PRIMĂVARA,CA O RENAȘTERE

Ghioceii, primii vestitori ai primăverii, răsar devreme de sub stratul de zăpadă pentru a întâmpina noul anotimp. Albul lor curat semnifică puritate, dar și primul semn, timid, al vieții care renaște sub razele calde ale soarelui. Aceleași raze vor călăuzi mai apoi natura spre explozia culorilor și a formelor lumii vegetale. Românii îndrăgesc și cunosc această floare deosebit de gingașă și frumoasă.

În folclorul nostru,anotimpurile sunt simbolizate cromatic: primăvara este roșie,vara este verde,toamna este neagră sau arămiu,iar iarna este reprezentată prin culoarea albă.

MARTIE

În România, luna martie are denumirea populară Mărțișor. Acum începe primăvara. Este o lună capricioasă plină de legende strămoșești.

În prima parte a lunii sunt zilele Babelor (01-09) și există o mulțime de povești despre aceste zile, ilustrând lupta dintre iarnă și primăvară, dintre întuneric și lumină; natura începând să prindă viață și culoare.

Legenda spune că atunci când seva primăverii a început să tulbure liniștea firii, Soarele-sătul de atâta iernat-a încercat să fugă spre miază zi, spre căldură. Și pentru ca să poată evada pe poarta cerului, a pus câte o babă pe cei nouă cai ai caleștii sale, care au gonit spre ieșire nebunește. Trecură astfel ca vântul de poarta Raiului, unde păzitorul ei-Sân Toader, înghețat de frigul iernii, a băgat de seamă prea târziu ce s-a întâmplat. Speriat, el a alergat spre grajdurile cerului, a luat nouă cai puternici, a pus nouă moși să-i încalece și a pornit în urmărirea Soarelui. Au căutat ei opt zile, dar i-au pierdut urma-căci babele afurisite mânau caii de se zdruncina cerul, lăsând să cadă pe Pământ ninsoare și viscol-prăpăd, nu alta, iar moșii, mai blânzi și mai domoli, nu se puteau pune cu ele. A noua zi, însă, moșul Alexe i-a dat de urmă(Soarelui) și împreună cu ceilalți moși, au pornit să-l prindă pentru a-l obliga să meargă pe drumul lui ceresc, lăsat de Dumnezeu. Și-n ziua când au găsit Soarele, Pământul cu vietățile lui s-a trezit la viață.(Marcel Olinescu-Mitologia românescă).

MĂRȚIȘORUL

Legenda spune că, pe când în munții noștri trăiau uriași, o femeie bătrână cu numele Dochia avea o fiică vitregă. Într-o iarnă cumplită, Dochia i-a dat fetei sale, pe care nu o plăcea, o haină murdară cerându-i să o spele la râu până devine albă ca zăpada. Pe cât o spăla fata mai tare, pe atât devenea haina mai neagră. Atunci a apărut un tânăr și a întrebat-o ce face, iar fata Dochiei i-a povestit ce i s-a întâmplat. Tânărul avea o putere magică și i-a oferit fetei o floare roșie și albă, i-a pus- în păr, după care a îndemnat-o să spele încă odată veștmântul și apoi să se întoarcă acasă. Pânza a devenit albă ca neaua. Bătrânei Dochia nu i-a venit să creadă ochilor și când a văzut floarea din părul fetei, a crezut că a sosit primăvara și a plecat cu turma de oi, pe munte. Pe parcursul călătoriei sale, fiindu-i cald, și-a scos, rând pe rând, cele douăsprezece cojoace pe care le purta, până când nu a mai rămas cu nici unul. Dar vremea s-a schimbat. A început să ningă și să înghețe. Când a ajuns în vârf, fără alte veștminte să se încălzească, Dochia a înghețat împreună cu oile sale, transformându-se, în stană de piatră. Rocile se pot observa și astăzi pe muntele Ceahlău și sunt o mărturie vie a acestui mit românesc.

Obiceiul mărțișorului este o secvență a unui ritual de înnoire a timpului și a anului, primăvara, la nașterea și moartea simbolică a Dochiei. După unele tradiții, firul mărțișorului ,funie de 365 sau 365 de zile, ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte. Asemănător Ursitoarelor care torc firul vieții copilului la naștere, Dochia toarce firul anului. De la români și aromâni, obiceiul mărțișorului a fost preluat și de alte popoare din centrul și sud-estul Europei. Acest simbol al primăverii și al revenirii la viață este purtat la vedere o săptămână sau două. El aduce optimism și credință.

ZILELE BABEI DOCHIA(1-9 Martie)

Nu întâmplător Babele sunt în număr de 9,o cifră cu semnificații magice. Sărbătoarea Dochiei deschide în spiritualitatea populară șirul unor bogate manifestări, întinse pe cele 9 zile, ale lunii martie.

Cea mai strașnică și mai capricioasă dintre babe este Baba Dochia, care stă la cumpăna dintre iarnă și vară, dintre anul vechi și anul nou. Vremea capricioasă din această perioadă este pusă pe seama caracterului Babei Dochia, iar dacă se încălzește treptat se spune că „Baba Dochia își leapădă cojoacele.” Fiecare cojoc este luat de celelalte babe numite după zilele săptămânii: Lunica, Martica, Marcuriana, Joița, Virița, Sitița și Domnica. Primele 3 zile ale lui martie se mai numesc: „baba de primăvară”(1 martie),”baba de vară”(2 martie) și „baba de toamnă”(3 martie);se spune că așa cum vor fi aceste zile, așa vor fi și cele trei anotimpuri. Ultima zi a Babelor 9 martie, se suprapune peste o mare sărbătoare creștină: -cei 40 de mucenici din Sevastia-.

MUCENICII SI FOCUL VIU

De Mucenici,pe 9 martie(echinocțiul de primăvară și începutul anului agrar în calendarul iulian),focurile simbolizează arderea iernii și renașterea primăverii.

Prin acest ritual magic (practicat în Banat, Crișana, Muntenia, Oltenia, Dobrogea și sudul Moldovei),se dorea sprijinirea Soarelui în depășirea momentului critic al echilibrului perfect între lumină și întuneric. În curți și grădini se strângeau gunoaiele grajdurilor, uscăturile grădinii și se aprindea focul cu ele. În Transilvania era obiceiul ca tinerii să sară peste foc pentru a li se îmbiba hainele cu fum, acesta având rol de purificare. În alte zone, chiar și vitele erau trecute prin foc ca să fie apărate de boli. După cum erau flăcările și direcția fumului, se făceau diferite previziuni asupra vremii.

CAII LUI SÂN TOADER

Herghelia era formată din opt cai cu chip de flăcăi, care aveau coada ascunsă în ițari și copitele ascunse în opinci. Cine este, însă, acest Sfânt Toader care conduce o astfel de ceată înfricoșătoare? Se pare că el ar reprezenta o divinitate agrară cu însușiri de cal năzdrăvan, iar sărbătoarea sa avea loc în preajma primelor semne de primăvară. Sân Toader ar fi paznicul ceresc al Soarelui, iar legenda evocă o goană nebună mitică în timpul căreia Soarele a încercat să fugă la miazăzi, fiind, în cele din urmă, întors de către Sfânt.

Despre caii lui Sân Toader se credea că intră prin casele cu șezători și iau fetele la joc, zboară cu ele, le lovesc cu copitele etc. Caii constituiau elementul de ordine premergător Postului Mare, fiind cei care puneau capăt petrecerilor și șezătorilor.

ALEXIILE

O legendă povestește că, deoarece omul avea de suferit mult din cauza insectelor, Dumnezeu le-a adunat pe toate și le-a închis într-o cutie și l-a chemat pe Alexie s-o arunce în apa mării. Ajuns la destinație, Alexie nu a putut rezista curiozității și a deschis cufărul cu insectele ,astfel încât toate acestea s-au răspândit din nou pe Pământ. Pentru că nu a ascultat de Dumnezeu, Alexie a fost transformat în cocostârc și pedepsit să adune, între 17 martie și 14 septembrie, insectele împrăștiate. Legenda conține și un sâmbure de adevăr căci în preajma acestei zile este periculoasă întoarcerea berzelor și a cocostârcilor. Pescarii susțin că Sfântul Alexie este cel care aduce peștii, din adâncurile unde au iernat, la suprafața apelor. Ei țin post toată ziua, iar seara chefuiesc în cinstea sfântului, pentru a avea noroc la pescuit. Există credința că, dacă mănânci un peștișor crud în această zi, vei avea juvelnicul plin tot anul.

ZICĂTORI:

„Primăvara nu vine cu colaci în coadă.”

”Ciocârlia ne vestește primăvara.”

”Până nu vine primăvara, nu se face vară.”

”Cu o floare nu se face primăvară.”

”O zi de primăvară hrănește un an.”

”Să vii pe la noi, când o fi Paștele joi.”