„Avalon. Secretele emigranților fericiți” de Bogdan Suceavă sau despre oglindirea vieții în literatură

Autorul Articolului: Teodora Iacob
Volumul este povestea unei pasiuni vii pentru matematică, pentru geometrie și a unei sete de cunoaștere menită a înlesni lupta cu nenumărate obstacole și noi provocări. Redescoperind la ce transformare putem fi supuși datorită educației și formării profesionale, suntem purtați pe urmele unui tânăr universitar ajuns din Bucureștiul deceniului al nouălea al secolului trecut în Statele Unite ale Americii.
Coperta, ce se constituie dintr-o imagine a podului „Golgen Gate”, din San Francisco, California, acoperit de negură, trimite, ca o prima treaptă de percepere a textului, la statul care l-a „asimilat” pe narator, ca profesor de geometrie la California State University, Fullerton. Imediat următor impactului vizual, titlul, element paratextual principal, validează ideiile transmise de copertă și captează atenția receptorului. Acesta prefigurează o poveste de actualitate, referitoare la o realitate tristă din România post-comunistă – emigrarea. Amintind despre insula legendară Avalon, locul în care a prins contur Excalibur, faimoasa sabie a Regelui Arthur, și spațiul în care a fost adus Regele Arthur, fiind aroape pe moarte în urmă unei lupte, pentru a-i fi oblojite rănile, ne sugerează o idee foarte populară, conform căreia Statele Unite ale Americii ar fi „țară tuturor posibilităților”, destinația perfectă pentru cei care au nevoie de îngrijire a „vătămărilor” cauzate de Est. O carte despre cum e să lași totul în urmă, inițial cu gândul de a reveni, în final, pentru a nu te mai întoarce niciodată, despre ce înseamnă sistemul de învățământ american și despre stilul de viață al unui român, crescut în perioada comunismului, readaptat unei lumi radical diferite, este, din punctul meu de vedere, fără precendent.
Tratând un subiect modern, specific epocii în care trăim - părăsirea țării natale pentru un trăi adecvat dorințelor și standardelor personale, în străinătate - volumul debutează cu o dedicație –„Celor ce au plecat. Celor ce se gândesc să plece. Celor ce vor pleca.” - ce dezvăluie scopurile poveștii, indiscutabil cu accente autobiografice. Astfel, aflăm că Bogdan Suceavă și-a transformat propria experiență, propriile trăiri, propriile iluzii, propriile eșecuri și propriile reușite într-o poveste palpitantă, adresată deopotrivă celor care au găsit fericirea în interiorul altor granițe, pentru studiu sau pentru muncă, dar și celor care se află în etapă premergătoare unei asemenea plecări. De asemenea, cartea se recomandă și ca un ajutor de nădejde pentru aceia care tot mai chibzuiesc, cântărind avantajele și dezavantajele emigrării.
Cu excepția faptului că prezintă procesul de acomodare a tânărului geometru român la nouă societate, la nouă limba, (fiindcă nu este comod deloc să înveți într-o altă limba decât cea maternă, pe care, mai mult de atât, nu o stăpânești cum ar fi trebuit), la multitudinea de examene, din ce în ce mai dificile, la condițiile meteorologice aspre, povestea îl surprinde pe naratorul-personaj într-un punct de cotitură neașteptat - nașterea primului său copil pe teritoriul Statelor Unite ale Americii - moment care nu doar că îi modifică totalmente planurile de a reveni în România, pentru a preda la Universitatea din București, dar îl confruntă și cu o decizie deosebit de importantă din viață acestuia, decizie care îi deschide o altă optică asupra lumii. Așadar, alegând oportunitatea de a-i oferi băiatului sau un viitor luminos, protagonistul ajunge să lupte și cu cea mai complicată problema de până atunci – căutarea unui loc de muncă în mediul universitar american, o muncă sisifică de a scrie și de a trimite zeci de dosare de candidatură, de a participa la conferințe și la interviuri. Toate acestea formează, în final, un „preview” amplu la ceea ce înseamnă, de fapt, emigrarea în Statele Unite ale Americii.
Textul este organizat în șase părți, așezate într-o ordine logică și cronologică și intitulate sugestiv. Acțiunea se deschide printr-un prolog, relatarea la prezent, a unui meci de fotbal, într-o zi răcoroasă de septembrie timpuriu, momentul în care naratorul-personaj și-a descoperit subit problemele cardiace și în care, sub imperiul stării precare, conștientizează efemeritatea și posibilitatea ca ziua următoare să nu mai existe.
Atât titlurile părților, care alcătuiesc romanul, cât și prologul cultivă motivul selenar. Luna, asociată cu povestea matematicianului român („Cărarea spre luna”, „Dansul cu sfera”), poate fi privită ca un simbol pentru transformare, în speță, metamorfoza la care a fost supus tânărul, datorită emigrării, și ca un simbol pentru creștere, pentru evoluție ritmică. Utilizarea termenului „aselenizati” în detrimentul oricărui alt cuvânt („înstrăinații de pe toate continentele aselenizati aici, în mijlocul Michiganului”) sugerează, de asemenea, ideea conform căreia „Luna este pentru oameni simbolul trecerii de la viață la moarte și de la moarte la viață.” („Dicționarul de simboluri”, Jean Chevalier și Alain Gheerbrant), mai precis semnifică modalitatea în care era privită plecarea tinerilor la studii în Statele Unite ale Americii, ca pe un prim prag însemnat în procesul de formare personală și profesională. În aceeași ordine de idei, luna ar putea însemna și (luând în considerare domeniul pe care îl aprofunda și în care avea să activeze, ulterior, protagonistul – matematică pură -) cunoașterea prin reflectare, un tip rațional, teoretic și conceptual de comprehensiune a lumii.
O preferință pentru valorificarea motivului lunar, care, în lumina altei interpretări, reprezintă o valoare nocturnă, un simbol pentru vis și pentru inconștient, este confirmată și de primele pagini ale textului, ce debutează cu o experiență onirică de neînțeles cu care se confruntă naratorul în noaptea posterioară primei crize cardiace, când a decis că nu era nevoie să consulte un medic la clinică din campus.
În urma lecturii, textul are un impact major asupra lectorului aflat, poate sub mirajul lumii noi, amplificat, în primul rând, de deznodământ, stabilirea definitivă a tinerei famillii în Statele Unite ale Americii.
Sursa Imaginii: www.libris.ro
Nicio persoană nu a recomandat încă
Recomandă acest articol
Răspunsuri
Nu există încă răspunsuri aprobate la acest articol.
Doar utilizatorii autentificați pot lăsa comentarii.
După trimitere, comentariul trebuie aprobat înainte să apară public.