Rezultate excelente în timpul pandemiei
Anul 2020 nu a avut timpuri atât de bune, însă ceea ce a avut impact asupra tuturor în acest an a fost virusul SARS-COV-2. Toți am fost descurajați și am așteptat revenirea la normal. Cei mai nerăbdători fiind elevii, mai ales cei care au fost în an terminal, ei încheind un ciclu din viață fără o premiere propriu zisă și fără o ultimă strigare a catalogului.
Cu toate acestea, directorul Școlii Gimnaziale Valea-Seacă, Duca Angela, a primit nominalizarea de a fi premiată, alături de eleva Irimia Andreea, pentru rezultatele foarte bune obținute la evaluarea națională pe timpul pandemiei. Doamna director se declară mândră de toți elevii comunei, spunând că au făcut față cu brio acestei situații.
Fosta elevă a Școlii Gimnaziale Valea-Seacă, Irimia Andreea, în prezent elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național Militar “Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, ne-a vorbit pe scurt despre motivația ei.
Ce efect a avut pandemia asupra ta?
A fost o perioadă grea în care neliniștea și teama de necunoscut au fost sentimentele predominante.
Izolarea fizică de colegi a fost dificil de suportat, dar, cu toate acestea, am încercat să văd și partea bună a lucrurilor. Am avut mai mult timp pentru pregătirea mea în vederea susținerii examenului de evaluare națională și, totodată, am petrecut mai mult timp cu toată familia.
Ți-a afectat în vreun fel modul de a învăța?
Am fost nevoită să stau acasă, să particip la lecțiile online și nu de multe ori m-am simțit neputincioasă pentru că îmi lipseau orele de la școală. Domnii profesori au fost alături de mine, m-au încurajat și m-au ajutat permanent. Dar, de multe ori am am simțit că nu puteam înțelege lecțiile la fel de bine cum o făceam la școală.
Cine te-a susținut în a-ți urma visul și a nu te lăsa copleșită de virusul care a afectat o întreagă planetă? Unii fiind descurajați, din păcate.
Familia și profesorii mi-au fost alături în permanență și m-au susținut, iar faptul că sunt o persoană destul de responsabilă, m-a ajutat să-mi organizez mai bine timpul. Cu acest prilej, le mulțumesc profesorilor care au crezut în mine. Dumnealor le datorez succesul meu.
Ce ai simțit când ai aflat că ești nominalizată pentru a fi premiată de Ministrul Educației?
Am simțit emoții puternice și satisfacție. Această nominalizare a venit ca o încununare a efortului depus în toți anii de școală, dar mai ales în această perioadă în care a trebuit să mă adaptez noilor reguli aduse de pandemie.
Răspunsuri