Despre omul Mihai Eminescu

Romanticul temperamental, Mihai Eminescu, este unul dintre Marii Clasici ai literaturii române, alături de I.L. Caragiale, Ion Creangă şi Ioan Slavici. Ei au primit această etichetă postumă datorită valorii consacrate operelor lor. Participarea la gruparea Junimea şi adoptarea spiritului impus de aceasta îi uneşte pe cei patru.

În tinereţe, poetul prezenta imaginea unui adolescent extrovertit, vioi şi vorbăreţ. Pus mereu pe şotii şi farse, speriindu-şi tatăl cu şerpii pe care îi prindea în pădure. Trecerea timpului şi viaţa intelectuală, care îl absorbea cu totul, contribuie la introvertirea sa. Cunoaşterea drumului interior pe care o parcurge ajunge să îl transforme într-o persoană necomunicativă.

Provenind dintr-o familie de nevrotici, acesta moşteneşte zâmbetul dureros al mamei (Raluca Iuraşcu), o privire abstractă şi oboseala mintală de la tatăl său, Gheorghe Eminovici. În familia eminesciană pesimismul pare a fi înrădăcinat. Boala şi moartea făcându-şi apariţia constant, iar unii dintre fraţii lui Eminescu îşi au sfârşitul prea devreme.

Deşi trecea tăcut printre oameni, purtând în spate evenimente tragice şi nemulţumirea situaţiei financiare, care era una precară, el era conştient de calităţile pe care le poseda. Unii considerându-l chiar narcisist datorită faptului că se autocaracteriza ca fiind arheul românesc al romantismului de tip byronian. Îşi realizează portreul unui geniu pustiu, cu părul negru, cu o genialitate sălbatică şi o frumuseţe asemenănătoare unui demon.

Încăpăţânat din fire, acesta îşi conturează un caracter impunător încă din tinereţe. Lucrurile care îi erau impuse le ignora, făcând totul contra normelor. C. Vlad surprinzând acest comportament în următoarele afirmaţii: ”La Cernăuţi, la şcoală, citea orice în afară de ceea ce ”trebuia”. Înmagazina cunoştinţe şi literatură fără limită, nu însă din cele obligatorii. Era, de fapt, un nesupus. Apuca mereu pe colaterale. [….]. Dacă băgăm bine de seamă, această atitudine e, de asemeni, stereotipă pentru Eminescu, în lungul întregii sale vieţi”.

Puţini ştiu că Eminescu avea şi alte pasiuni pe lângă cea legată de scris şi citit, pasiune care l-a consacrat. El excela la înot, sport care l-a ajutat să obţină o formă fizică de invidiat şi era atras şi de jocul cu mingea, fotbalul. Practicarea acestor sporturi nu l-a făcut să adopte un stil de viaţă sănătos, el pierzând numeroase nopţi fumând şi scriind. Se complăcea în suferinţă până la voluptate, trăind în mizerie.

Priceput la flirt şi ameţind femeile cu vorbe dulci, cu un destin tragic şi o familie simplă, el este cunoscut pentru genialitatea sa. Autorul scriind până în ultima clipă de viaţă.