Corina OZON și ale ei “Povești scrise în palmă”

Era luna Nouă în zodia Balanței, timp bun ca să începi ceva, în seara ploioasă cu dublu curcubeu deasupra orașului, când a avut loc lansarea de carte a scriitoarei Corina Ozon la Muzeul Literaturii Române din București. Gazda și amfitrion a fost nimeni altcineva decât frumoasa  doamnă Loreta Popa. Cu vocea ei caldă prezintă orice eveniment așa de frumos, că merge direct în sufletul oricui. E ceva ce nu poți uita ușor.

Există scriitori dăruiți de la primele cărți, care scriu cu fantezie și ritm, iar cuvântul lor, cu șansa rară de a putea scrie orice, care nu se mulțumesc să înțepenească într-un singur stil, ei se modifică necontenit, răstoarnă totul, o iau de la capăt, apar cu volume noi și scriitura rămâne la fel de vie. Aici se încadrează și  Corina Ozon. O neobosită scriitoare, mereu o surpriză plăcută.

Mă aflam printre prietenii scriitoarei, care au venit din București și de la Arad, la eveniment. Scriitoarea Silvia Grigore a venit cu prietenele ei de la Pitești, pentru seara lansării cărții “Povești scrise în palmă”, publicată la Editura Național, în 2022. Ne-am bucurat împreună, am ascultat prezentările criticilor, am socializat la paharul de șampanie, ne-am cunoscut, ne-am făcut prieteni noi.

Faimoșii critici literari precum și editorul coordonator al colecției de literatură română contemporană, de la Editura Național, au dat verdicte la superlativ despre proza scurtă.

Dan BURCEA, (critic literar), a scris prefața, a vorbit online, din Franța, a spus printre altele, despre volumul de proză scurtă, că este un “pariu reușit care merită felicitările criticii. Când priviți un scriitor să știți că aveți în fața dumneavoastră o ființă cu totul special frământată de mii de întrebări, de dubii, de speranțe, de intenții, pentru a cuprinde  în sine  toate personajele care și-au adus domiciliul secret în sufletul ei. Nu există nicio fantomă din ființele pe care ea le-a creat fără să fi trecut prin sufletul și imaginația ei. Sunt fericit să mă număr printre prietenii tăi și te felicit pentru această carte”.

Cleopatra LORINȚIU (critic literar): Îmi crește inima când văd oameni care citesc  literatură contemporană. Corina Ozon mi-a trimis un e-mail, ne cunoaștem de puțin timp, iar din prima clipă am vrut să citesc ceea ce scrie, am fost cucerită de ușurința cu care se exprimă. Corina Ozon e un om generos. E e un fenomen. E un scriitor popular. Dezinvoltă, cu capacitatea de a sonda spiritul omenesc și cu spiritul de observație extraordinar care scapă în lirism. Scrie în versuri, metaforă, e la fel și altfel această carte. Formula pe care a ales-o surprinde. Scrie tulburător. Are un simț al cuvântului. Apelează la ironia subtilă deseori. O ironie floretistă, mai ales când este vorba despre condiția femeii. E de-o sinceritate și o oglindă despre cruzimea prejudecăților. Remarc viziunea ei cinematografică. Fixează cadrul și vezi filmul poveștii. Totuși e interesant: aventurile minții, rădăcinile tinerești, legătura cu credința, spiritualitatea, micile evadări onirice și fantasticul.  Totul se completează ca într-un puzzle și creează o atmosferă cuceritoare. Pentru talentul ei, pentru ceea ce este, o felicit!

Violeta BORZEA (editor, Editura Național):  S-au spus multe lucruri despre Corina și cartea ei. Publicul de aici știe ce surprize ne poate oferi autoarea și cu ce ne poate surprinde. Aș putea să spun că am fost o admiratoare a scrisului ei. Cu  mulți ani în urmă, <<Zilele amanților>> m-a cucerit. Era prima carte pe care o citisem, mă convinsese că e un autor remarcabil. Timpul, versatilitatea ei, puterea de a aborda alte teme, toate cărțile care au urmat, toate au surprins, tulburător. De anul trecut avem o colaborare profesională.  Corina Ozon a scris o poveste de iubire pentru <<Antologia neterminatelor iubiri>> pe care am publicat-o anul trecut, în 2021. În felul acesta a făcut un pas înainte cu Editura Național. Apoi ne-am gândit la un volum de proză scurtă.  A fost de acord.  Am fost surprinsă de maniera în care a abordat acest volum extrem de profund.

Simona Hodoș a amintit despre vremea când lucrau în aceeași redacție, subliniind și despre convertirea din jurnalist în scriitor a Corinei Ozon, ca o surpriză frumoasă, Camelia Cavadia a scos în evidență curajul autoarei de a sparge bariere, râvna cu care ea iși promovează cărțile. Actrița Ana Calciu a recitat un poem de Vasile Voiculescu, pentru căutătorii de răspunsuri.

Adriana Badea, artista care semnează ilustrația copertei, a adus pictura în original și a pus-o lângă carte. Pisica în alb cu negru a muzeului, în trecerea ei discretă, pe la picioarele mele și ale altora, după turul făcut, a dat semne că-i place evenimentul, căci numai copii și animalele știu să arate cel mai bine, că locul e binecuvântat cu iubire și se întâmplă ceva magic acolo.

Despre Corina Ozon și cărțile ei de mare succes la public, am auzit vorbindu-se prin 2017, într-un cabinet de avocatură, dar nu i-am citit romanele. De atunci, au trecut niște ani. Am ajuns la lansarea ultimului roman, „Carantina amanților” publicată la Editura Herg Benet, despre care am și scris, în toamna pandemică de anul trecut, la Biblioteca Metropolitană, din București.

 “Poveștile scrise în palmă” sunt bucăți de viață în proză scurtă contemporană, pictate cu rânduri și gânduri din tinerețea autoarei. Analizând de la cuvânt la scriitură, mi-a atras atenția ambianța din micile scenarii de film de ficțiune: “Prologul superb”, „Goală în aburii verii”, „Soba de teracotă”, „Norii din lift”, „Povești scrise în palmă”, „Despre lucrurile nefăcute”, „Lovitura”, „Mesajul de Crăciun”. Sunt cadre de film de ficțiune.

Filmul și literatura sunt diferite ca limbaj, pentru că au elemente specifice şi nespecifice. Scenariul de film e aproape de literatură. Spun aproape, pentru că literatura e o artă reflexivă, transmite cititorului prin cuvinte imagini.

Proza Corinei Ozon îmi amintește de proza scurtă a lui Caragiale. Autorul „Momentelor și schițelor” porneşte de la un subiect, urmăreşte toate posibilităţile de “punere în text”, alegând doi autori diferiţi ca stil: „Regele Lear” de Shakespeare şi „Hoţii” de Schiller.

Primul lasă personajele „să facă ce sunt în stare să facă”, iar al doilea le obligă să „ne spună” cum sunt ele. După ce prezintă schema subiectului, dramaturgul arată cum „să umpli” un text, sau cum să transformi în text, pornind de la datele principale ale unui conflict. În primul caz avem multă acțiune, în cel de-al doilea, prea multă descriere. Problema o pune şi invers, ținând cont de trecerea de la cuvânt la imagine, atenționând la cum se pot evita umpluturile ce distrug ritmul şi instalează plictiseala în text.

Intuitiv, Corina Ozon se încadrează în prima categorie. În joaca ei frumoasă, ea lasă măștile din proza scurtă  „să facă ce sunt în stare să facă”. De aici vine și ritmul viu al scriiturii, pe care mulți îl simt destul de  aproape de cinematograf.  

Și mai face un lucru și mai frumos, adună povești într-o carte. Nu putem trăi fără povești. Au ceva magic. Le căutăm, le adorăm, ne regăsim în ele, le visăm. Dormim cu cartea sub pernă, o recitim. Ele ne hrănesc mintea, sufletul și viața. Aflăm răspunsuri la întrebările noastre. Fiecare dintre noi este o poveste. Și unde nu există poveste parcă nu există nici viață.

Corina Ozon este un OM generos, cald și luminos, iar generozitatea ei se vede din scriitura sa. „Nu dăruiești nimic oamenilor dacă nu te dăruiești pe tine”, scrie Axel Munthe în „Cartea de la San Michele”, și pare a fi crezul de-o viață a  scriitoarei Corinei Ozon. A publicat 12 cărți! E mult? E puțin? Oricum, vă spun că e mare lucru, să ai ce dărui prin scriitură și să dăruiești lucruri de calitate și de profunzime. Îi urez să umple raftul bibliotecii publice, cu cât mai multe romane și povești publicate! Lecturați-i cărțile!

Articole asemănătoare

Teodor MAZILU: „Teatrul meu are stil”

N-a trecut printr-o şcoală de teatru, a știut să scrie pentru actor, iar la spectacolele realizate după textele sale se râde mult. Se spune că, în dramaturgie, Teodor Mazilu este „al doilea după Caragiale”. S-a născut pe 11 august 1930, la Bucureşti, ca al patrulea copil al unei familii de muncitori, şi a decedat la 18 octombrie 1980. La fel ca pe Caragiale, pe Teodor Mazilu l-a preocupat observarea atentă a realităţii şi a oamenilor din jurul său, pe care i-a provocat într-un fel sau altul, apoi i-a adus în scrierile sale. După Caragiale, n-am întâlnit un autor care să ştie să folosească atât de bine, ca figură de stil, oximoronul.

Silvia GRIGORE: Scriu când simt că am un mesaj de transmis

Silvia Grigore este scriitoare, practicant Qi Gong, consilier programare neuro-lingvistică. A publicat volume de poezie, niște antologii bilingve și romanul “Pe Facebook și în altă viață”. A obținut două premii literare la: Festivalul Internațional Lucian Blaga (2000) și Concursul internațional româno-canadian Starpress (2010). La care se adaugă povestirea din volumul “Fiecare viață spune o poveste”, antologia publicată în SUA, coordonată de preotul Eugen Roșu. Din 2022, ține prelegeri la Centrul Cultural Pitești, în proiectul despre “Arta Devenirii”.

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *