Acasă… dulce cuvânt

Autorul Articolului: Bianca Asiei, clasa a 8-a A

Acasă e locul din care plec ca să descopăr lumea și să mă descopăr pe mine și mă întorc ca să mă regăsesc. Oricât de mult aș călători, oricât de departe și indiferent de cât de frumoase sunt locurile în care ajung și cât de bine mă simt acolo, mereu mă întorc acasă, aici în Iași și aduc cu mine o bucată din acel loc, lăsând la schimb un colț de suflet. Locul acela unde ne întâmpină, chiar de la uşă, mirosul pe care îl lăsăm la plecare, parfumul dragostei de-acasă.

Oare și strigătul acela al inimii, care-mi conduce pașii zilnic, să fie tot o bucățică din acasă? Ce s-ar întâmpla dacă nu aș răspunde acestui strigăt? Hmm! Aș rătăci, probabil, pe căi străine și nu mi-aș găsi locul...ori aș rupe bucăți din inimă care ar deveni la un moment dat incompletă.

Și totuși, îmi răspund: Acasă este cuibul părintesc, locul de unde va urma să îmi iau zborul, acel tărâm unde iubirea nu se sfârșește niciodată, ci se transformă într-un munte de afecțiune...căci mama și tata, cu vocea lor caldă, mă poartă în fiecare zi  cu brațele sufletelor  în sanctuarul dragostei necondiționate…

O casă este alcătuită din pereți și bârne. Acasă se alcătuiește cu dragoste și visuri. Dacă gândesc mai profund, realizez că fiecare colţişor al casei mele ascunde o poveste unică, pe care o tăinuiesc adesea de ochii străinilor ce-i pot smulge misterul și  care reprezintă tot imensul acasă. Îmi aparţine doar mie, este hrana sufletului meu, desertul pe care nu am voie să-l împart cu nimeni, decât cu cei dragi. Sunt momente unice pentru mine, clipele copilăriei,  ale primului cuvânt rostit, ale primului pas hotârât, ale primei emoţii sau ale primului fâlfâit de aripi dinainte de a mi se deschide poarta viitorului.

Acasă! Ce dulce sună rostirea acestui cuvânt! Însă câtă emoție  ascunde în el, diferă de la o persoană la alta, în funcție de câtă sensibilitate există în acea persoană. Iar cum eu am fost întotdeauna o fire emotivă, imaginați-vă câte fire pot țese în jurul acestui cuvânt!

În unele clipe, prefer să mă retrag în sinea mea și meditez la mâna care mă strânge când mi-e teamă, la sărutul încurajator pe fruntea mea rotundă și pe care le găsesc doar ...acasă. Forța care mă duce înainte, privirea care îmi reașează culorile curcubeului în suflet, căldura ce mă cuprinde de câte ori simt că-mi este frig....mama....ființa care reprezintă pentru mine universul cuvântului acasă. Căci toate speranțele mele își au rădăcinile aici,  visele le torc în fuioare tot în acest loc, iar valoarea mea ca ființă creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, tot aici se măsoară, cu barometrul iubirii și-al iertării.

Nu am o definiție pentru acasă și nici nu știu să explic cum se simte pentru că acasă e mai mult decât acel loc în care locuiesc, e o senzație de liniște și siguranță, e o emoție pe care o simt atunci când seara mă arunc în pat și mă cuibăresc într-o pătură pufoasă, e o parte din mine.

Acasă pot sta într-o zi ploioasă de vară  cu o carte veche și o ciocolată caldă în mână privind printr-o fereastră concertul picăturilor de ploaie. Cea mai largă fereastră a vieţii mele, locul unde îngerii, cu chipul mamei, fac palmele căuş pentru a-mi aduna suspinele inimii pe care, apoi, mi le şterg, atât de fin, cu aripa blândă a uitării.

Acasă se formează acolo unde sunt oamenii la care ţin, este starea care ia naştere în prezenţa unor persoane apropiate, familiare, care îmi dau un sentiment de siguranţă, de libertate de a fi cum simt, cum vreau. De-asta Crăciunul şi Paştele au o aromă atât de plăcută de acasă, pentru că prietenii plecaţi prin locuri depărtate se întorc şi bucuria de a fi cu ei creează o atmosferă de acasă în sărbătoare. Pentru că acasă e mai frumos când ai aproape oamenii dragi.