File de istorie. Minunea de la Alba Iulia săvârșită de Mihai Viteazul, așa cum a povestit-o Petru Movilă arhiepiscop și mitropolit al Kievului, într-un document din secolul al XVII-lea

Motto: „ Voi nu sunteți mărturisitori ai dreptei credințe căci nu aveți Harul Sfântului Duh în biserica voastră.” (Mihai Viteazul, către catolici la Alba Iulia).

Când Mihai Voivod domn al Ugro-Vlahiei, l-a alungat pe cardinalul domnitor al Transilvaniei Andrei Bathory (21 martie-3 noiembrie 1599) și a luat șceptrul Ardealului, a sosit în orașul de scaun numit Bălgrad (Alba – Iulia) și a voit ca să zidească acolo, în oraș, o biserică ortodoxă, însă preoții, orășenii și toți boierii, fiind de credință latinească (catolici), nu i-au îngăduit s-o zidească, zicând că ei sunt de credință dreaptă și de acea nu doresc să aibă în orașul lor o biserică de lege străină. Atunci domnitorul le-a spus: „Voi nu sunteți mărturisitorii dreptei credințe, căci nu aveți Harul Sfântului Duh în biserica voastră. Noi însă fiind drept-credincioși, avem puterea cea adevărată a Harului Sfântului Duh, pe care și cu fapta suntem gata  întotdeauna s-o arătăm, cu ajutorul lui Dumnezeu.” 

Dar ei doreau să-și dovedească dreptatea prin înfruntare de cuvinte și dispute.  Ci el a zis: „Nu prin dispute ci cu fapta vreau să o dovediți, altfel vă voi arăta eu, întru încredințarea tuturor.” Iar aceștia i-au spus: „Cum să arătăm? Căci nu e cu putință să dovedim decât cu cuvântul Sfintelor Scripturi.” El le-a zis: „În dispute este osteneala fără de capăt, dar noi,  fără înfruntări de vorbe, putem ușor dă dovedim cu ajutorul lui Dumnezeu, haideți a zis, în mijlocul orașului și acolo să ni se aducă apă curată iar arhiereul meu și preoții să o sfințească în văzul tuturor. Tot așa să o facă și ai voștri, deosebit și sfințind-o, o vom  pune în biserica voastră cea mare,  în vase osebite, pe care le vom astupa  și le vom pecetlui cu pecețile noastre, pecetluind și ușa bisericii, pentru 40 de zile. Iar apa cui va rămâne nestricată, ca și cum de-abea ar fi fost scoasă din izvor, credința aceluia este dreaptă, iar dacă apa cuiva se va strica, credința lui este rea. Dacă apa mea va rămâne nestricată, cum nădăjduiesc că mă va ajuta Dumnezeu, voi să nu vă împotriviți și o să-mi îngăduiți să construiesc biserica, iar dacă nu,  facă-se voia voastră, nu o să o mai zidesc.

 Ei au strigat cu toții într-un glas „Bine, bine, așa să fie.” A doua zi dimineață, a ieșit domnitorul cu toți boierii și curtenii săi în piață, cu episcopul și cu preoții, slujind Litia după obicei, cu cruci, cu lumânări și candele. Ajungând la locul pregătit, au săvârșit Marea Sfințire a Apei, rugându-se cu toții lui Dumnezeu, cu lacrimi și suspine, să proslăvească dreapta credință, iar pe cea rea să o facă de rușine.     

  Tot în piață, dar ceva mai departe, în fața tuturor latinii au sfințit apa și au sărat-o. După care, astfel sfințindu-și apa, fiecare a turnat-o într-un vas, apoi și-au pus pecețile pe ambele părți ale vaselor, le-au dus și le-au pus în Biserica Mare, au încuiat ușile, le-au pecetluit și au plecat.     

   În fiecare zi, domnitorul cu episcopul, cu preoții și cu dreptcredincioșii se rugau, postind. Tot așa au făcut și latinii și după ce au trecut 25 de zile, Dumnezeu, i-a dat episcopului un semn, iar acesta s-a dus de grabă la domnitor zicându-i:; „Doamne cheamă-i pe latini și pe preoții lor și nu mai aștepta  ziua a- 40 -a, cea hotărâtă să mergem la biserică  și să desfacem pecețile, să deschidem ușile. Vei vedea harul lui Dumnezeu, iar robii Lui care-și pun cu adevărat nădejdea în El, nu se vor face de rușine.

Domnitorul chemându-i  pe toți, după-cum  l-a sfătuit episcopul, a mers la biserică și deschizând ușile, au intrat cu toții. Mai întâi episcopul ortodox îngenunchind, s-a rugat în lacrimi la Dumnezeu zicând: „ Doamne Dumnezeule, unul în Sfânta Treime slăvit și preamărit, precum înainte vreme pe dreptul Tău Ilie i-au auzit vestind cu foc adevărul Tău și I-ai rușinat pe cei de rea credință, auzi-mă acum și pe mine robul Tău nevrednic, dimpreună cu toți robii Tăi de aici, nu pentru vrednicia noastră, pe care nu o avem, ci pentru slăvirea numelui Tău sfânt și pentru întărirea credinței noastre,  care este adevărata credință în Tine, arată Harul Sfântului Duh în apa aceasta ca prin nestricăciunea adevărată a Sfântului Duh. Căci Tu ești singurul care pe toate le binecuvintezi și le sfințești, Dumnezeul nostru, și slavă Ție înălțăm, Tatălui, Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor amin.” Ridicându-se a început a cânta: „Doamne, Lumina mea și Mântuitorul meu, de cine să mă tem?” A rupt pecetea vasului cu apa sfințită și, uitându-se la ea a găsit-o mai curată și mai limpede decât înainte, cu mirosul neschimbat, ca și cum atunci a fost luată dintr-un izvor curgător, după care a strigat zicând: „ Slavă Ție Dumnezeul nostru, care ți-ai plecat urechea la rugăciunile noastre, mărire Ție, care slăvești Biserica Ta, slavă Ție, care întărești cu slavă credința cea dreaptă și nu ne-ai făcut de rușine în așteptările noastre.” Zicând apoi către toți: „Veniți să verdeți cum a stat această apă atâtea zile rămânând nestricată datorită Harului Sfântului Duh și încredințați-vă că adevărată este credința noastră Ortodoxă.”

  Latinii, rugându-se și făcând slujba  după cum le era rânduiala, au rupt pecetea vasului lor în care se afla apa, și cum l-au destupat toată biserica s-a umplut de duhoare, aceștia înspăimântați au strigat cu uimire: „Adevărată este credința  grecească pe care oi ține domnitorul. Să-și zidească,  deci biserica în orașul nostru, căci, fiindcă nu i-am îngăduit, Dumnezeu s-a mâniat pe noi împuțindu-ne apa.”      

  Latinii făcându-se de ocară cu preoții lor, s-au împrăștiat cu mare rușine, iar unii dintre ei au trecut la Credința Ortodoxă.        Domnitorul, cu episcopul său, cu preoții, cu toți boierii și ostașii săi, plini de bucurie și fericire, s-au întors la curte, slăvindu-L și mulțumindu-i  lui Dumnezeu pentru minunea făcută și pentru întărirea adevăratei Credințe Ortodoxe. În aceiași zi domnitorul a făcut  un mare ospăț pentru întreg orașul și pentru toată oastea sa.       

Toți locuitorii Țării Ardealului, cu jurământ s-au arătat bucuroși să zidească biserica și să nu o dărâme niciodată.        Domnitorul a dat poruncă să înceapă de îndată construirea bisericii (nu în Cetate, pentru ca nu cumva,  odată cu schimbarea vremurilor,  să fie dărâmată, ci în Cetate înafara ei aproape de ziduri într-un loc ferit și frumos).”         Cunoscându-și parcă sfârșitul mucenicul martir  creștin ortodox Mihai Viteazul, îi scria în anul 1600 marelui duce al Toscanei Ferdinand I de Medici (1587-1601) următoarele: „În vremea aceasta oricine poate vedea că nu am cruțat nici cheltuieli, nici osteneală, nici sânge, nici însăși viața mea, ci am purtat războiul așa de multă vreme singur, cu sabia în mână, fără să mai fac fortărețe, nici castele,  nici orașe, nici măcar o casă  din piatră unde să mă pot retrage, ci abea una singură  pentru locuință și fiind eu în acele țări îndepărtate și necunoscute, nu am pregetat în a mă alătura cu puterile mele și cheltuieli peste măsură pentru Sfânta Creștinătate, ne fiind silit de nimeni, ci ca să am și eu un loc și un nume în creștinătate, am părăsit toate celelalte prietenii care le aveam.”

Mihai Viteazul a ridicat  biserica în anul 1597 cu hramul „Sfânta Treime” și care  a reprezentat centrul Mitropoliei Ardealului în secolul XVII,  aici slujind ierarhii: Ilie Iorest (1640-1643), Simion Ștefan (1643-1656) și Sava Brancovici (1656-1680).     

  Biserica nu s-a păstrat, fiind dărâmată împreună cu întreg complexul monahal creștin ortodox în anul 1714 de către regimul imperial Hasburgic, în vederea ridicării Noii Cetăți Bastionare, pe vechiul amplasament al Cetății Medievale a Bălgradului.         

Despre acest sfânt lăcaș de cult, istoricul Nicolae Iorga spunea:; „Este cel mai trainic și de folos lăcaș al nostru de peste munți.” 

 În vremurile noastre a fost construită biserica  care amintește  de Mitropolia Ardealului. Construcția a început în anul 1988, amplasată  cât de aproape s-a putut de locul fostei Mitropolii a lui Mihai Viteazul, în apropierea  zidurilor Cetății Alba Carolina, fiind construită din lemn în stil maramureșean, folosită din anul 1992. Pictura a fost realizată de Nicolae Bălan. Sfințirea lăcașului  cu hramurile: „Sfânta Treime” și „Sfântul Siluan Athonitul” a avut loc  pe data de 26 noiembrie 2006.       

 Scopul acestei bisericuțe memoriale este acela de a ține trează în inima și sufletul românilor imaginea vie  a marelui unificator voievodul Mihai Viteazul, iar Alba Iulia a fost la acea vreme Capitala Ortodoxiei din Transilvania.

Bibliografie:

1). Ion Coja – Articol „ Din arhiva SITE-ULUI: „ Minunea de la Alba Iulia săvârșită de Mihai Vodă, așa cum a povestit-o Petru Movilă – 14 decembrie 2019”.

2). „Minunea de la Bălgrad.” – Cum i-a convins Mihai Viteazul pe catolici să îl lase să construiască o biserică ortodoxă la Alba Iulia – ziarul Adevărul.ro din 5 august 2020 – autor Dorin Țimonea.

3). Alba 24.ro – „Minunea de la Bălgrad” : Mihai Viteazul și puterea  preoților ortodocși de sfințirea apei, cum i-a convins  voievodul pe catolici să îl lase să ridice o biserică ortodoxă la Alba Iulia, – Articol din 16 septembrie 2017, redacția Alba Iulia 24.ro;

4). Articol – 23 iulie 1601, Mihai Viteazul trimite un memoriu marelui duce al Toscane Ferdinand de Medici, considerat prima autobiografie din literatura română – Cer și Pământ Românesc – 23 iulie 2018;

   5). Biserica Memorială  „Mihai Viteazul” QR

Col. (rtr.) NCOLAE PARASCHIVESCU 

Jurist-teolog DRAGOMIR VLONGA

  – Alba Iulia –           19. 04. 2023.