Regizorul Cristian MUNGIU și steaua sa regală

Portret de la distanță dintr-un octombrie târziu înainte de deschiderea a XVII-a ediție a festivalului “Les Films de Cannes à Bucarest” care va avea loc între  23 octombrie și 1 noiembrie 2026.

Un festival cu invitați surpriză, filme premiate la Cannes anul acesta și la Veneția, scurtmetraje românești, un documentar uluitor, avanpremierele toamnei, voci feminine puternice în roluri autentice, dar și regizorii unor filme din festival care se vor întâlni cu publicul cinefil bucureștean.

După turneul de succes cu filmul “FJORD” în America, care rulează deja în cinematografele din New York, Chicago, Los Angeles, Cristian MUNGIU alături de actorii: Sebastian STAN și Renate REINSVE a lansat filmul recent și la BFI London Film Festival. Din 13 noiembrie 2026, filmul “Fjord”  va rula în cinematografele din Anglia. Apoi a promovat filmul său la festivalul de film din Italia.

După ce a fost premiat la festivalul de la Cannes anul acesta, cu al doilea “Palme d'Or”, din carieră, filmul “Fjord”, scenariu și regie Cristian MUNGIU a devenit propunerea României la Premiile “Oscar” din anul 2027.

PORTRET DE LA DISTANȚĂ DINTR-UN OCTOMBRIE TÂRZIU

În primul articol despre festival, l-am nolinalizat la Premiile “Oscar”. Păstrunsă de o situație, revoltată de alta, eu chiar i-am dat deja un Premiu “Oscar” regizorului Cristian Mungiu. L-am văzut acolo, îl avea deja.

M-am apucat de scris despre festival, în urma bucuriei, premiului obținut, aflasem din rețelele sociale, că va fi nominalizarea României la Premiile “Oscar”,  în același timp, revoltată, că pe toate canelele de social media fanii îl promovează asiduu la toate categoriile Premiilor “Oscar”, pentru anul 2027, pe Christopher Nolan pentru mediocritatea de film ce a rupt internetul în două: “Odiseea”, distrugând sensurile unei opere scrisă de un autor grec clasic, uimită de modul cum și-a promovat agresiv impostura, ca să facă bani, uitând că cinematograful e a șaptea artă, plus alte gafe și aberații în film, despre care am scris.. https://portal.revistatimpul.ro/blog-andreimonica/odiseea-regizorului-fara-imaginatie-motivele-pentru-care-nu-i-as-da-premiul-oscar-lui-christopher-nolan-despre-cum-l-a-tradat-pe-homer-insusindu-si-ideile-si-opera-punandu-si-numel/

Cristian MUNGIU s-a impus aducând pe ecran prin prospețimea subiectelor de actualitate, povești dureroase din epoci trecute pe care le trăisem fiecare dintre noi, prin talentul și harul său, apoi a fost premiat la marile festivaluri de film din Europa, recunoscându-i-se valoarea.

https://portal.revistatimpul.ro/blog-andreimonica/vesti-bune-din-america-despre-filmul-fjord-si-noutati-in-festival/

La ceas de noroc, speranţă şi izbândă a dezvoltat un festival de film, cu titlu unic, aducând filmele premiate de la festivalul de film de  la Cannes unde a fost premiat,  la București,  dar și de la alte festivaluri de film din Europa.

Supraveghind minuţios şi gândind cu multă îndrăzneală fiecare detaliu de nativ din zodia Taurului, alături de echipa de profesionişti. în 2026, festivalul “Les Films de Cannes à Bucarest” a ajuns la a XVII-a ediție, care va avea loc între  23 octombrie și 1 noiembrie 2026. Clădind an de an, ca festivalul să devină mai interesant, atractiv, urmărind să atragă mai mulți curioși în sala de spectacol, ca apoi, aceștia să devină cinefili. Un festival care are deja publicul său.

Regizorul Cristian Mungiu mai  are darul și harul să promoveze noi talente scânteietoare în filmele sale, actori care sunt ulterior premiați. Aș fi avut ocazia să mai stau de vorbă cu doi actori care au avut roluri în filmele sale, Adrian TITIENI și Cosmina STRATAN, însă voi povesti numai despre actriță.

Când m-am apucat să-i creionez portretul de regizor, nu aveam în program spectacolul “Ultimii”, text și regie scrise de Mimi Brănescu, la teatru, unde joacă și actorul Adrian Titieni, ca să-l pândesc pe hol, sau să merg peste el la cabină, un etaj mai jos,  pentru două vorbe despre regizor măcar, să simt ce-i trece prin cap și amintiri, să-i miros vocabularul.

Actorul Adrian TITIENI a jucat în mai multe din filmele regizate de Cristian Mungiu, are rol și în “Fjord”. Voiam să aflu cum a lucrat cu regizorul, dacă a simțit nevoia să-i facă din răutățile alea pe care numai actorii știu cum să le aplice unui regizor, atunci când vor, sau despre cum a fost la filmări. Cu siguranță, nu mi-ar fi etalat plaja de clișee. Că suntem la teatru, ne respectăm, cât de cât, chiar dacă și aici orgoliile sunt mari cât instituția.

Îmi amintesc bine, că numele său avea ecou puternic și în facultate, deși absolvise de mulți ani. În 2007, când pentru filmul  “4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” i s-a decernat primul “Palme d'Or” la Festivalul de Film de la Cannes din Franța, eram studentă, nu-i văzusem filmele până atunci,

Era proaspătă situația în mintea tuturora, numele său murmurat pe holurile universității, la teatru și la film. Pe unde mergeam, toată lumea era uimită de povestea adusă pe ecran, pe care fiecare dintre noi o avusese în familie. Am avut-o și eu, o verișoară a făcut avort în urma unui aranjament secret cu un medic, într-o garsonieră, la Iași.

Era final de semestru, la cursul de “comunicare audiovizuală” unde avusesem de scris un scenariu de film, iar ca probă practică,  de făcut un film mic,  din bucățile rămase la montaj de la studenții de la facultatea de film. Exercițiile nu coincideau, aveam alt profil, se accepta scenariul cu altă poveste, iar din bucățile de film am făcut și noi ceva, după cum ne-a dus inspirația și imaginația. Nu făcusem teorie în domeniu, habar n-abveam cum se scrie un scenariu de film.

Pusesem pe hârtie exact povestea de lângă mine, care mă striga, încercam să fug de ea, dar alerga după mine, mă mușca. O bună prietenă profesoară a primit în grupa ei de cursanți, un bărbat arătos, arhitect englez, ca să învețe limba română, de care se îndrăgostește, el o părăsește, se întoarce la Londra, îi dă mesaj la telefon, spunându-i că el nu poate fi în relație cu ea, că e gay. Devenise așa, pentru că avea un frate geamăn. Amândoi se îndrăgosteau de aceeași femeie, încă din adolescență. Prietena mea, rămâne cu ochi în soare și regrete maligne, inima frântă, eu singura ei consolare. În fine, la finalul scenariului meu, eu i-am sinucis pe gemeni, într-o explozie, că trebuia să scap cumva de ei, să primesc nota la curs.

Din celălalt exercițiu, mi-au rămas în minte cadre scurte, niște portocale aruncate într-un spațiu, o muzică sinistră și discursul de final de după examen,  când profesoara grasă și bătrână de la Facultatea de Film ne vorbea,  noi, studenții, o privem fix, cu mintea departe, în alte lumi și restul de frază, care m-a trezit din amorțire: “Noi am văzut atunci cât sunt de buni, pariam doar pe trei studenți, de la regie film: Mitulescu, Nemescu, Mungiu”.

Foștii studenți erau din generații diferite, absolviseră la distanță de niște ani buni unul de altul, numai Nemescu murise în accident de taxi, fie iertat. Mitulescu luase niște premii, era pe val încă. Prezentul de pe buzele tuturor avea un singur nume: Cristian Mungiu și primul său premiu “Palme d'Or”,  la Cannes!

Cine era Cristian MUNGIU? Mă întrebam în gând, căci nu-i văzusem filmele. Filmul “4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” (2007) l-a făcut celebru, apoi filmul a fost nominalizat și la premiile „Globul de Aur”. Tot în acel an, în 28 mai 2007, președintele României, Traian Băsescu, i-a conferit printr-un decret Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler: „pentru contribuția sa, prin care s-a evidențiat ca exponent al tinerei generații de regizori români, la promovarea la nivel mondial a cinematografiei naționale”

Amintirea cu actrița e vie, am pus-o într-o istorie. În 2012, mă angajasem în Teatrul Tineretului Metropolis. În acel an,  regizorul Cristian Mungiu obține la Festivalul de Film de la Cannes Premiul pentru “Cel mai bun scenariu” pentru filmul “După dealuri”. Avea 44 de ani. Pentru a scrie scenariul, regizorul s-a inspirat de romanele „Spovedanie la Tanacu" şi „Cartea judecătorilor" de Tatiana Niculescu Bran.

Distribuie în filmul „După dealuri“, două actrițe tinere: Cosmina STRATAN (27 de ani) şi Cristina FLUTUR (34 de ani). Actrițele se aflau la debut în film, au impresionat juriul de la festivalul de la Cannes, au fost premiate în 2012 cu: Premiul de interpretare feminină.

Povestea actriței Cosmina STRATAN, care a ales să studieze Facultatea de Teatru, din București, după ce a absolvit “Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării”, la Iaşi, e alta decât a prezentat-o presa atunci. O aflați acum, după atâția ani. Eu am pus-o bine într-o istorie de teatru. Ca să rămână în eternitate.

Cosmina STRATAN lucra într-o televiziune şi venea la teatru. Intra în sala de spectacol a Teatrului Tineretului Metropolis,  ca orice spectator normal, fascinată de ceea ce vede pe scenă.

Teatrul Tineretului Metropolis  a fost înființat în anul 2007, devenind destul de repede o pistă de lansare pentru tineri. De la înființare până în prezent, în spectacolele teatrului au debutat 250 de actori. De istoria lui m-am ocupat singură, din proprie inițiativă, erau puțini ani adunați atunci, în două albume, iar azi teatrul are o istorie întreagă scrisă de mine, cu documentare asiduă despre clădire, în epoci trecute, teatrografia, omagiile actorilor care nu mai sunt și a poze.  

Din acest loc, Teatrul Tineretului Metropolis, actrița Cosmina Stratan s-a infectat cu virusul „teatru”. A rămas contaminată pentru toată viaţa. A fost admisă în anul 2008, la secţia actorie a Facultăţii de Teatru din cadrul Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, la clasa profesorului Florin Zamfirescu, apoi a urmat cursurile de master la clasa profesorului Gelu Colceag. A fost premiată la cea de-a 65-a ediţii a Festivalului International de Film de la Cannes, în 2012. Apoi, drumul ei s-a derulat în salturi spectaculoase şi de neuitat.  

În 2013, Teatrul Tineretului Metropolis împlinea șase ani de la înființare, actrița avea 29 ani când a primit un premiu la Gala “Spectatorului Metropolis” și o Diplomă de onoare pentru “Cel mai spectaculos salt profesional”.

În volumul album publicat în anul  2013 este doar o parte din interviu, după cum vedeți în poză, din motive de costuri la tipografie, pentru numărul de pagini. În 2027 teatrul împlinește 20 de ani de la înființare, iar în istoria lui am pus tot interviul. Iată-l!

Cosmina STRATAN: Lucram la Antena 3, şi eram reporter. Veneam la Teatrul Metropolis când aveam timp, cu mare drag. Din decizia mea de a da la Facultatea de Actorie a făcut parte şi venirea la Teatrul Metropolis, pentru că era unul dintre teatrele pe care le frecventam cel mai mult, pentru spectacolele din repertoriu. 

Am intrat în această clădire acum cinci ani [anul 2007, interviul: anul 2012]. Era unul dintre locurile unde atmosfera  a fost şi este diferită, faţă de celelalte teatre. Spectacole ca: „Hamlet”, de W. Shakespeare, în regia lui László Bocsárdi,  „Jocul de-a adevărul”, în regia lui Florin Piersic Jr. le-am văzut de mai multe ori. Apoi, mi-a venit ideea să dau admitere la Facultatea de Teatru. Nu prea m-am pregătit pentru examenul de actorie, pentru că lucram. Nu aveam timp liber prea mult. Eram hotărâtă să încerc. Mi-am spus că dacă este drumul meu, reuşesc!

Voiam să merg la admitere neinfluenţată de păreri, teorii, sfaturi. Mi se părea, că numai aşa, părerea profesorilor din comisia de admitere ar fi fost sinceră, pentru că vedeau starea mea de natural. Surpriza a fost, că am intrat la clasa prof. Florin Zamfirescu, iar apoi am continuat masterul la clasa Gelu Colceag. Aveam cursuri de zi şi am renunţat la locul de muncă, pentru că nu puteam fi în două locuri în acelaşi timp.

Pe Cristian Mungiu l-am întâlnit prima dată, când şi-a lansat filmul "4 luni, 3 săptămâni si 2 zile". L-am cunoscut în urma interviului solicitat, pentru că luase premiu la Cannes. Atunci nu ştiam că vreau să dau la <<Actorie>>, lucram ca jurnalistă.

Ne-am revăzut după nişte ani, eu fiind studentă. Directorul lui de casting m-a sunat la telefon pentru a mă chema la probe pentru filmul <<După dealuri>>.Am avut noroc. Cristian Mungiu nu văzuse pozele mele. Prima probă am dat-o cu directorul de casting, şi apoi el a insistat ca să mă vadă regizorul, care nu m-a refuzat. Mai întâi, am citit un text în faţa camerei de luat vederi, apoi la următoarele probe care au durat cam trei săptămâni, am avut secvenţe din scenariu trimise pe mail, pentru învăţat textul, pentru ca, la următoarele probe, trebuia să interpretez cu partener.

La final, am fost aleasă pentru rolul prietenei <<Irinei Cornici>>. Filmările au început în noiembrie şi au durat cam două luni jumătate. Nu se putea filma într-o mănăstire, aşa că ne-am deplasat la Câmpina, unde se construise acolo un spaţiu asemănător unei mănăstiri, pregătit pentru filmarea secvenţelor.

Regizorul Cristian Mungiu, pentru că lucrează profesionist,  stă de vorbă cu fiecare actor în parte, m-a ajutat să-mi construiesc personajul, să ţin cont de acţiunile lui. Fiecare scenă avea energia ei. Ne-a ajutat pe toți, ca să rezolvăm totul, dar nu după o metodă anume. Ştie cum să ceară, ştie ce să ceară actorului, şi ştie cum să ne lase pe noi actorii, să ne răspundem singuri la întrebări. Şi nu ne-a răspuns la toate întrebările, ca să nu dispară acea căutare.

Am jucat rolul <<Voichiţa>>, prietena Irinei Cornici. Ne-a lăsat şi libertatea de a ne desfăşura, aveam toţi trei acelaşi scop şi cred că asta ne-a unit. Au fost şi scene unde ţinea foarte mult la anumite formulări. Am fost norocoşi că s-au filmat scenele cronologic. Era decizia regizorului. Aveam continuitate în desfăşurarea acţiunilor personajului.  Ca un jurnal. Chiar dacă scenariul era terminat, povestea era vie.

Montajul filmului s-a făcut pe fugă, pentru că se apropia înscrierea la Festivalul de la Cannes. La câteva zile am aflat că am intrat în competiţie, şi ne-am pregătit de zbor spre Franţa.  Trebuia să respectăm un protocol, gen interviuri, conferinţe de presă. Noi, actorii, ajungeam prima oară acolo, regizorul avea deja experienţă, mai fusese acolo, ştia ce prin ce urma să trecem, ce urma ca să facem.

După premiera filmului  <<După dealuri>> am plecat spre Bucureşti, până la finalul festivalului, când trebuia să ne anunţe cineva dacă intram în competiţia finală. Puteam aştepta acolo, dar trebuia să stăm până la mijlocul perioadei, pentru că aşa fusese programarea.

La Bucureşti am aşteptat cu emoţie, pentru că iniţial ni se spusese că vom primi telefon într-o anumită zi până la 10,30 dimineaţa, ca să ne anunţe că am intrat în competiţia finală, iar noi am primit telefon după 11,00. Am alergat la aeroport ca să prindem avionul  de 1,30 spre Franţa. Seara am ajuns la Cannes. Ne îmbrăcasem în aeroport pe fugă, şi nu am avut timp să ne machiem. Am intrat în sală cu întârziere şi ne-am deplasat spre locurile noastre, iar după cinci minute ne-au strigat. Mergeam spre podium cu emoţii, numai Cristian Mungiu era relaxat.

Până la premiera din România a filmului, din octombrie 2012, au urmat o serie de plecări la festivalurile de film din străinătate cu filmul<< După dealuri>>.

N-am să uit că din acest loc, Teatrul Tineretului Metropolis a început zborul meu în meseria de actor. M-am bucurat pentru premiul primit la Gala Spectatorului, din noiembrie. Nu m-am aşteptat. A fost cea mai mare surpriză pentru mine.

Cristian MUNGIU, NĂSCUT SUB O STEA REGALĂ

Îi era dat, ca să respire arta prin toți porii lui, iar arta filmului e calea prin care face imaginea frumoasă României în lume, chiar dacă alții o mânjesc intensiv acasă. Numai arta este singura noastră lumină care poate schimba în scurgerea veacurilor faţa urâtă a lumii.

Regizorul de onoare, care ne duce frumos în lume faima, are în astrograma sa o stea regală. Născut în zodia Taurului de la care moștenește rigoarea, dragostea de muncă asiduă, relația cu banii pe care-i prețuiește, în astrograma natală, Cristian Mungiu are în zodia creației, a Leului un aspect extrem de rar, cu vitală importanță și energie aparte în viața lui.

Regulus, considerată și steaua regalității, a succesului în creație, a grandorii la scară planetară, dar și a bogăției, e acolo, se află în apropiere de marele benefic, Jupiter. E o stea fixă, o are toată lumea, iar ea devine activă numai dacă sunt planete în apropierea ei. N-aș spune că devine rege Cristian Mungiu, însă rămâne un rege al artei sale filmul, respectat și premiat în țări unde domnește monarhia. Și nu numai. Franța are o istorie întreagă în acest sens, în regi și un împărat, câteva secole a îmbibat Europa, cu a sa influență molipsitoare în modele. O influență în costume, moravuri, arhitectură și modă de care ne-am molipsit și noi românii, care s-a risipit la al Doilea Război Mondial. Nu întâmplător cele două premii valoroase, i s-au decernat în Franța

Casa a cincea sau casa creației, adică zodia Leului, este guvernată de Soare. E unic în Univers, de la el avem lumina, fără ea nu există viață sau creația pe pământ. Soarele e stăpânul căruia i se aduc toate onorurile.

Jupiter de lângă Regulus impune nevoia de domni împreună, dă o deschidere fantastică în creație, evident, cu diferite trepte, emoții, în funcție și de alte tranzite, care vin cu alte energii bune, sau mai puțin bune.

Regulus poate aduce răsturnări spectaculoase, în funcție de direcția fiecărui nativ, de mărire sau de cădere, în funcție cum știe fiecare dintre cei marcați cu acest aspect să ducă “lupta contra Leului”, cum spuneau anticii, sau cum ziceau latinii, în mitologia lor, Hercule care a învins Leul din Nemeea.

Legenda spune că Heracle a învins leul după ce i s-au terminat săgețile, cu propriile mâini, luptă corp la corp, doar Heracle și Leul. Îl apucă cu mîinile, îi bagă genunchiul în plexul solar, Leul se sufocă și moare.

Heracle îl învinge pe Leu prin forța lui, nu prin arme, că a intuit unde se află tantienul Leului. Se știe că toate animale au un plex celiac, însă mai jos de acest plex există un punct, undeva în adâncime, ca un vid, îl are și omul, acest punct dacă este distrus, animalul moare. La om se află sub buric, la un centimetru mai jos, dar în adâncime. Acest punct “tantien” e cunoscut în școllie de artele marțiale, zen, budozen yoga, ca un centru energetic puternic, la care dacă te conectezi prin tehnici speciale, prin energia lui de susținere, forța e uimitoare.

Lecția mitului arată o deschidere spre infinit, o găsire a unei chei spre adevăratul sens al creației, al vieții prin creație.  În alt sens, cu moșteniri de familie și titluri nobiliare, această stea regală aduce tronul și coroana regală. Pentru omul de rând, care nu moștenește tron sau coroana regală, rămâne vie forța creatoare ce implică talentul, inspirația și imaginația. Atrage o distincție importantă, o medalie unică, un premiu pe care nu-l ia oricine. Implică ceva strălucitor obținut grație unor mari calități, mari nobleți, mari servituți. Adică, excesiv.

Când se fac nominalizările la Premiile Oscar, lista scurtă se va anunța în 15 decembrie, când planetele sunt în zodia lui Jupiter, iar nominalizările oficiale se fac în 21 ianuarie 2027. Jupiter în zodia Leului se află în tranzit, exact acolo,  reface aspectul de la naștere, lângă steaua regală și Jupiter natal. Chiar dacă e retrograd îi deschide drumul spre nominalizare la mai multe categorii de premii, însă îl mai avertizează ceva.

Gala de decernare a celei de-a 99-a ediții a Premiilor “Oscar” va avea loc în 14 martie 2027, la Dolby Theatre din Hollywood, Los Angeles. Jupiter va fi tot acolo când premiile se vor decerna, la fel ca și Marte, cel care organizează și conduce lumea, e primul, un deschizător de drumuri. Vizavi, în Vărsător se află Venus și Mercur. O zi cu șansă mare și unică, când munca lui cu slova  își merită aprecierea. Un ceas mare și bun!

Regulus aduce un mare potențial de ascensiune, onoare, recunoaștere a meritelor, glorie eternă, un nume care rămâne scris undeva de care toată lumea își va aminti,  dar și riscul căderii de la înălțime dacă succesul este însoțit de răzbunare, ură, interese meschine, egoism, aroganță sau abuz de putere.

Am schițat un portret cu un profil provizoriu, pentru că regizorul Cristian Mungiu se află la zenitul energiilor creative, iar crepusculul nu-şi arată semnele nici în stele, nici în viață, nici în film. Mai are mult de dat în arta filmului unde și-a pus amprenta consecvenţei, ambiţiei, tenacităţii, multe premii de luat, mult de oferit prin filmul vieții sale și biografia de succes.

ÎN CURÂND ÎNCEPE FESTIVALUL

Regizorul Cristian Mungiu, pe lângă faptul că a făcut câteva filme, a luat premii împortante,  a fondat în anul 2010, cu sprijinul delegatului general al Festivalului de Film de la Cannes, domnul Thierry FRÉMAUX, Festivalul “Les Films de Cannes à Bucarest”, care începe la finalul săptămânii.  În prezent festivalul este  organizat de Asociația “Cinemascop” și “Voodoo Films”.

Amintesc că expoziția de fotografie  ce cuprinde colecția din perioada de prospecție a filmului “Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu va putea fi vizionată până în 1  noiembrie 2026 în pavilionul expozițiilor temporare de la @artsafari_bucharest, adică până la finalul festivalului. 

INVITAȚII DIN FESTIVAL

După vizonarea filmelor: “Yesterday the Eye Didn't Sleep”, în regia lui Rakan MAYASI și “Low Expectations” în regia lui Eivind LANDSVIK, publicul din București va avea ocazia să-i întâtîlnească, în funcție de zilele din program când vor rula filmle la: Cinema “Elvire Popescu”, Cinema “Muzeul Țăranului Român” și la sala “Auditorium” de la Muzeul Național de Artă al României.

“YESTERDAY THE EYE DIDN’T SLEEP”, în regia lui Rakan Mayasi, este un film realizat fără scenariu, cu membrii reali ai familiei Al Mawla. Povestea este inspirată de experiența bunicii regizorului care s-a căsătorit forțat (IndieWire). Într-o comunitate de la granița dintre Liban și Siria, dispariția Gamrei și incendierea unui camion declanșează un conflict alimentat de vechi resentimente. În timp ce Yasser pornește în căutarea verișoarei sale, surorile Jawaher și Rim sunt desemnate să restabilească pacea prin sacrificii personale. Între tradiții apăsătoare, secrete și dorința de libertate, povestea explorează condiția femeilor și tensiunea dintre datorie, supunere și revoltă.

Sâmbătă, 31 octombrie, regizorul Rakan Mayasi va fi prezent pentru o întâlnire cu publicul festivalier la Cinema Elvire Popesco, după proiecția de la ora 20:00, iar la Muzeul Național de Artă al României, sala Auditorium, regizorul va introduce proiecția de la ora 12:30.

“LOW EXPECTATIONS”, în regia lui Eiving Landsvik, spune povestea Majei, o tânără muziciană care pare să fi ajuns puțin prea devreme la statutul de artistă cult în mediul online. Cariera ei de succes începe să se destrame, obligând-o să se întoarcă în orașul natal. În timp ce predă la liceu pentru a-și câștiga existența, ea se luptă cu depresia și se redescoperă în moduri neașteptate. Variety scria ca Marie Ulven (cunoscută și sub numele de Girl in Red în lumea muzicii norvegiene) o interpretează pe Maja cu o vulnerabilitate și o sinceritate aproape palpabile, întruchipând o persoană care a ajuns să-și ascundă fragilitatea sub o indiferență aparentă.

Regizorul Eivind Landsvik va fi prezent la București joi, pe 29 octombrie, unde se va întâlni cu publicul cinefil și va vorbi despre filmele sale și despre parcursul său cinematografic, la Cinema Muzeul Țăranului, după proiecția de la 20:30. Pentru întâlnire, consultați programul pe zile, ore, orașe, cinematografe,  de aici: https://filmedefestival.ro/les-films-de-cannes/program-bucuresti/

VOCI FEMININE PUTERNICE, ÎN PERSONAJE AUTENTICE

Filmul REHEARSALS FOR A REVOLUTION este construit din arhive personale, filmări de familie, imagini de la protestele de stradă, articole de presă și înregistrări audio ale regizoarei Pegah Ahangarani. Astfel sunt reconstituiți peste 40 de ani din istoria Iranului. De la primele zile ale Revoluției din 1979 până la războiul izbucnit în 2026, Pegah Ahangarani recompune amintiri personale și colective, conturând portretul unei țări marcate de represiune politică și animată de speranța neîncetată a unei noi revoluții.

Filmul A GIRL UNKNOWN, în regia lui Zou Jing, urmărește viața unei fetițe din China care este mutată între trei familii, de la vârsta de 6 până la 18 ani, primind de fiecare dată un nume și o identitate nouă. În căutarea unui sentiment de apartenență și a posibilității de a iubi, ea trebuie să învețe să navigheze între povara trecutului și incertitudinea viitorului, până când își găsește propriul drum.

“Variety” scria că filmul este o dramă de epocă sensibilă și reținută, care explorează impactul politicii copilului unic din China asupra vieții oamenilor, punând accent pe suferința emoțională și pe consecințele personale ale acestei politici.

Filmul LUCY LOST, în regia lui Olivier Clert, este o animație care invită la reflecție asupra umanității puse la grea încercare în timpul războiului. În anul 1915, pe insula engleză Scilly, o fată pe nume Lucy este crescută de niște pescari, despre care ea știe că nu-i sunt rude. Lucy are puține amintiri din trecutul ei. Este o perioadă sumbră, când războiul face ravagii pe continent. Milly, o nouă prietenă, o va ajuta să găsească piesele de puzzle din trecutul ei, iar Lucy va înțelege mai bine care este locul ei în lume. Variety scria că  Filmul Lucy Lost are un stil vizual influențat de producțiile clasice ale Studio Ghibli, în special în ceea ce privește designul personajelor, stil care îl face plăcut publicului. Filmul întră în cinematografe din 13 noiembrie.

Filmul DUA, regizat de Blerta Basholli, este o poveste complicată despre devenire. Pe măsură ce războiul se apropie în Kosovo, la sfârșitul anilor ’90, iar tensiunile etnice se intensifică, Dua, o adolescentă de 13 ani, se luptă să-și găsească locul printre cei de vârsta ei și să se adapteze propriului corp aflat în schimbare. După ce un incident zguduie comunitatea, ea însăși devine o țintă. Între violența cotidiană și amenințarea tot mai mare a exilului, rămâne prea puțin loc pentru descoperiri intime și treziri interioare.Dua a primit Premiul SACD anul acesta la Cannes.

Filmul ULYA, regizat de Viesturs Kairišs, o are ca personaj central pe o adolescentă de aproape doi metri înălțime care, în 1954, pleacă din satul natal la Riga pentru a se alătura unei echipe celebre de baschet. Ulya se confruntă cu dificultăți în a-și accepta propria înălțime și identitate. Dublă campioană olimpică (1976, 1980), de trei ori campioană mondială și de zece ori campioană europeană, ea este cea mai titrată jucătoare din istoria baschetului feminin.

 Despre atmosfera filmului, regizorul Viesturs Kairišs afirma într-un interviu: “Tatăl meu era fotograf amator, iar eu am moștenit cinci cutii cu rolele sale de film. Multe dintre scenele filmului, precum și atmosfera sa generală, sunt inspirate direct din fotografiile lui.”

Filmul LIMONOV: THE BALLAD, în regia lui Kirill Serebrennikov, îl are în centru pe un militant revoluționar, anarhist punk, scriitor clandestin, majordom al unui milionar din Manhattan. Dar și poet, amant al femeilor frumoase, agitator politic și romancier care scria despre propria măreție. Povestea vieții lui Eduard Limonov este o călătorie prin Rusia, America și Europa, în a doua jumătate a secolului XX.

Scenariul, scris în colaborare de Kirill Serebrennikov, Ben Hopkins și Paweł Pawlikowski, oferă un portret extrem de captivant interpretat extraordinar de Ben Whishaw (The Guardian).

În lumea cinematografică a lui Carlos Reygadas, granițele dintre real și imaginar, dintre corporal și spiritual, sunt rareori stabile. HEIL, JUPITER! se înscrie în această zonă de ambiguitate. În mijlocul valurilor învolburate și al stâncilor monumentale de pe un țărm îndepărtat, două cupluri tinere deschid porțile către un univers al realităților schimbătoare. Fără ca ele să știe, o entitate misterioasă le privește de sus, cu o judecată aproape divină. Între aceste lumi se conturează un univers aflat la granița dintre modern și primitiv, dintre tehnologia de ultimă generație și viața rurală, dintre corporal și mitic.

Acțiunea filmului TOO MANY BEASTS, regizat de Sarah Arnold, se petrece în zona rurală a Franței, unde fermierii și vânătorii sunt în plin conflict. Mistreții, prea mari și prea numeroși, devastează culturile. Brun, un fermier falit, se luptă să-și mențină ferma pe linia de plutire. Când președintele clubului îl împinge la limită, Brun îl împușcă și dispare fără urmă. Un an mai târziu, Fulda, un polițist impulsiv și instabil, proaspăt transferat în regiune, preia conducerea anchetei.Filmul a câștigat Premiul Europa Cinemas Label la Quinzaine des Cinéastes.

Low Experctations și Lucy Lost sunt distribuite în România de CAY Films, iar Limonov: The Ballad de Transilvania Film.

Festivalul de Film are loc prin bunăvoința partenerilor:

Prezentat de: UniCredit Bank

Cu sprijinul: Catena, Adrem, Groupama, Apa Nova – parte a Grupului Veolia

Partener de mobilitate: Cupra România

Proiect cultural finanțat de: CNC, Ambasada Franței și Institutul Francez din România, SACD, Institutul Cultural Român

Parteneri: Mercure Hotel, UNATC, Avanpost, Abator, Europa Cinemas, Cinema Elvire Popesco, Muzeul Național al Țăranului Român, Cinema Muzeul Țăranului, Muzeul Național de Artă al României, Apollo 111 Cinema, Unika, Stil Diamonds, Moët&Chandon

Partener media principal: PRO TV și VOYO

Parteneri media: Radio Europa FM, Agerpres, BIZ, Libertatea, Cinemap, Films in Frame, Cultura la Dubă, Cinefan, Cinefilia, Tonica, Ad Players, Cinemaraton, CineGhid, FILM, MovieNews, Munteanu, Liternet, Movienator, GenȘtiri, Cărturești, Like5, Daily Magazine, catchy.ro, AdPlayers.ro, A List Magazine, urban.ro, happ.ro, news.ro, F-Sides

Partener de monitorizare: mediaTRUST

Partener cultural: RFI România