Epoca (Sankt)țiunilor: se pot câștiga războaie „din pix”?

Judecând după evenimentele recente putem spune că suntem martori la ultimele zile ale războiului convențional așa cum îl știam cu toții. Chiar dacă armele convenționale reprezintă în continuare un atu al marilor puteri militare, recent am observat o trecere de la tehnici militare fizice, palpabile, cu mișcări de trupe și poziționări defensive, la practici mai puțin vizibile imediat, cum ar fi atacuri cibernetice, răspândiri de știri false sau dezinformare cu rolul de a destabiliza națiunea rivală. Aici putem aduce în discuție și tema sancțiunilor economice, cele mai recente vizând Federația Rusă ca urmare a invaziei Ucrainei. Intrăm într-o nouă eră în care liderii militari vor fi formați în domeniul finanțelor și al comerțului și nu în cel marțial?

În ce constau sancțiunile?

Sancțiunile economice pot avea mai multe forme și pot afecta sectoare diferite, dar și „persoane” diferite, ele putând viza atât cele fizice cât și cele juridice. Sancțiunile pot restricționa sau interzice, de exemplu, călătoriile cetățenilor țării sancționate în țările care au emis pachetul de sancțiuni. Mai mult decât atât, conturile și bunurilor unor cetățeni din statul sancțioant pot fi „înghețate” sau chiar confiscate. Încă dinainte de a începe războiul Regatul Unit a anunțat „înghețarea” activelor a trei oligarhi ruși (Gennady Timchenko, Boris Rotenberg and Igor Rotenberg), accesarea, transferul sau vânzarea acestor active fiind blocate. După demararea invaziei tot mai mulți oligarhi s-au văzut sancționați, conturile acestora fiind blocate și chiar iahturile lor de lux fiind ridicate de către autorități. Pe listă se găsește și Roman Abramovich, patronul clubului sportiv Chelsea (pe care dorește să îl vândă în prezent), dar și Vladimir Putin (într-o premieră mondială). Trebuie menționat că Elveția s-a alăturat acestor sancțiuni, un eveniment de mare importanță dat fiind reputația țării pentru „arta sacră a secretului bancar”.

Mai mult decât atât, sancțiunile economice pot restricționa investițiile în țara vizată, exact ce s-a întamplat înainte de război, Statele Unite blocând investițiile către cele două republici separatiste din estul Ucrainei. Sancțiunile pot chiar bloca accesul țării vizate la piețele financiare internaționale, un proces asemănător cu obiectivul american și european de a scoate complet Rusia din sistemul financiar internațional SWIFT care facilitează schimbul de informații cu privire la tranzacții internaționale. În prezent doar un număr de bănci rusești au fost deconectate de la SWIFT. Cu toate acestea, folosirea SWIFT-ului în scopuri politice erodează încrederea acestui sistem și neutralitatea care îl caracterizau până acum. Putem fi martori la apariția mai multor sisteme asemănătoare?

De departe cele mai cunoscute sancțiuni sunt cele care afectează negativ comerțul unui stat supus acestui regim, aici putem menționa interdicții de importuri din acea țară sau limitarea exportului de anumite bunuri către acea țară. Aici de obicei putem vedea că bunurile și serviciile afectate sunt în general strategice sau care aduc un aport mărit economiei din țara „țintă”. Unele sancțiuni pot chiar viza transferurile de tehnologie. Totodată, aceste restricții pot culmina într-un embargou care vizează anumite bunuri și servicii sau unul complet care sistează complet relațiile comerciale cu țara sancționată. Aici putem menționa embargoul american asupra Cubei sau embargoul euro-atlantic asupra Chinei cu privire la exportul de armament. Până acum putem spune că un embargou împotriva Rusiei nu întră în discuție. Totuși, deconectarea Federației Ruse de la SWIFT va afecta negativ comerțul acestei țări, chiar dacă sectorul energetic nu a fost vizat de sancțiuni dedicate. Este posibil ca vestul să păstreze această „carte” pentru a îngenunchea și mai mult economia rusă.

Care este rolul lor?

Chiar dacă un pachet de sancțiuni pare sinonim cu circumstanțele economice, în realitate ele sunt introduse din varii motive de ordin politic, militar sau geopolitic. De fapt, sancțiunile economice reprezintă doar o „armă” din multele abilități ale puterilor globale, dat fiind că statutul de putere are mai multe conotații, aceasta putând fi militară, navală, economică, comercială sau chiar culturală. Așadar, spațiul economic financiar și comercial reprezintă doar un front în care statele puternice își arată abilitățile (fie ele de constrângere sau nu).

De cele mai multe ori sancțiunile sunt introduse de către un stat (cum ar fi Statele Unite), o alianță (Statele Unite și aliații săi din NATO sau din Pacific) sau o organizație (Uniunea Europeană sau Organizația Națiunilor Unite). Motivația din spatele acestor mecanisme au legătură cu încălcări ale dreptului internațional (cum ar fi anexarea Crimmeei de către Rusia), încalcarea drepturilor omului (vezi sancțiunile împotriva Africii de Sud în perioada Apartheid sau acuzațiile curente ale vestului cu privire la crimele de război din Ucraina) sau dorința comunității internaționale de a schimba un regim politic care destabilizează ordinea globală sau încalcă cele menționate mai sus, cum ar fi Coreea de Nord sau Irak în perioada lui Saddam Hussein.

Putem argumenta că la baza oricărui regim (oricât de autocratic ar fi el) stă un contract social, de cele mai multe ori cetățenii țării ignorând situația politică în schimbul creșterii nivelului de trai. O astfel de situație poate fi regăsită astăzi în China, țară în care oamenii, într-o enunțare oarecum cinică, sunt relativ apatici față de modul în țara este guvernată de un singur partid cu grade îndoielnice de transparență, dat fiind nivelul de trai care s-a apreciat considerabil în ultimele decenii. Asta face ca o posibilă constrângere economică să poată duce la schimbări în ceea ce privește clasa politică, principalul obiectiv al „vestului” (dat fiind că aceștia se regăsesc mereu printe țările care apelează la aceste mecanisme) este de a introduce standardele democratice acolo unde acestea fie nu sunt respectate, fie lipsesc cu desăvârșire.

Așadar, aceste constrângeri economice au de fapt rolul de a eroda monopolul asupra puterii într-o anumită țară și de a pune presiune (prin sistarea anumitor avantaje economice) cu rolul de a soluționa o criză, fie ea de natură umanitară, politică sau militară. Mai mult decât atât, sancțiunile vizează direct bugetul unei țări. Fie că vorbim despre recenta depreciere a rublei, inflație sau șomaj, aceste elemente fac ca bugetul Rusiei să se afle sub mari presiuni, asta putând duce ca războiul din Ucraina să nu mai fie rentabil pentru Kremlin (asta în cazul în care a fost vreodată).

Funcționează?

Gradul de succes al sanțiunilor economice diferă, iar acest mecanism este puternic criticat. Principala critică are legătură cu modul în care aceste constrângeri afectează nu doar clasa politică sau elita unei țări, dar și cetățenii de rând și întreprinderile „prinse la mijloc”. Totodată pot apărea și victime colaterale, adică indivizii și firmele care se află pe teritoriul țării care impune sancțiuni. De exemplu, dacă în viitor vom fi martori la sancțiuni dedicate împotriva industriei energetice rusești, atunci nu doar cetățenii ruși au de pierdut, ci și noi ca umili consumatori europeni de gaz.

În al doilea rând, aceste constrângeri de natură economică tind să aibă succes atunci când țara „țintă” este integrată (din punct de vedere financiar bancar și comercial) cu comunitatea internațională, adică rezultatul este strâns legat cu nivelul de globalizare al statutul „pedepsit”. Din acest motiv țări precum Coreea de Nord nu au suferit major de pe urma mecanismul, dat fiind gradul lor ridicat de izolaționism.

Asta nu face decât să ridice și mai multe semne de întrebare la adresa noilor restricții financiare impunse Rusiei, care, chiar dacă au avut succes în 2014 (dat fiind recesiunea prin care Rusia trecea la acea vreme), este posibil ca astăzi să nu aibă efectul dorit. Economia Rusiei s-a îmbunătățit față de 2014, iar Kremlinul a luat măsuri pentru a reduce gradul de dependență de restul economiilor mondiale. Din acest motiv este considerat că singura zonă „sensibilă” a Moscovei este sectorul resurselor naturale care, dacă va fi supus constrângerii, va răni semnificativ puterea economică, dat fiind dependeță lor de export de gaze, paladiu, aluminiu sau nichel. Totodată perdanții se vor număra și în rândul firmelor și consumatorilor care depind de aceste importuri din Rusia.

Totuși, semnele că economia rusă nu este complet imună au încep să se vadă, bursele rusești pierzând 20% din valoare de la începutul anului (când războiul din Ucraina era doar un zvon). Cu toate acestea, Bursa de la Moscova amână dezastrul, aceasta rămânând închisă în prezent. Restul sancțiunilor pot să reducă Produsul Intern Brut cu 1%, iar blocarea Rusiei de la sistemul SWIFT cu încă 5%. Tot mai multe companii occidentale s-au retras de pe piața rusă, iar multe intreprinderi rusești riscă faliment. Sancțiunile impuse până în prezent au afectat cel mai mult rubla și rezervele de valută ale Moscovei, Banca Naționala a Rusiei mărind astfel dobânzile la 20% și impunând companiilor și indivizilor să-și convertească monedele străine în ruble pentru a contracara criza valutară, rubla pierzând mai bine de 30% din valoare de la începerea războiului. Totuși rămâne neclar dacă aceste mecanisme pot produce o schimbare în politica externă a Rusiei sau chiar în configurația sa electorală, o bună parte din ruși susținându-l pe Putin și antagonizând vestul, poate chiar mai mult de la impunerea sancțiunilor.

Cu toate acestea, există și cazuri în care sancțiunile au funcționat și au dus la schimbări de regim sau la aplanarea unor tensiuni, cum ar fi sfârșitul erei Apartheid în Africa de Sud, rezolvarea crizei politice (cu tendințe autocrate) din Guatemala în 1993 sau disputa diplomatică dintre Grecia și Albania din 1995 când Albania a condamnat (abuziv) la închisoare pe viață cinci etnici greci.

Așadar, putem spune că gradul de succes al sancțiunilor poate fluctua și varia în funție de situația economică, nu numai a țării care apelează la aceste mecanisme, dar și a țării vizate. Un lucru este cert: aceste mecanisme devin din ce în ce mai comune și mai reprezentative pentru situația geopolitică actuală. De fapt, ne putem aștepta ca în viitorul apropiat Statul Major să conțină atât oameni din spațiul militar cât și din spațiul economic. Asta arată cât de mult ne îndreptăm spre un război hibrid, departe de cel convențional bazat pe foc și plumb. Va trebui totuși să ne întrebăm dacă această nouă doctrină face mai mult rău decât bine și dacă în această noua eră globalizarea devine un dezavantaj sau un atu.