Lucian Blaga – poetul din Lacrăm, orgoliul județului Alba

Lucian Blaga este primul mare poet care a reușit să sincronizeze în mod definitiv formele poetice românești cu cele europene. Actul acesta, ce pare atât de firesc, se înscrie între cele câteva achiziții modelizante ale culturii române, care începe să-și manifeste o conștiință critică tutelară.

Părinții poetului – descendenți din familie de preoți

La 9 mai 1895, se năștea Lucian Blaga, în satul Lancrăm, județul Alba. Părinții săi, Isidor Blaga și Ana Moga, se trăgeau din străvechi familii de preoți, cu rădăcini puternic înfipte în tradiția culturală transilvăneană. Mama sa era chiar strănepoata episcopului de Sibiu, Vasile Moga. Mai târziu, poetul afirma: „Nu avea Mama cunoștiințe folclorice deosebit de bogate, dar ea trăia aievea într-o lume pe măsura celei folclorice.” Tatăl său, în schimb, era un preot modern, receptiv la nouățile tehnologiei, căci, precum un quaker din Westul sălbatic, a introdus mașina de treierat în satul unde era misionar, transformându-se într-un mașinist.

Primii ani de școală ai poetului și moartea tatălui său

Între 1902-1906, Lucian Blaga urmează la Sebeș școala primară germană. Călătorește în ținuturile muntoase din jur, îmbibându-se de acea bucurie dionisiacă a trăirii ce conferă vârstei infantile o aură transcendentă reperabilă mai târziu în dinamica expresionistă a „Poemelor luminii”. Urmează liceul la „Andrei Șaguna” din Brașov, între 1906-1914. În această perioadă, în anul 1908, moare tatăl său. Din motive materiale, tânărul Blaga devine elev „privatist” în clasa a III-a. Citește „Faust” al lui Goethe, „lectură decisivă” și scrie primele versuri.

Transferimentul la Sebeș și debutul în literatură

În 1909, familia sa se mută la Sebeș, iar în clasa a IV-a este ales președinte al societății literare a liceului. Citește filosofie indiană și germană. Debutează la 26 martie 1910 cu poezia „Pe țărm” în revista „Tribuna” din Arad. Scrie și un început de studiu teoretic asupra viselor. În anul următor, în lunile martie și aprilie, face o călătorie de studii împreună cu colegii de liceu, vizitând Constantinopol, Atena, Catania, Messina, Napoli, Roma, Florența și Veneția. Voiajul acesta spiritual seamănă cu prima „Călătorie în Italia” a lui Goethe. Debutează cu „Reflecții asupra intuiției lui Bergson” în ziarul „Românul”, nr.12, din 25 martie 1914, din Arad, semnând cu pseudonimul Ion Albu. După bacalaureat, se înscrie la Institutul Pedagogic din Sibiu, secția teologie, pentru a nu fi încorporat în armata austro-ungară.

Întâlnirea cu Cornelia Brediceanu, viitoarea lui soție și ascensiunea în activitatea literară

Face prima călătorie la Viena, în anul 1916, unde descoperă mișcarea de avangardă expresionistă. Tot acolo o cunoaște pe Cornelia Brediceanu, viitoarea lui soție. Publică eseuri în „Românul”, „Pagini literare”, „Convorbiri literare”. Termină cursurile de teologie de la Oradea, în anul 1917 și se înscrie la Facultatea de Filosofie a Universității din Viena. Acolo studiază atât filosofia, cât și biologia. Un an mai târziu, în 1918, Cornelia Brediceanu, trimite manuscrisul „Poemele luminii” lui Sextil Pușcariu la Cernăuți și începe publicarea lui în 1919, la ziarul „Glasul Bucovinei”. La editura „Cosînzeana” din Sibiu, apar „Poemele luminii” și volumul de aforisme „Pietre pentru templul meu”. Este imediat remarcat de către Sextil Pușcariu, Nicolae Iorga, Ovid Densușianu etc. În 1920, obține titlul de doctor în filosofie cu teza „Kultur und Erknntnis” (Cultură și cunoaștere). În același an, se căsătorește cu Cornelia Brediceanu. Apare volumul de versuri „Pașii profetului”, în 1921 și primește premiul „Adamachi” al Academiei Române, fiind ales membru în Societatea Scriitorilor Români. Publică piesa „Zamolxe”. În 1923, apare piesa „Tulburarea apelor”.

Stabilirea la Lugoj și îmbogățirea palmaresului literar

Între 1924-1926, se stabilește la Lugoj, la familia soției sale. Apar volumele „În marea trecere” (Editura „Radio” din Cluj) și „Filosofia stilului” (Editura „Cultura Națională” din București). I se joacă piesa „Zamolxe” la Teatrul maghiar din Cluj și colaborează la ziarul ceh „Prager Presse” cu articole despre viața culturală din România. În 1925, apar piesele „Daria” și „Fapta, eseurile „Fenomenul originar” și „Fețele unui veac”. Devine detașat de presă la legația română din Varșovia, în 1926 și publică „Ferestre colorate”, unde este transferat în 1927 și apare drama „Meșterul Manole”. În 1928, trece la legația României din Berna, unde lucrează cu Nicolae Titulescu. George Călinescu scrie un studiu sintetic despre poezia sa, intitulat „Lucian Blaga”, în revista „Gândirea”. Îi apare volumul de poezii „Lauda somnului și i se joacă piesa „Meșterul Manole” la Teatrul Național din București și la Teatrul Municipal din Berna, în anul 1929.

Nașterea fetiței Dorli și intensa activitate culturală

În 1930 i se naște fiica Dorli. Apare studiul filosofic „Daimonion” și piesa „Cruciada copiilor”. Publică studiul „Eonul dogmatic”, prima parte a „Trilogiei cunoașterii”, în 1931, iar în următorul an, face o călătorie în Franța. În 1933, apare volumul de versuri „La cumpăna apelor” și eseul „Cunoașterea luciferică”, partea a doua a „Trilogiei cunoașterii”. Ultima parte a trilogiei, apare în 1934, intitulată „Cenzura transcendentă”. Apare piesa „Avram Iancu”, iar „Meșterul Manole” se joacă la Lvov. Premiera piesei „Avram Iancu”, are loc la Cluj, în 1935, în urma căreia, obține premiul „Hamangiu” al Academiei Române. În 1936, apar primele două părți ale „Trilogiei culturii”: „Orizont și stil” și „Spațiul mioritic”. Devine membru activ al Academiei Române, iar în 1937, rostește discursul de recepție „Elogiul satului românesc”. Publică „Geneza metaforei și sensul culturii”(ultima parte a „Trilogiei culturii”). În 1938, devine trimis extraordinar și plenipotențiar al României în Portugalia, profesor de filosofia culturii la Universitatea din Cluj, i se publică volumul de versuri „La curțile dorului”.

Revenirea în țară și continuarea publicațiilor

În 1939, revine în țară, unde îi apare „Artă și valoare”(prima parte a „Trilogiei valorilor”). La Sibiu, cu ocazia refugiului, publică „Diferențialele divine”, în 1940, iar în 1941 apare volumul „Despre gândirea magică”. Anul următor, editează „Opera dramatică”, două volume, „Religie și spirit”, „Știință și creație”, „Poezii” ediția definitivă. Tipărește în 1943, la Sibiu, revista „Saeculum”, apare volumul de versuri „Nebănuitele trepte”, precum și volumul „Trilogia cunoașterii”. Publică în 1944, piesa „Arca lui Noe” și „Trilogia culturii”, conduce cenaclul literar din Sibiu. În 1945, apare volumul de aforisme „Discobolul”, iar în 1946 strânge în volum „Trilogia valorilor”. Îi apare în Italia studiul „Orizont și stil” (Orizonte e stile), la Milano. În 1947, apare litografiat cursul său universitar, „Despre conștiința filosofică”, ținut la Cluj. Tot litografiată, în 1948, îi apare lucrarea „Aspecte antropologice”, din proiectata „Trilogie cosmologică”.

Desființarea catedrei de filosofia culturii și decesul scriitorului

Între 1949-1954, catedra de filosofia culturii, ce fusese creată special pentru Blaga, se desființează. Poetul este periodic bibliotecar sau cercetător la diferite instituții de cultură. Lucrează la studiul „Experimentul și spiritul matematic”. În 1950, scrie lucrarea, ce va apărea postum, „Gîndirea românească în Transilvania în secolul al XVIII-lea. Se publică, în traducerea poetului, „Faust” de Goethe, în 1955, iar în anul următor, îi apare traducerea „Nathan înțeleptul” de Lessing. În 1957, publică o culegere de versuri traduse „Din lirica universală”, iar în 1958, „Opere” de Lessing, două volume, apar în traducerea lui. Revine în presa literară, în 1960, după o absență destul de lungă, colaborând cu articole la „Contemporanul”, „Tribuna” și cu poezii la „Steaua”. Se stinge din viață, la 6 mai 1961, fiind înmormântat în satul său natal, Lancrăm.

Ne-a lăsat capodopere literare, precum acest superb poem.

„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”

„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/și nu ucid/cu mintea tainele, ce le-ntîlnesc/în calea mea/în flori, în ochi, pe buze ori morminte./Lumina altora/sugrumă vraja nepătrunsului ascuns/în adîncimi de întuneric/dar eu/eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -/și-ntocmai cum cu razele ei albe luna/nu micșorează, ci tremurătoare/mărește și mai tare taina nopții,/așa îmbogățesc și eu întunecata zare/cu largi fiori de sfînt mister,/și tot ce-i ne-nțeles/se schimbă-n ne-nțelesuri și mai mari/sub ochii mei -/căci eu iubesc/și flori și ochi și buze și morminte.”

Cultură-literatură

Casa memorială – Lucian Blaga