TARTUFFE ȘI TARTUFISMUL, LA TEATRUL DIN PIATRA NEAMȚ

Am fost recent la Piatra Neamț la premieră și am văzut o comedie de moravuri, cu temă actuală, la care am râs. Când e premieră, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț e sărbătoare. Am văzut spectacolul cu piesa “Tarfuffe”, de Molière, după adaptarea lui Christopher Hampton și regizat de Vlad MASSACI.

Managerul Andrei MERCHEA și-a întâmpinat tare frumos publicul înainte de premieră. îl așteaptă, îl primește, îi este aproape. Câteva vorbe, un gând bun, programul de ziua teatrului, un discurs minunat, care arată câtă dragoste și grijă are față de spectator, iar spectatorul știe că acolo în teatru, găsește pe cineva care pregătește un repertoriu de spectacole pe gustul lui. Înseamnă mult respect față de plătitorul de bilet. Nu uită niciodată să amintească ordonatorul de credite, să-i mulțumească în fața spectatorilor: Consiliul Județean Neamț. N-am mai văzut așa ceva la premiere.

Foaierul era plin, semn că actualul manager a pus din nou teatrul pe harta orașului.  Se simte că iubește teatrul.

În sala elegantă de spectacol, îmi caut locul, în timp ce în scenă actorii sunt în décor, se mișcă, fac gesturi, lumina amplifică stările lor. Privesc din fotoliu spre scenă, spectacolul începe:“Tarfuffe”, de Molière, după adaptarea lui Christopher Hampton și regizat de Vlad MASSACI.

Teatrul Tineretului din Piatra Neamț este un teatru care-și respectă enorm creatorii,  cu “medalioane” în prezența lor în festival, omagiați la ziua teatrului, sărbătorindu-i cu stele încrustate în piatra din fața instituției, sau la premiera unui spectacol, în rețelele sociale făcându-le orații, lăsând moștenire valoroasă generațiilor următoare, să le ducă mai departe faima. Ca să își aminteascămereu de ei lumea, iar memoria teatrului să rămână vie.

Scenograful Andu DUMITRESCU și Regizorul Vlad MASSACI sunt doi dintre acești creatori. Colaborarea lor este lungă de două decenii, din anul 2003. Au lucrat împreună spectacole prin teatrele bucureștene, iar anul trecut s-au reîntâlnit artistic la Teatrul de Comedie unde au colaborat pentru spectacolul “Rinocerii”, de Eugen Ionescu, pentru care Vlad Massaci a avut nominalizare la Premiile UNITER în anul 2026. Anul acesta, în aceeași formație, i-am văzut la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț unde au colaborat pentru comedia superbă și destul de actuală, scrisă de J. P. Moliere.

Pentru regizorul Vlad Massaci, Teatrul Tineretului din Piatra Neamț este și primul teatru din provincie unde a fost invitat de către directorul Corneliu Dan Borcia să monteze, așa cum spune în interviul de pe site-ul teatrului. Se întâmpla în 1998, după ce avusese o nominalizare la Premiile UNITER pentru regia spectacolului “Trei femei înalte”, de Edward Albee, pe când era student. https://www.teatrultineretului.ro/?p=42477

Debutul promițător, nominalizat la un premiu important, i-a deschis un drum în teatru, astfel că, între 1988 și 2001 semnat regia spectacolelor: “Romanțioșii” de Edmond Rostand, 1999; “La Dallas” de Oliver Bukowski, 1999, “Cocoșei și puicuțe” de Willy Russell, 2001.

TEATRUL TINERETULUI DIN PIATRA NEAMȚ ÎMPLINEȘTE 68 DE ANI!

În 28 septembrie a ieșit la scenă, în teatrul amintit, cu premiera “Tartuffe” de Jean-Baptiste Poquelin, cunoscut mai bine ca Molière (1622 – 1673) dramaturg care a trăit în teatru, a scris teatru pentru teatru, nu literatură dramatică adaptată pentru scenă. Comediile sale în versuri respiră adevăr și viață din care se revarsă o voluptate ludică. În personaje a pus spiritul unei societăți întregi. Astăzi e cel mai iubit și longeviv, cel mai jucat dramaturg.

Biografia lui Molière privind viața dedicată teatrului înseamnă trupa “Ilustre-Théâtre”, dramaturgia pe care a scris-o, protecția Regelui Ludovic al XIV-lea și La  Théâtre du Palais Royal de la Versailles, palatul regelui unde regalitatea devine spectacol, costumul înseamnă rang nobiliar, simbol de putere, luxul o datorie de stat, moda un camp de tensiuni.

Prin piesa de teatru, dramaturgul arăta un fenomen ce lua amploare în societatea franceză. Fenomenul de infiltrare este atât de puternic, încât dramaturgul îi dă viață în opera sa prin personajul „Tartuffe”. Dar unii se recunosc în opera genial scrisă,  cu subiect valabil și azi, însă ei nu suportă să se vadă acolo.

În casele aristocraților de la Curtea Regelui Soare se infiltrau fețe bisericești, care se recomandau drept călăuze spirituale, pentru a le lua bunurile materiale, manifestându-se cu multă evlavie, mai catolici decât Papa de la Roma, cu accent pe deviza bisericii: “Crede și nu cerceta!”

Scandalul în epocă pornește de la faptul că biserica nu putea tolera aluziile la clericii ei zugrăviți cu mult har în piesa sa de către dramaturgul cu intenția de a corecta moravurile societății. Arhiepiscopul Parisului protestează, președintele Parlamentului, autoritar și bigot ia atitudine: “Nu se cuvine ca un actor să dea oamenilor lecții de morală!”

Impactul a fost puternic atunci, încât numele impostorului a devenit expresie cu sens în dicționarul de moravuri al francezilor: „il est un tartuffe“.  Pentru a spune despre cineva că este un impostor. Generând apoi, “tartufismul”.

Christopher James Hampton (n. 26 ian. 1946) de origine portugheză, dramaturg, scriitor, regizor, producător, compozitor și autor de versuri, premiat cu două “Oscaruri” pentru scenariile de film: “Tatăl” în anul 2020 și “Legături periculoase” în 1998 precum și alte premii importante, rescrie comedia lui Molière.  Cu o replică scurtă fără vers, pune în rolul lui “Tartuffe” un cerșetor evlavios, adus de Orgon în casa sa, scoțând în evidență fenomenul imposturii. Acesta se infiltrează în familia respectivă pentru a obține bani, încât Orgon vrea să-i dea fata de nevastă, apoi îi donează și casa.  

Spectacolul care a ajuns la inimile spectatorilor regizat de Vlad Massaci va avea viață lungă în repertoriu, pentru că regizorul traduce excelent textul din limba engleză, păstrând replica vie, scurtă, plină de haz. Cucerește publicul.

Iată ce ne spune despre spectacolul pe care l-a regizat cu har și multă bucurie:“TARTUFFE a fost mereu un text actual dar azi, în 2026, el este un text acut. Adaptarea lui Christopher Hampton îmbină eleganța clasică a lui Molière cu concretețea relațiilor de azi. E un text despre orbirea voluntară în fața imposturii. Ne pune întrebări despre mecanismul psihologic prin care un om obișnuit se transformă într-un sectant, într-un inamic al propriei familii, despre măsura în care victima devine complice cu agresorul ei. In lumea de azi TARTUFFE nu ne mai vorbește doar despre impostorul religios ci, mult mai mult, despre impostorul din politică. Trăim în epoca în care Tartuffe nici nu mai face efortul de a-și ascunde adevărata identitate“!

Ceea ce m-a uimit și m-a bucurat, în același timp, este conceptul spațiu scenic/instalație video/lighting & sound design a lui Andu Dumitrescu. Înțelege cel mai bine, că în “Tartuffe” casa e un personaj, iar spațiul de desfășurare al spectacolului e cheia pentru mecanismul comic. Îi dă viață în scenă proiectând lumina pe un con cu vârful în jos, format din plăcuțe care nu se unesc între ele, agățat de ștăngi, coborât mijlocul scenei. Exact ca un candelabru.

Am urmărit lumina proiectată pe acele plăci ce alcătuiau candelabrul, precum și spectacolul ei produs de culoare, pe ritmul muzicii. O lumină ce marca stări, dar și tensiunea din familie.Există o psihologie a culorilor pe care scenograful pare că nu e străin de ea.  Fiecare culoare generează un efect, o stare, o emoție și o energie bună spectatorului. Mai ales tonurile de albastru, mov, violet.

La final, apare pe fiecare plăcuță chipul impostorului din zilele noastre, ce le-a luat cu totul mințile unora, cu replici din desene animate, Dumnezeu și toți sfinții pe buze, inima goală și sufletul pustiu. Patologie pură.

Muzica live la pian, în interpretarea minunată a interpretului, pe care regizorul îl integrează excepțional, în spectacol, la final. Ca și cum a avut rolul de a vedea tot, în acea familie, poartă mască, vine cu o soluție în familia lui Orgon.

Actorii luminează în scenă, fiecare separat, în rolul său, sunt bine direcționați. Spectacolul este un regal de zile mari. Meritul e și al regizorului Vlad Massaci. Bravo!

  

E sclipitoare actrița Cristina Ciulei în rolul “Dorine”. Umple spațiul când joacă, rostește cu dicție, e acolo prezentă și când nu are replici, la fel de expresivă. O actriță care a venit de puțin timp în acest teatru, însă e un mare câștig pentru instituție și trupă. Se simte că își face meseria cu pasiune și har.

Tudor Tăbăcaru e magistral în rolul “Orgon”. La fel și Emanuel Becheru în “Tartuffe”. Gina Gulai în “Doamna Pernelle” are un rol mic, însă face din el o bijuterie în scenă. Elena Popa fascinează în „Elmire”. Cucerește sala și Paul-Ovidiu Cosovanu  în rolul “Damis”. Macrina Bârlădeanu e ușor stridentă în rolul “Marianne” din cauza vocii. Alte roluri făcute cu măiestrie: Valentin Florea în rolul “Cléante”, Florin Hrițcu (“Valère”)  Victor Giurescu (Loyal) și  Dan Grigoraș (Comisarul).

Fiecare epocă și-a avut impostorii ei. Tartufismul a devenit fenomen și la noi.

Comedia de succes, va avea viață lungă în teatru. Am râs și am ascultat hohotele în cascade ale celorlalți, am mirosit plânsul fericit și am văzut la finalul spectacolului fața plină de bucuria sărbătorii, în timp ce se îndreptau spre ieșire. Se simțea în jurul lor, în sală. Aplaud rar în picioare la spectacole, dar de data aceasta am făcut-o cu tot dragul.

Regizorul meticulos nu lasă nimic la voia întâmplării în spectacolul care trezește întrebări, trimite la „căzut pe gânduri”. Despre cât de frumos a rezolvat finalul, veți vedea la spectacol.

Neapărat să mergeți la spectacol dacă treceți prin Piatra Neamț!

APLAUZE ECHIPEI!

traducere din limba engleză de Vlad Massaci

după adaptarea lui Christopher Hampton

distribuția

Tartuffe  –Emanuel Becheru

Orgon – Tudor Tăbăcaru

Elmire  –Elena Popa

Cléante  -Valentin Florea

Mariane – Macrina Bârlădeanu

Damis – Paul-Ovidiu Cosovanu

Valère – Florin Hrițcu

Loyal – Victor Giurescu

Doamna Pernelle – Gina Gulai

Dorine-  Cristina Ciulei

Comisarul – Dan Grigoraș

regia Vlad Massaci

concept spațiu scenic/instalație video/lighting & sound design Andu Dumitrescu

muzica live Daniel Rudichi/Bogdan Ifodi

fotografii Volker Vornehm

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *