia câte 10 cutii. Inițial, voiam să ne aprovizonăm magazinul de la Oradea, căci este mai aproape, dar nu s-a putut, au existat mici incoveniențe, și, ulterior, am constatat că Sudul României este mai generos. Ne aprovizionam din localitatea Boldești – Scăieni, jud Prahova, lângă Ploiești. În Praga, marfa ajunge cu un camion de 40 de tone, apoi eu vin cu câțiva băieți, cu un autobus, și preiau marfa. Ce-aș fi vrut eu să am în casa mea, asta am adus și în magazin. Am mai făcut gafe, desigur, astfel că am fost nevoit ca unele produse să le consum eu, căci nu s-au vândut. N-a prins peștele macrou, de exemplu, și nici pulpa de porc. Dar nu același lucru pot spune si despre plăcinta cu dovleac sau plăcinta cu brânză – se vând precum pâinea proaspătă.

– Ce riscuri există la un magazin de acest fel?

– Riscuri există la tot pasul. În primul rând, pentru că sunt produse care expiră, dacă vinzi pantofi, ei nu expiră niciodată, dar cu produsele alimentare e altfel. Le verificăm în fiecare zi, mare grijă trebuie. Pentru că vine marfă nouă, ai tendința să pui produsele la locul lor, unde se aflau înainte,  dar daca nu le-ai verificat pe cele deja existente, asta poate fi în dezavantajul tău. Un alt risc este căderea electricității. Scade temperatura, se strică carnea din frigider și ce te faci cu marfa rămasă? Vin clienții, lucrurile trebuie să continue, nimeni nu te așteaptă atunci când promiți un program. Dar riscuri sunt oricând ți-e lumea mai dragă. Cu ceva timp în urmă, am adus 160 de kg de roșii, 40 de kg s-au fleșcăit, pur si simplu, s-au zdrobit. Dar ca să câștigi, trebuie să știi să pierzi. Nu există altă cale. Nu riști, nu câștigi.

– Atunci când treceți printr-o perioadă mai grea, să presupunem, cum rămâneți motivat pentru a merge mai departe?

– Rămân motivat de familie, de clienți, apoi de chirie, plata cheltuielilor. Dar lucrurile sunt simple, mă trezesc și plec. Nu stau pe gânduri când sună alarma. Chiar dacă ți se pare, uneori, că nu merge, continui. Se întâmplă ca într-o zi să am vânzări de 700 de kc, pentru aceștia stau, chiar dacă, la drept vorbind, pentru un antreprenor asta s-ar chema faliment. Sunt zile și zile, nu poți sta mereu cu mierea în mână.

– Ce se vinde cel mai bine? Ce mănâncă românii, dar cehii?

– Depinde de sezon. Însă micii se vând foarte bine în orice perioadă a anului, o a doua opțiune sunt pufuleții. Ieri a fost un suedez aici, a venit cu prietena lui, și a cumpărat pufuleți spunându-mi că  pufuleții îi aduc aminte de gustul românesc. În luna octombrie, varza e un alt aliment solicitat de clienți pentru că își pregătesc murăturile. Cehii pășesc timid în Magazinul Valahia, dar atunci când vin, le face cu ochiul zacusca de la Capricii și Delicii. Un bătrânel ceh s-a îndrăgosit de aspectul moale și pufos al prăjiturii Măgura. În altă zi, o bulgăroaică a cerut biscuiții Eti cu puf de cocos.  

– Spuneți-ne, sincer, preferă românul berea Timișoreana în locul celei Staropramen?

 – Berea românească, atunci când clientul o cumpără, o ia cu baxul, fiindcă se împarte la zilele de naștere sau alte evenimente.  Berea Timișoreana e una dintre opțiuni, dar acesteia îi urmează Berea Ciucaș și Berea Ursus.

– Mai au românii nostalgii post-decembriste? Cât de bine se vând eugeniile și ciocolata cu rom?

– Desigur, alături de joc, ne-am născut cu nostalgia în sân. Eugenile– îmi spuse cineva- dom’le, nici nu mă uitam la ele în țară, or’ acum le iau cu baxul! Alte nostalgii similare sunt ciocolata Batonul Copilăriei și glucoza. Dar nostalgia e palpabilă în gustul Eugeniei originale, cea în ambalaj galben.

– Borșul de putină mai are aceeași circulație ca pe timpul bunicilor noștri?

– Avem și borș la putină, dar și borș la plic. Vedeți, nici nu mai am. Se vinde bine! Ce e aceea o casă românească fără o ciorbă pe masa?

– Vă gândiți să aprovizionați, pe viitor, alte magazine mai mici, ca ale vietnamezilor? Sau chiar să aprovizionați lanțuri de restaurante?

– Da, am primit ceva propuneri cu referire la acest subiect, dar prefer să fiu rezervat. Promisiunile sunt cele pt mine, dacă e ca cineva să promită ceva cuiva, acela sunt eu. Gândesc și visez doar ceea ce pot face eu cu puterile mele. Plănuiesc să fac un magazin mobil, să așez magazinul pe roți.

– Dacă cineva ar veni acum și v-ar trimite, în cel mai scurt timp, pe o insulă pustie, ce produse de aici, din magazin, ați înșfăca, contracronometru, într-un ghiozdan?

– Ca bază proteică, e clar : aș lua o caserolă de mici. Apoi aș lua Halvița – cu care am crescut –  și Batonul Copilăriei. Și un salam de biscuiți și o tocană de legume. Apoi salamul Victoria, poate și ceva bere – că merg bine împreună…dar mă opresc, cred că ghiozdanul e deja plin.