Gellu Naum este considerat cel mai reprezentant român al curentului suprarealist

Gellu Naum este considerat și unul dintre ultimii mari reprezentanți al curentului suprarealist pe plan european.

Început de viață și de studii

S-a născut la 1 august 1915 în București, a fost fiul poetului Andrei Naum, căzut în luptele de la Mărășești și al soției acestuia, Maria Naum. În 1926 intră la liceul „Dimitrie Cantemir” din București, unde începe să scrie versuri în urma unui pariu. Debutează cu două poezii publicate în revista „Cuvântul”. Urmează cursurile Universității din București, între 1933 și 1937, studiind filosofia. La 27 decembrie 1935, studentul Naum din anul III a fost percheziționat și arestat pentru că a fost surprins scriind „parole cu caracter subversiv” pe zidurile caselor de pe trei străzi.

Primul contact cu grupul suprarealist

În 1938 pleacă la Paris, unde își continuă studiile de filozofie la Sorbona, pregătind o teză de doctorat despre Pierre Abélard (teolog și filozof scolastic francez). La Paris ia contact cu grupul suprarealist francez animat de André Breton.

Întoarcerea în țară

Întors în țară în 1939, va fi mobilizat și trimis pe frontul de Răsărit. În 1941 se constituie grupul suprarealist român, alcătuit din: Gellu Naum, Gherasim Luca, Dolfi Trost, Virgil Teodorescu și Paul Păun. Împreună au avut o activitate deosebit de intensă între anii 1945 și 1947, ceea ce îl va face pe André Breton să afirme: „Centrul lumii (suprarealiste) s-a mutat la București.”

Destrămarea grupului suprarealist

După 1947, în condițiile impunerii „Realismului socialist”, ca unică formă permisă de exprimare în literatură, grupul se destramă. În 1948 și 1949, Gellu Naum scrie poemul cu tentă filozofică și ezoterică „Calea șarpelui”, experiență care îi va marca definitiv stilul. Între anii 1950 și 1960, publică mai multe cărți de literatură pentru copii, de exemplu „Carte cu Apolodor”. Scrie și literatură proletcultistă, precum volumul „Soarele calm” sau romanul pentru tineret „Tabăra din munți”. A continuat să scrie, pe ascuns, poeme suprarealiste, cum ar fi poemul „Heraclit” din 1958. În această perioadă, el trăiește mai mult din traducerile aurorilor René Char, Denis Diderot, Samuel Beckett, Stendhal, Franz Kafka, Julien Gracq etc.

Recunoașterea literară

Odată cu perioada destinderii regimului, începe să publice poeziile de sertar în 1968, cu volumul „Athanor”. Cu acest volum, dar și cu următoarele: „Copacul-animal”, „Tatăl meu obosit” etc, Gellu Naum reușește sa stârnească unele reacții printre critici, dar începe să fie recunoscut ca un scriitor important abia după publicarea romanului „Zenobia” (1985). În numai câțiva ani, apar numeroase ediții traduse din poemele lui Gellu Naum. De asemenea, el este invitat să țină lecturi publice în Germania, Franța, Olanda și Elveția.

Premii

Opera sa este tradusă în principalele limbi internaționale, fiind încununată cu premii importante:
– „Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România” pentru întreaga activitate literară, în 1986;
– „Premiul european de poezie Münster”, în 1999;
– „The American Romanian Academy Arts Award”, în 2002 ș.a

Ca și André Breton, Gellu Naum a rămas până la sfârșitul vieții credincios modului suprarealist de a trăi și de a scrie poezia, ceea ce dovedește că pentru el alegerea suprarealismului nu a fost o opțiune conjuncturală, ci expresia celei mai autentice afirmări de sine.

Categoria: Literatură