Florici Cristina: Despre pasiune şi artă
Pe Cristina am cunoscut-o în toamna anului 2020, ambele fiind înscrise la acelaşi master, în cadrul universităţii Alexandru Ioan Cuza, facultatea de Litere. Nu am apucat să ne întâlnim faţă în faţă niciodată până acum, însă mult cunoscuta platformă de socializare facebook a contribuit la a ne descoperi una pe cealaltă. Recunosc că eram încântată mereu când vedeam că postează câte ceva nou, citindu-i cu plăcere creaţiile şi intrând în lumea ei pe care o transpune prin cuvinte. Acum doresc să o cunoaşteţi şi voi.
Persoanele talentate merită promovate, haideţi să o cunoaştem pe Cristina într-un mic interviu pe care ni l-a acordat pentru revista Timpul.
Interviu
Când ai descoperit că îţi place să scrii/să creezi?
Eram tare mică, prin clasa a cincea am descoperit și eu, ca toate fetele de vârsta mea, ideea de jurnal. Am început să scriu în caiete, pe care le am păstrate, doar că am dus ideea de jurnal în altă dimensiune. Am făcut din acele caiete o lume a ideilor, o lume pentru oameni fără nume. Nu am menționat niciodată o persoană concretă, ele fiind scrise să fie înțelese doar de mine. Scopul era să le recitesc peste ani și să îmi observ evoluția. De aceea nu știa nimeni că eu scriu. Și acest lucru a ținut mult timp… până prin anul întâi de facultate. Nu ascundeam faptul că scriu, dar nici nu știa oricine. Am urmat calea acestui tip de artă. Cum scrisul fără citit nu este valabil, mi-am petrecut timpul și citind. Scriam doar proză scurtă. Până acum doi ani când am răspuns unei provocări și am scris o poezie. Tot cam atunci am început să postez și pe blog, să fac o frântură din mine, cunoscută.
Te-a influenţat cineva pentru a porni pe acest drum?
Nu cred că am fost influențată să scriu de cineva anume. Consider că aceste merite sunt pur și simplu ale mele. Totul a început de la dorința de autocunoaștere. Am ajuns unde doream și am rămas și cu o capacitate extraordinară de a aranja cuvintele pe foie ori în gând.
Autorul preferat?
Orice om care scrie este și un om care citește, iar dacă ar fi să aleg un autor preferat aș spune că îi îndrăgesc pe toți cei care au o pasiune similară pasiunii mele, însă dacă m-aș referi strict la operă, probabil aș citi Nichita Stănescu o viață întreagă fără să mă plictisesc. Dar tot m-aș gândi că nu am făcut alegerea potrivită. Așa că prefer să nu aleg doar unul când există posibilitatea să aleg mai mulți.
Ce teme preferi să abordezi în creaţiile tale?
Nu am încercat până acum să conturez o tematică pentru poeziile mele, însă le-aș numi poezii cu și despre viață. Unele dintre ele par abstracte și totuși sunt simple în esență. Abordez des tema timpului, arta, la fel și natura. De asemenea profunzimea gândurilor și a sufletului. Omul și capacitatea sa de a se iubi este tot o temă principală. Și nu în ultimul rând iubirea, pentru că fără ea nu ar fi nici poezia.
Adâncuri – de Cristina Florici
„Am coborât în mare..dar nu aveam scară
Așa că m-am scufundat în întuneric.
Tot ce vedeam era lumina de la capătul mării..
Și-un pește care se îneca.
Sau poate mă înecam eu?
Ori nu, altfel nu aș mai fi citit acest poem sinistru.
Am stat pe un val scufundat..
El m-a purtat prin pustiul destul de dantelat,
Cumva uitat de ființele ca mine..ori neștiut.
În drumul spre lumină am dat de spuma mării,
Ce m-a condus la un mai mare zeu, uitat..
Locaș îi era marea și avea zâmbetul puțin sărat.
M-a îndrăgit pe loc și m-a lăsat
Să aleg în ce inimă să pună furtună.
Atunci am privit la lună.
Lucea lumina lângă ea și chiar trântea din raze în adânc.
Am lăsat-o pe ea să aleagă și nu știu pe cine..
Dar voi afla,
Cândva.
Curând.
Ori oare zeul îmi va divulga secretul lunii?
Cum că ea l-a ales chiar pe el?
Ușor, ușor s-a stârnit vânt în sufletul său..chiar și câteva fulgere..de iubire.
Cum să fac să-l salvez din a dragostei fire?
Atunci, dintr-un gând
M-am propulsat pe pământ,
Când soarele apunea frânt..
După o zi dureros de fierbinte.
Ce face oare? Ce simte?
Acel zeu care nu dispunea de prea multe cuvinte..
Când l-am întâlnit?!
M-a îndrăgit..așa că m-a desenat în răsărit,
Ca mai apoi să mă aștepte o zi și o noapte să apar.
Iar eu să dispar atât de repede cât își bea apa din pahar.”
Pe Cristina o puteţi întâlni şi pe pagina ei personală:
Răspunsuri