Sărbătorile de altădată – Sântilie (20 iulie)

Sântilie ( 20 iulie – Sfântul și slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul )

 În vechime ziua de 20 iulie Sântilie (Sfântul Proroc Ilie), era ținută cu mare frică de toți membrii comunității arhaice românești, știindu-se că Sântilie este stăpân peste ploaie, grindină, fulgere, tunete, trăsnete și foc, toate aceste cumpene fiind trimise, se zice, peste ogoarele celor care nu țineau ziua lui Sântilie. Mulți credeau chiar că  e mai bine să lucrezi la Paști decât de Sântilie. Pe vremuri, sărbătoarea Sfântului Ilie ținea trei sau șapte zile, cuprinzând și ziua lui Ilie Pălie ( din 21 iulie) și teribila Focă din 22 iulie  despre acestea relatez în continuare.

 Pe vremuri, Ilie era unul dintre cele mai frecvente  și populare nume românești, stând la loc de cinste alături  numele de Ion, Vasile, Gheorghe, Nicolae sau Andrei. În română, se pare că a intrat pe filiera geacă, unde este întâlnit sub forma „Elias”, dar se va transforma în românescul Ilie.  Amploarea sărbătorii de Sfântul Ilie, cu toate credințele și obiceiurile  care sunt păstrate vii până astăzi, demonstrează, fără atestări documentare, faptul că acest cult a lui Ilie a pătruns în onomastica românească cu foarte multă vreme în urmă.

Pentru a înțelege modul în care era respectată odinioară sărbătoarea lui Sântilie redăm un fragment dintr-o legendă românească: „De când cu începutul lumii, Dumnezeu a dat pământul în stăpânirea Dracului, numai a zis să se poarte bine. Înmulțindu-se  diavolii, Sfântul Ilie a rugat cu atâta credință pe Dumnezeu să-i dea putere asupra Diavolului până i-a trimis Dumnezeu car de foc și patru cai cu aripi și l-a luat la cer. Dumnezeu i-a dat tunetul și fulgerul și când a slobozit Sfântul Ilie tunetul în draci, cu gândul să-i prăpădească pe toți,  cerul și pământul s-a cutremurat. Da, Dumnezeu s-a supărat tare pe Sfântul Ilie că a zis că și dracii sunt buni la ceva; de n-ar fi ei, oamenii nu vor avea frică. Pentru aceasta i-a luat o mână și un picior lui Sfântul Ilie, că altfel era prea tare”. Chiar și în aceste condiții, Dumnezeu a hotărât să-i dea puteri depline asupra dracilor; totuși aceste puteri le are numai de ziua sa, însă „Sfântul Ilie nu știe când e ziua lui, căci  dacă ar ști, ar face, de bucurie mare, un chef și o veselie de s-ar prăpădi lumea”. Dracii încearcă să scape de furiosul Sântilie ascunzând-se în animale (mai ales în câini, pisici și capre), în scorburile unor copaci (stejari, carpeni etc.), sub pragurile caselor, în turlele bisericilor sau chiar în oameni; cu toate acestea Sfântul Ilie nu ezită să trăsnească oriunde s-ar aciua vreun Michiduță, așa încât oamenii obișnuiau să facă, după fiecare fulger, semnul crucii, știind că Dumnezeu i-a poruncit Sfântului Ilie să dea în toate, numai în cruce nouă nu!

 Ca la orice mare sărbătoare, oamenii își aduceau aminte și  de sufletele morților; acum, la Moșii de Sântilie, erau vizate în special sufletele copiilor morți, femele având obiceiul să cheme copii străini sub un măr, să-l scuture și să dea de pomană mere, crezându-se că așa se veselesc morții.  În fapt, era vorba de un măr sacru, ca pom al vieții, al binelui și al răului, astfel explicându-se și interdicția de a mânca sau de a ciocni mere până la Sântilie.

  După ce la miezul nopții dinspre Sântilie se bătea toaca în cer, bătăi auzite numai de ciobani, prin Basarabia fetele mari obișnuiau să se ducă prin cânepiști, unde dezbrăcate în pielea goală, se tăvăleau pe pământ; Se credea că dacă până la ziuă visa cânepă verde se măritau cu  un flăcău, apariția cânepii uscate în vis semnificând, spre disperarea lor, căsătoria cu un om bătrân.

 La revărsatul zorilor de Sântilie babele culegeau plante de leac, mai ales busuioc; acesta, pus printre haine, ținea la distanță antipaticele și distrugătoarele molii; acasă, plantele erau stropite cu sânge de cocoș tăiat peste ele; de asemenea, cei betegi erau vindecați dacă li se punea în scăldătoare așa ceva.

Sântilie fiind și patronul apicultorilor, de ziua sa se retezau știubeiele sau stupii, ducându-se apoi câțiva faguri la biserică. Retezatul nu se făcea dacă sărbătoarea cădea luni, miercuri, vineri sau duminică. După retezat, erau chemați vecinii și prietenii să mănânce din fagurii cei mai frumoși; trebuia însă mare atenție ca la această pomană să nu fie prezenți cei ce știau să facă vrăji și farmece,  căci mierea furată în astfel de zile mari „ e mai cu putere la vrăjile și farmecele lor”.

   În final, o informație pentru cititorii amatori de meteorologie populară.  Se credea că tunetul în ziua de Sântilie  atrăgea secarea tuturor nucilor și alunelor, pe când ploaia era un semn că toate bucatele se vor coace la timp. Să sperăm că Sfântul Ilie va trimite mereu peste pământ ploi curate, iar nucile și alunele vor rămâne sănătoase spre bucuria tuturor.

DRAGOMIR  VLONGA      – Alba Iulia –       17. 07. 2023.