Timpul sacru, Sărbătorile de altădată – Sânpetru de Vară (Sfinții Apostoli Petru și Pavel)

Această sărbătoare este precedată de un post cu un număr variabil de zile, acest post începând aproape întotdeauna la o săptămână după sărbătoarea Rusaliilor.  Postul Sânpetrului era ținut pentru foamete, grindină și pentru sănătatea oamenilor și a vitelor. În legătură cu originea acestui post, se povestește că sfinții Petru și Pavel ar fi intrat odată într-o crâșmă în care oamenii jucau de rupeau podelele. Fără voia lor,  cei doi sfinți au fost siliți să intre în joc și, drept pedeapsă, au hotărât singuri ca sărbătoarea lor să fie precedată de post.

Înainte, sau chiar în ziua de 29 iunie, se țineau și Moșii de Sânpetru, când se dădea de pomană colivă, miere în faguri, lumânări, nuci, zarzăre, mere dulci de vară și acre. Femeile nu aveau voie să mănânce mere până la Sânpetru, cele bătrâne trebuind să aștepte o altă mare sărbătoare a verii, Sântilie. Dintre femei, cu precădere  acelea care aveau copii morți, se sileau să dea de pomană mere. Numai după ce făceau acest gest, putând mânca. Interesant este că până la Sânpetru de Vară, era interzisă și scuturarea merilor, făcându-se o asociere simbolică cu grindina ce ar fi căzut peste holde.

În ceea ce privește practicile și credințele specifice sărbătorii, acestea sunt destul de puține în comparație cu altele. Astfel în noaptea, de 28 spre 29 iunie, chiar la miezul nopții, oamenii pistruiați se spălau cu apă, de teamă să nu fie considerați…evrei. Dacă tuna pe data de 29 iunie se  credea că nucile și alunele nu vor prinde miez în acel an, rămânând sterpe. Pomană se făcea și în ziua Sânpetrului, acum dăruindu-se țoale, în credința că așa se îmbracă morții. Se zice că în preajma Sânpetrului de Vară, apar licuricii care luminează calea  rătăciților prin păduri. Apariția lor nu este întâmplătoare, crezându-se că s-ar ivi atunci când Sfântul Petru plesnește din bici, din scânteile care cad pe pământ născându-se scânteiuțele sau licuricii. În fine, se mai spune că la Sânpetru de Vară se puteau rosti cu succes descântece de… împietrit gura și limba. 

Dacă practicile nu sunt atât de numeroase, în schimb, Sf. Petru este pe buzele tuturor, acest sfânt, fiind, de departe, cel mai popular dintre toți sfinții românilor. Socotit „omul” sau „cumătrul ”Lui Dumnezeu, “Sf. Petru era sfătuitorul, „consilierul” principal al Domnului. În legendele și povestirile plasate la începutul lumii, îi regăsim pe cei doi călătorind adesea pe pământ și cercetând păsurile oamenilor nevoiași. Uneori, Sfântului Petru i se cam urcă mintea la cap, încercând, spre exemplu, să se pună în locul Domnului. Așa, într-o seară, cei doi trag în gazdă la o femeie, căreia îi ere plecat bărbatul  la crâșmă. Sfântul Petru îl roagă pe Dumnezeu, să-l lase să doarmă la margine. Târziu în noapte, venind bărbatul beat acasă și văzând oameni străini dormind în patul său, îl ia la bătaie pe cel de la marginea patului. Icnind de durere, sfântul îl roagă pe Dumnezeu să-l lase la perete. Trecând din nou pe acolo, bețivul își aduce aminte că a uitat să-l altoiască și pe cel de la perete, începând iarăși  să care ciomege  pe spinarea sfântului. Morala după aceste două bătăi zdravene, o trage Domnul:  „Vezi, Petre, dacă vrei să-ți fie bine numai ție!” Cu toate acestea, Sfântul Petru rămâne un personaj de mare încredere,  Dumnezeu încredințându-i cheile de la porțile raiului, aici sfântul făcând „trierea” sufletelor. Prin popor se spune că odată, hălăduind pe pământ, sfântul a pierdut aceste chei. Însuși Dumnezeu trăgându-i atunci o mamă de bătaie soră cu moartea și hotărându-i, odată pentru totdeauna, să nu mai părăsească raiul!

Pe vremuri, sărbătoarea aceasta din mijlocul verii dura trei zile, de pe 29 iunie  până pe 1 iulie (ziua de 30 iunie numindu-se Pietrele lu Sânpetru, fiind ținut în special pentru grindină), socotindu-se că Sânpetru, stăpânul grindinii ( la „concurență” cu Sântilie), căldurii și ploii, fierbea grindina în cer timp de trei zile, scopul fierberii fiind mărunțirea acesteia.  Când se aude huruind în cer, adică tună înăbușit, e semn că Sânpetru fierbe piatra.  Dimpotrivă, dacă oamenii nesocotesc puterea dumnezeiască, chiar sfântul cheamă balaurii să-l ajute la bătutul lumii cu piatră. Însă de obicei, bun la suflet, Sânpetru îl tempera adesea pe mâniosul  Sântllie să nu mai fulgere și să nu mai trăsnească atât de tare.

Pe cei care poartă numele drăguțului de Sânpetru, îi îndemnăm să fie la fel de buni și de drepți precum sfântul!  Nu de alta, dar nu e deloc o întâmplare faptul că poartă (pre)numele  acestui sfânt atât de iubit de către înaintașii noștri! 

  DRAGOMIR  VLONGA   – Alba Iulia –   28. 06. 2023.